Oameni și vocații

Ea reușește să anuleze părerea veche, dar atât de frecvent întâlnită, conform căreia fiecare dintre noi prezintă, într-un fel sau altul, o deviere de la „persoana normală” ideală, înlocuind-o cu recunoașterea faptului că ne-am născut, fiecare, înzestrați cu daruri diferite, cu „tipare” unice ale modurilor în care preferăm să ne folosim mințile, valorile și sentimentele în viața de zi cu zi. Întrucât chestionarul psihometric numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este, probabil, cea mai simplă și mai fiabilă metodă de determinare a tipului jungian căruia îi aparține o persoană, această carte este și despre MBTI, instrument extrem de util în consilierea de cuplu și vocațională.

Prefață

Prefață la ediția originală

Cuvânt-înainte al editorului american

Nota editorului american

Partea I. Teorie

Capitolul 1. O explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Capitolul 2. Aplicații extinse ale teoriei lui Jung

Partea a II-a. Efectele preferințelor asupra personalității

Capitolul 3. Tabele de tipuri pentru comparație și descoperire

Capitolul 4. Efectul preferinței EI

Capitolul 5. Efectul preferinței SN

Capitolul 6. Efectul preferinței TF

Capitolul 7. Efectul preferinței JP

Capitolul 8. Comparație între formele extravertite și cele introvertite ale proceselor

Capitolul 9. Descrierea celor șaisprezece tipuri

Partea a III-a. Implicațiile practice ale tipului psihologic

Capitolul 10. Utilizarea contrariilor

Capitolul 11. Tipul psihologic și căsătoria

Capitolul 12. Tipul psihologic și învățarea timpurie

Capitolul 13. Stiluri de învățare

Capitolul 14. Tipul psihologic și profesia

Partea a IV-a. Dinamica dezvoltării tipului psihologic

Capitolul 15. Tipul psihologic și sarcina de a deveni adult

Capitolul 16. Buna dezvoltare a tipului psihologic

Capitolul 17. Obstacole în calea dezvoltării tipului psihologic

Capitolul 18. Motivația în procesul de dezvoltare a tipului psihologic la copii

Capitolul 19. Continuarea drumului din locul unde sunteți acum

Note de final

Referințe

Despre lsabel Briggs Myers

Tabelul complet al tipurilor

CAPITOLUL 1

O explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

E la modă să spunem că fiecare individ este unic. Fiecare este produsul propriei eredități și propriului mediu, prin urmare, este diferit de toți ceilalți. Totuși, dintr-un punct de vedere practic, doctrina unicității nu este utilă fără un studiu de caz exhaustiv al fiecărei persoane ce urmează a fi educată, consiliată sau înțeleasă. Și nu putem porni de la premisa că mințile altor oameni funcționează după aceleași principii ca mintea noastră. Se întâmplă foarte des ca cei cu care intrăm în contact să nu gândească la fel ca noi, să nu aprecieze lucrurile pe care le apreciem noi, sau să nu fie interesați de ceea ce ne interesează pe noi.

Meritul teoriei prezenta te în această carte este că ne ajută să ne așteptăm la diferențe de personalitate specifice între oameni și să ne purtăm în mod constructiv cu oamenii și cu diferențele lor. Pe scurt, teoria susține că variația ce pare foarte întâmplătoare în comportamentul uman nu se datorează întâmplării; ea este, în realitate, rezultatul logic al câtorva diferențe simple, observabile, din funcționarea psihică.

Aceste diferențe simple se referă la modul în care oamenii preferă să își utilizeze mintea, mai exact modul în care percep și modul în care fac judecăți. Percepția este înțeleasă aici ca incluzând procesele prin care devenim conștienți de lucruri, oameni, situații, idei. Judecata include procesele prin care tragem concluzii cu privire la ceea ce a fost perceput. Laolaltă, percepția și judecata, care formează o mare parte din activitatea psihică totală a oamenilor, guvernează în mare măsură comportamentul lor exterior, deoarece percepția – prin definiție – determină ceea ce văd oamenii într-o anumită situație, iar judecata lor determină ceea ce decid să facă în legătură cu ceea ce văd. Prin urmare, este logic ca simplele diferențe la nivelul percepției sau judecății să aibă ca rezultat diferențe corespunzătoare la nivelul comportamentului.

Două moduri de percepție

După cum arată Jung în Tipurile psihologice, omenirea este dotată cu două moduri distincte și profund contrastante de a percepe. Un mod de a percepe este procesul familiar al senzației, prin care devenim conștienți de lucruri, direct prin cele cinci simțuri de care dispunem. Celălalt este procesul intuiției, care este percepție indirectă, pe calea inconștientului, incorporând idei sau asociații pe care inconștientul le leagă de percepțiile ce vin dinafară. Aceste contribuții inconștiente merg de la simpla „presimțire” masculină sau „intuiție feminină” până la exemplele de vârf ale artei creative sau ale descoperirilor științifice.

