Opere esențiale (vol. 6)

Pentru aceeași categorie de cititori prezintă interes și dezvoltările lui Freud referitoare la neurastenie, nevroză actuală, nevroză de angoasă, psihonevroză. Cititorul nespecializat dar interesat de psihologia adâncurilor va găsi hrană spirituală bogată în studiul de sinteză "Inhibiție, simptom, angoasă", care dă și titlul volumului, unde întemeietorul psihanalizei încearcă, printre altele, să dea o soluție satisfăcătoare problemei surselor și funcțiilor angoasei.

Notă asupra traducerii

Despre mecanismul psihic al fenomene-
lor isterice [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Despre motivele care îndreptățesc izolarea unui complex de simptome din neurastenie sub numele de "nevroză de angoasă" (1895) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească
I Simptomatologia clinică a nevrozei de angoasă
II Incidența și etiologia nevrozei de angoasă
III Primii pași spre o teorie a nevrozei de angoasă
IV Relația cu alte nevroze

Despre etiologia isteriei (1896) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Fragment dintr-o analiză de isterie (1905) [trad. Georgeta Mitrea]
Notă introductivă la ediția românească
Cuvânt înainte
Adăugire din 1923
I Starea maladivă
II Primul vis
III Al doilea vis
Postfață

Fantasmele isterice și relația lor cu bisexualitatea (1908) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Generalități despre criza de isterie (1909) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Tulburarea psihogenă de vedere în concepția psihanalitică (1910) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Despre tipurile de îmbolnăviri de nevroză (1912) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească

Inhibiție, simptom și angoasă (1926) [trad. Roxana Melnicu]
Notă introductivă la ediția românească
Inhibiție, simptom și angoasă (capitolele I-X) Completări (capitolul XI)
A. Modificarea unor vederi exprimate anterior
a) Rezistență și contrainvestiție
b) Angoasa din transformarea libidoului
c) Refulare și apărare
B. Completare la angoasă
C. Angoasă, durere și doliu

Bibliografie

Lista abrevierilor
Index

Domnilor, mă prezint astăzi în fața dumneavoastră cu intenția de a susține un referat asupra unei lucrări a cărei primă parte a apărut deja în Zentrallblatt fUr Neurologie, sub semnătura lui Josef Breuer și a mea. După cum observați din titlu, ea se ocupă de patogeneza simptomelor isterice și lasă să se înțeleagă că motivele imediate ale instalării simptomelor isterice trebuie căutate pe terenul vieții psihice.

Înainte de a pătrunde în conținutul acestei lucrări realizate în colaborare, trebuie să vă spun care este locul ei și trebuie să numesc autorul și descoperirea de la care, cel puțin ca substanță, am pornit, chiar dacă dezvoltarea contribuției noastre este una total independentă.

Știți, desigur, domnilor, că toate noile noastre progrese în înțelegerea și cunoașterea isteriei pornesc de la lucrările lui Charcot. În prima jumătate a anilor 1880, Charcot a început să-și îndrepte atenția asupra „marii nevroze”, cum numesc francezii isteria. Printr-o serie de cercetări, el a arătat că se poate evidenția o regularitate și o lege acolo unde observația clinică sporadică sau dezgustată nu vedea decât simulacru sau enigmatice capricii. Putem spune că de la imboldul său provine, direct sau indirect, tot ceea ce am putut afla nou în ultimul timp despre isterie. Dar pentru niciuna din numeroasele lucrări ale lui Charcot nu am o mai mare apreciere ca pentru aceea în care, el ne învață să înțelegem paraliziile traumatice care se întâlnesc în isterie și, dat fiind că aceasta este lucrarea a cărei continuare par a fi dezvoltările noastre, vă cer permisiunea de a va explica pe scurt încă o dată această temă.

