Sindicatul preoțesc (reducere 90%)

Constituirea unui sindicat preoțesc pare a fi un drept constituțional și legal pentru clericii și mirenii ce-și desfășoară activitatea în slujba Bisericii, numai că, pentru păstrarea nealterată a „chipului Dumnezeului celui nevăzut” trebuie să se țină cont de faptul că slujitorilor bisericești „nu le este îngăduit să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip, rară binecuvântarea Chiriarhului locului”, motiv pentru care, în contextul ducerii la bun sfârșit a unui astfel de demers, trebuie imperios respectate și prevederile Sfintelor Canoane, ale Statutului Bisericii Ortodoxe Române și ale legiuirilor bisericești.

Apariția unui astfel de studiu este o noutate atât pentru mediul academic juridic civil, cât și, mai ales, pentru cel bisericesc, în momentul de față neexistând niciun fel de studiu pe această temă, nici măcar la nivelul unei lucrări de seminar, cu excepția unor răzlețe note și însemnări, de aceea consider că întocmirea studiului de față are o importanță și o utilitate deosebită atât pentru mediul academic juridic civil, cât și, mai ales, pentru cel bisericesc.

Dumnezeu să te binecuvânteze, Cititorule!

Cuvânt Înainte /5

Introducere /7

I. Libertatea de asociere – dreptul internațional și intern

I.1. Dreptul internațional / 12
I.2. Dreptul intern / 14

II. Biserica Ortodoxă Română vs. Curtea Europeană a Drepturilor Omului /16

II.1. Libertatea de asociere - Curtea Europeană a
Drepturilor Omului / 18
II.2. Libertatea de asociere – Biserica Ortodoxă Română /21

a) Mirenii / 23

b) Cleric ii / 34

c) Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aplicarea normelor de drept, în interpretarea canonico-juridică /46

c.1) Aspectul vocațional al slujirii în Biserică / 51
c.2) Caracterul necanonic și nestatutar al autointitulatului sindicat al preoților din Mitropolia Olteniei, „Păstorul cel Bun” /52
c.3) Autonomia Bisericii Ortodoxe Române, în contextul viețuirii democratice / 54

Concluzii /63

ANEXA I. Sindicatul preoțesc, între legitimitate și canonicitate /65
ANEXA II. Sindicatul preoțesc, între legitimitate și abatere disciplinară /73

Bibliografie selectivă / 83

NOTE /87

Introducere

Sub imperiul valorilor democratice, absorbite de societate în perioada post-decembristă ‚89, între unii slujitori ai societății religioase ortodoxe s-a născut dorința înființării unui sindicat preoțesc, care să le apere drepturile și interesele legitime socio-economico-profesionale vitregite sau aruncate, în mod involuntar, într-un con de umbră, motiv pentru care se naște întrebarea legitimă dacă adeziunea clericilor la un sindicat preoțesc este o acțiune ce intră sub incidența prevederilor Statutului Bisericii Ortodoxe Române, fundamentate pe prevederile normelor de drept canonic, dar nu în sensul unei acțiuni ilegale sau potrivnice prevederilor legale internaționale și naționale, ce reglementează drepturile și interesele legitime socio- economico-profesionale, ci în sensul unei acțiuni care ar fi în contradicție sau nu cu disciplina și cu lucrarea pastoral-misionară a Bisericii.

1. Importanța și stadiul cercetării

Înainte de a pomi o abordare corectă a subiectului de față, trebuie avut în vedere faptul că tema, spre care urmează a ne apleca, este foarte strâns legată de dezbaterea ce s-a făcut anterior în două studii canonico-juridice precedente, intitulate „Sindicatul preoțesc, între legitimitate și canonicitate”! și ”Sindicatul preoțesc, între legitimitate și abatere disciplinară?”, întru care conchideam că Biserica, ca instituție publică de natură religioasă, se supune întru totul prevederilor constituționale, legale naționale și internaționale, :fiind întru totul loială Statului de drept, pentru că Statul este omul, fiul său duhovnicesc, motiv pentru care Biserica și recunoaște dreptul la asociere”, la opinie 16, la negociere colectivă și individuală”, precum și alte drepturi constituționale și legale garantate și absolut necesare pentru promovarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime sociale, economice și profesionale și chiar și pentru lămurirea conflictelor de interese” și de drept 19 , fiind interzisă orice fel de discriminare pe baza apartenenței sau activității sindicale”, dar, în limita și în interesul legii, Biserica își rezervă dreptul, născut din norma de credință și din legiuirile bisericești, să rezolve toate acestea potrivit regulamentului său intern”, tocmai pentru a-și îndeplini lucrarea pastoral-misionară conform mandatului primit, prin sfinții apostoli, direct de la Întemeietorul ei, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul Iisus Hristos, motiv pentru care constituirea unui sindicat preoțesc, chiar dacă, din punct de vedere al justiției laice, ar fi perfect just, din punctul de vedere al normei de credință și al legiuirilor bisericești, pe lângă faptul că e „necanonic și nestatutar”, nu este nici oportun cu spiritualitatea Bisericii, slujitorul bisericesc având posibilitatea de a ,,sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al Său”, iar, în măsura în care nu se primește un răspuns satisfăcător, putându-se adresa instanțelor de judecată, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept”, în virtutea căruia orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, recunoscut prin constituție sau lege, are dreptul la o egală protecție a legii, precum și la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente”.