Existența unor moduri distincte de percepție poate să pară un adevăr evident. Oamenii percep prin simțuri, dar percep și lucruri care nu sunt și nu au fost niciodată „la îndemâna” simțurilor. Teoria adaugă sugestia că cele două tipuri de percepție concurează pentru a câștiga atenția unei persoane și că majoritatea oamenilor, începând din copilărie, o preferă pe una dintre ele, în detrimentul celeilalte. Cei care preferă să simtă sunt atât de interesați de realitatea din jurul lor, încât le mai rămâne foarte puțină atenție pentru ideile care vin, vag, de nu se știe unde. Cei care preferă intuiția sunt atât de absorbiți în urmărirea posibilităților pe care le oferă aceasta, încât se uită arareori foarte atenți la realitate. De pildă, cititorii care preferă să simtă vor tinde să își concentreze atenția asupra celor spuse aici, pe pagină. Cititorii care preferă intuiția vor citi mai degrabă printre și dincolo de rânduri, cu mintea la diferite posibilități.

De îndată ce copiii exprimă o preferință între cele două moduri de percepție, începe o diferențiere de bază în dezvoltare. Copiii sunt destul de stăpâni pe procesele lor psihice pentru a fi capabili să folosească mai des procesele favorite și a neglija procesele care le fac mai puțină plăcere. Indiferent de procesul pe care îl preferă, senzația sau intuiția, ei îl vor folosi mai mult, vor da mai multă atenție fluxului său de impresii și își vor crea o idee despre lume pe baza revelațiilor acestui proces. Celălalt tip de percepție va fi în planul secund, puțin în afara zonei de focalizare.

Datorită practicii constante, procesul preferat devine din ce în ce mai controlat și mai demn de încredere. Copiii devin mai adulți în modul în care folosesc procesul preferat decât în folosirea mai puțin frecventă a celui neglijat. Plăcerea lor se extinde de la procesul însuși la activitățile care necesită acest proces și ei tind să dezvolte acele trăsături de suprafață care rezultă din faptul că privesc viața într-un anumit fel.

Astfel, printr-o înlănțuire firească a evenimentelor, copilul care preferă senzația și copilul care preferă intuiția se dezvoltă de-a lungul unor linii divergente. Fiecare devine relativ adult într-o zonă în care celălalt rămâne relativ copil. Ambii își canalizează interesele și energia în activități care le dau ocazia de a-și folosi mintea așa cum preferă să o facă. Ambii dobândesc o serie de trăsături de suprafață care se dezvoltă din preferințele fundamentale aflate dedesubt. Aceasta este preferința SN: S pentru senzorialitate și N pentru intuiție.

Două moduri de gândire

o diferență de bază între cele două moduri de a judeca se naște din existența a două moduri distincte și puternic contrastante de a lua decizii. Unul este prin utilizarea gândirii, adică printr-un proces logic, ce are drept scop un rezultat impersonal. Celălalt este prin utilizarea sentimentului, adică prin apreciere – la fel de rațională, în felul ei - care acordă lucrurilor O valoare personală, subiectivă. Aceste două moduri de a judeca pot și ele să pară evidente.

Majoritatea oamenilor vor fi de acord cu afirmația că iau unele decizii gândind și altele simțind și că cele două metode nu produc întotdeauna același rezultat pornind de la un set dat de realități. Teoria sugerează că o persoană este cu siguranță mai înclinată spre a privilegia și a avea încredere într-un mod de gândire mai mult decât în celălalt. Un cititor care, judecând ideile prezentate aici, se gândește în primul rând dacă sunt fundamentate și logice, utilizează judecata logică. Un cititor care este conștient în primul rând de faptul că ideile sunt plăcute sau neplăcute, de ajutor sau periculoase, utilizează judecata afectivă.

Indiferent de tipul de proces de gândire pe care îl preferă, copilul îl va utiliza mai des, va avea încredere în el la modul absolut și va fi mai dispus să i se conformeze. Celălalt tip de judecată va fi un fel de opinie minoritară, auzită pe jumătate și adeseori complet ignorată.