Dezbaterea legată de dreptul membrilor Bisericii Ortodoxe Române de a se asocia sub formă sindicală nu este una simplă și de neglijat, mai ales în contextul în care, printr-o hotărâre în primă instanță a Completului de Judecători din cadrul secției a III-a a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza sindicatului preoților din Mitropolia Olteniei „Păstorul cel Bun”, se recunoaște clericilor dreptul la libera asociere în organizații de tip sindical, punându-se, astfel, în primejdie înseși ființa Bisericii, căci, în contextul în care hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului rămâne definitivă și executorie, atunci Statutul Bisericii Ortodoxe Române intră sub incidența legii și nu mai poate fi recunoscut, știut fiind faptul că ,,recunoașterea statutelor și a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conținutul lor, securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului’?’.

Motiv pentru care se naște întrebarea legitimă dacă înființarea unui sindicat preoțesc este o acțiune, pe cât de legală, pe atât de canonică și potrivită cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române și cu lucrarea pastoral-misionară a Bisericii, și dacă lipsa din legiuirile bisericești a dreptului de asociere în formă sindicală a membrilor Bisericii pune Biserica Ortodoxă Română sub incidența prevederilor internaționale, ce reglementează drepturile fundamentale ale omului.

Apariția unui astfel de studiu este o noutate atât pentru mediul academic juridic civil, cât și, mai ales, pentru cel bisericesc, în momentul de față neexistând niciun fel de studiu pe această temă, nici măcar la nivelul unei lucrări de seminar, cu excepția unor răzlețe note și însemnări, de aceea consider că întocmirea studiului de față are o importanță și o utilitate deosebită atât pentru mediul academic juridic civil, cât și, mai ales, pentru cel bisericesc.

Pentru viața bisericească, problema drepturilor fundamentale ale omului, personal, consider că nu-și găsește plinirea în recunoașterea dreptului la asociere sub formă sindicală a angajaților Bisericii, clerici și mireni”, numai că, în același timp, din dragoste de Hristos, de Biserică și de Arhiereu”, consider că această problemă, care este una reală și care a făcut înconjurul lumii, fiind în atenția, mai ales, a mediilor juridice civile, nu putea să rămână ascunsă sau de netratat de către cercetătorii științifici, ce viețuiesc în mediul ecleziastic, de aceea am purces la întocmirea acestui studiu, pentru ca, atunci când „lupii de seară?”, îmbrăcați în piei de miel, vor vrea să sfâșie pacea lăsată de Hristos, aceste semincioare de teologie canonico-juridică să fie de folos, ,,spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate?”.

2. Metodologia și scopul lucrării

În modul de abordare a acestei teze, care se bucură de o originalitate relativă” și care se structurează în două părți, încadrate de o introducere, concluzii și două anexe, am ținut cont de faptul că problema sindicatului preoțesc nu a mai fost tratată de nimeni niciodată, abordarea aceasta fiind una specific unui slujitor al Bisericii, dar originală prin ipotezele și metodele de lucru de la care am pornit, precum și prin obiectivele pe care le-am avut în vedere.

Introducerea expune motivația tratării subiectului de față, precum și structurarea lucrării și elementele de originalitate, vorbind despre importanța și stadiul cercetării, subliniind aici faptul că problema constituirii unui sindicat preoțesc, chiar dacă, din punct de vedere al justiției laice, ar fi perfect just, din punctul de vedere al normei de credință și al legiuirilor bisericești, pe lângă faptul că e ,,necanonic și nestatutar”, nu este nici oportun cu spiritualitatea Bisericii și cu principiile de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, care sunt aceleași cu ale Bisericii Ortodoxe Universale.