Astfel, copilul care preferă să gândească logic se dezvoltă pe o linie divergentă față de copilul care preferă să simtă, chiar dacă amândurora le place același mod de percepție și încep cu aceleași percepții. Amândoi sunt mai fericiți și mai eficienți în activități care le soli cită acel tip de judecăți pentru care sunt mai dotați. Copilul care preferă să simtă devine mai adult în manevrarea relațiilor interumane. Copilul care preferă să gândească își dezvoltă mai mult abilitățile de organizare a datelor și ideilor. Preferința lor fundamentală pentru abordarea personală sau impersonală a vieții are ca rezultat trăsături de suprafață distincte. Aceasta este preferința TF: T pentru gândire și F pentru sentiment. Preferința TF (gândire sau sentiment) este complet independentă de preferința SN (senzorialitate sau intuiție). Oricare tip de judecată poate face pereche cu oricare tip de percepție. Astfel, apar patru combinații:

ST senzorialitate plus gândire

SF senzorialitate plus sentiment

NF intuiție plus sentiment

NT intuiție plus gândire

Fiecare dintre aceste combinații produce un tip diferit de personalitate, caracterizat de interese, valori, obiceiuri de a gândi, trăsături de suprafață care rezultă în mod natural din combinația anterioară. Combinațiile cu o preferință comună vor avea unele calități comune, dar fiecare combinație are calitățile ei personale, născute din interacțiunea dintre modul preferat de a privi viața și modul preferat de a judeca ceea ce se vede.

Oricare ar fi combinația de preferințe specifică unei persoane, ea îi va înțelege și plăcea cel mai ușor pe cei care au aceeași combinație. Din moment ce au același tip de percepție, vor tinde să aibă interese similare și, având același tip de judecată, vor considera același lucruri ca fiind importante.

Pe de altă parte, persoanele care au ambele preferințe diferite vor fi greu de înțeles și vor avea un comportament imprevizibil – cu excepția faptului că, în cazul unui subiect controversat, se vor situa pe poziții opuse. Dacă aceste persoane complet opuse sunt doar cunoștințe, conflictul de păreri poate să nu joace un rol foarte important, dar, dacă sunt colegi de muncă, asociați, membri ai aceleiași familii, opoziția constantă poate provoca tensiuni.

Multe conflicte distructive sunt produse de faptul că două persoane utilizează tipuri opuse de percepție și judecată. Când se identifică originea unui astfel de conflict, acesta devine mai puțin supărător și mai ușor de rezolvat.

Un conflict cu efecte negative și mai dramatice poate să apară între persoane și locul lor de muncă, atunci când acesta din urmă nu solicită combinația naturală de percepție și judecată a persoanei în cauză, ci dimpotrivă, combinația opusă.

Paragraful următor include o schiță a personalităților contrastante, așa cum sunt ele la nivel teoretic, dar și în practică, pornind de la fiecare dintre cele patru combinații posibile dintre percepție și judecată.

Senzorialitate plus gândire

Persoanele ST (senzorialitate plus gândire) se bazează în principal pe senzorialitate pentru a percepe și pe gândire pentru a judeca. Astfel, ele sunt în principal interesate de obiecte concrete, deoarece acestea pot fi strânse și verificate direct de simțuri – cu ajutorul vederii, al auzului, al pipăitului, număratului, cântăritului, măsuratului. Persoanele ST iau decizii privitoare la aceste obiecte prin analiză impersonală, datorită încrederii pe care o au în gândire, în procesul ei logic de raționare de la cauză la efect, de la premisă la concluzie.

În consecință, personalitățile lor tind să fie practice și realiste, iar domeniile în care au cele mai mari șanse de succes și satisfacție sunt cele care necesită o analiză impersonală a realităților concrete, cum ar fi economia, dreptul, chirurgia, afacerile, contabilitatea, activitatea de producție, activități ce implică manevrarea mașinilor și a materialelor.

Senzorialitate plus sentiment

Și persoanele SF (senzorialitate plus sentiment) se bazează în primul rând pe senzorialitate pentru a percepe, dar preferă sentimentul pentru a judeca. Când iau hotărâri, își folosesc căldura personală, deoarece sentimentul lor este cel care evaluează cât de tare contează lucrurile pentru ei și pentru ceilalți.

Sunt mai interesate de aspectele care țin de oameni decât de cele legate de lucruri, prin urmare tind să fie sociabile și prietenoase. Sunt înclina te să reușească și să fie fericite în activități în care pasiunea lor poate fi aplicată eficient în situații precise, cum ar fi pediatri a, îngrijirea persoanelor bolnave, învățământul (în special cel primar), asistența socială, vânzarea de bunuri, servicii directe cu publicul.

Intuiție plus sentiment

Persoanele NF (intuiție plus sentiment) posedă aceeași căldură personală ca persoanele SF datorită faptului că au în comun

Pag. 29 – 35