Prima parte a studiului, care este o parte isagogică și care se prezintă sub forma a două capitole, tratează despre libertatea de asociere, așa cum este ea oglindită de prevederile dreptului internațional și intern.

Cea de-a doua parte a studiului, structurată sub forma a două capitole și intitulată ,,Biserica Ortodoxă Română vs. Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, face o interesantă și documentată expunere a libertății de asociere a angajaților Bisericii, atât din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și din perspectiva legiuirilor bisericești, a vieții și a cultului Bisericii, care consideră constituirea unui sindicat preoțesc ca fiind „necanonic și nestatutar” și intrând sub incidența aspectului vocațional al slujirii în Biserică, precum și al organizării autonome a Bisericii.

Concluziile conchid cele expuse în conținutul studiului, care are ca idee principală că Biserica agreează norma potrivit căreia ,,salariații și angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor lor profesionale, economice și sociale’?’, dar consideră că o asociere sub formă sindicală, para-bisericească sau paralelă organizării bisericești, este nepotrivită cu statutul său și cu misiunea sa, fiind „necanonică și nestatutară”, căci Biserica, pentru rezolvarea problemelor de ordin social, economic și profesional, oferă dreptul la opinie și la negociere, prin intermediul organismelor proprii reprezentative sau prin intermediul altor forme asociative de orice tip, care, în virtutea principiilor de organizare și funcționare autonomă, trebuie să fie constituite potrivit Sfintelor Canoane, dispozițiilor Statutului Bisericii Ortodoxe Române și ale altor dispoziții ale autorității bisericești competente.

De-asemenea, o organizare sindicală a clericilor și a mirenilor Bisericii noastre nu poate fi acceptată de autoritatea bisericească, căci organizarea sindicală presupune o organizare și activare independentă de forurile bisericești conducătoare, ceea ce afectează înseși ființa organizării bisericești, care presupune că .fără binecuvântarea Chiriarhului locului, preoților, diaconilor și călugărilor nu le este îngăduit să înființeze, să fie membri sau să participe În asociații, fundații și organizații de orice tip”.

În final, sunt anexate alte două studii”, care au stat la baza închegării prezentei lucrări.

În ceea ce privesc sursele bibliografice, acestea au fost interpretate și analizate conform propriei formațiuni teologice și aparțin mediului academic juridic civil, cât și, mai ales, celui bisericesc.

În consecință, studiul de față se poate înscrie în sfera contribuțiilor canonico-juridice, interpretarea de față având la bază diverse elemente juridice bisericești și civile.

1. Libertatea de asociere – dreptul internațional și intern

Libertatea de asociere vizează constituirea unei organizații dotate cu o anumită personalitate, cu urmărirea unui scop determinat și cu o anumită durată temporală și constituie un element fundamental al societății democratice, în care concentrarea și interacțiunea dintre diferitele grupuri sociale este necesară pentru a permite articularea și conturarea diferitelor puncte de vedere ale cetățenilor”.

1.1. Dreptul internațional”

Datorită importanței sale deosebite în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, pe plan internațional, garantarea și protejarea libertății de asociere intră în sfera de activitate a mai multor organizații, Între care, fără a avea intenția de a neglija rolul vreunei instituții și organizații, menționez Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.), care a elaborat instrumentele adecvate și mecanismele necesare exercitării sale, dar și Organizația Națiunilor Unite (O.N. U.), care a consacrat, în Carta Internațională a Drepturilor Omului, acest drept și căreia i se pot adresa plângeri privitoare la atingerea drepturilor sindicate”.

Libertatea de asociere, inclusiv exercitarea drepturilor sindicale, face parte deopotrivă din categoria drepturilor civile și politice, fiind un drept civil, dar și din categoria drepturilor economice, sociale și culturale, ca drept economic și social, fiind consacrat, în mod expres, în mai multe documente internaționale ratificate de România, precum și într-unele recomandări ori rezoluții ale Adunării Parlamentare sau ale altor organisme europene”.

În dreptul internațional, libertatea de asociere este reglementată de către următoarele instrumente juridice:

Declarația Universală a Drepturilor Omului”, Convenția nr. 87 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical a Organizației Internaționale a Muncii”, Pactul internațional privind drepturile civile și politice”, Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa”, Carta Socială Europeană revizuită” și Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”,

Din examinarea instrumente juridice menționate se desprind următoarele:

Pag. 7 – 13