Să luăm cazul unui individ care nu a fost până în prezent bolnav, care poate nu poartă nicio tară ereditară și care este afectat de o traumă. Această traumă trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie severă, adică să fie legată de reprezentarea unui pericol de moarte, a unei amenințări pentru existență, dar nu trebuie să fie severă în sensul în care ar urma o încetare a activității psihice, căci atunci ea nu va produce efectul la care ne așteptăm; nu trebuie să fie însoțită, de exemplu, de traumatisme cerebrale, de leziuni cu adevărat severe. Apoi, această traumă trebuie să dețină o relație specială cu o parte a corpului. Considerați că unui muncitor îi intră în umăr o așchie mare de lemn. Acest șoc îl aruncă la pământ, dar curând el se convinge că nu s-a întâmplat nimic și se duce acasă, cu o ușoară contuzie. După câteva săptămâni sau luni, el se trezește într-o dimineață și observă că brațul care fusese atins de traumă îi atârnă moale, paralizat, deși în timpul care se scursese de atunci, desigur perioada de incubație, el își folosise brațul cu succes. Dacă acesta a fost un caz tipic, se poate întâmpla să se instaleze anumite atacuri, în care individul, după o aură –, se prăbușește brusc la pământ, urlă, delirează – și atunci când vorbește în delir, putem observa că în el se repetă, împodobită cu diferite fantasme, scena accidentului. Ce s-a întâmplat aici, cum putem explica acest fenomen?

Charcot explică acest proces reproducându-l și creându-i artificial unui pacient o paralizie. Asupra unui bolnav care se afla deja într-o stare isterică, el folosește starea hipnotică și mijloacele sugestiei. El plonjează un astfel de bolnav într-o stare adânc hipnotică, îl lovește ușor peste braț și acest braț cade, este paralizat și manifestă exact aceleași simptome ca și Ia o paralizie spontană traumatică. Această lovitură poate fi înlocuită de o sugestie verbală directă: „Ascultă, brațul tău este paralizat” – și în acest caz paralizia prezintă caracteristicile cunoscute.

Să încercăm să facem o analogie între aceste două cazuri.

Aici trauma, acolo sugestia traumatică – efectul final, paralizia, este în ambele cazuri același. Dacă trauma din primul caz a putut fi înlocuită în celălalt caz de sugestie verbală, atunci este foarte probabil ca și în cazul paraliziei spontane traumatice tot o astfel de reprezentare să fie vinovată pentru instalarea paraliziei – și, într-adevăr, un număr de bolnavi raportează că în momentul traumei au avut senzația că brațul le este zdrobit. Dacă ar fi așa, trauma poate fi analogul perfect al sugestiei verbale. Dar pentru a desăvârși analogia lipsește un al treilea termen. Pentru ca reprezentarea „brațul este paralizat” să poată provoca realmente o paralizie, era necesar ca bolnavul să se afle în stare de hipnoză. Muncitorul nu se află însă în hipnoză – totuși putem concepe că în timpul traumei el se află Într-o stare psihică deosebită și Charcot este înclinat să asemene acest afect cu starea hipnotică indusă artificial. Astfel, paralizia spontană traumatică este explicată pe deplin și pusă în analogie cu paralizia creată prin sugestie; instalarea simptomului este determinată de condițiile în care are loc trauma.

Charcot a repetat același experiment și pentru explicarea contracturilor și durerilor care se întâlnesc în isteria traumatică și aș dori să spun că poate în niciun alt punct el nu a pătruns mai în profunzime în înțelegerea isteriei. Dar analiza lui se oprește aici; nu aflăm cum iau naștere alte simptome și mai ales nu aflăm cum apar simptomele isterice în cazul isteriei comune, non-traumatice.

Aproape în același timp, domnilor, în care Charcot elucida astfel paraliziile istero-traumatice (între 1880 și 1882), dr Breuer a oferit asistență medicală unei tinere doamne care a dobândit o severă și complicată isterie, cu paralizii, contracturi, tulburări de vorbire și de vedere, precum și toate ciudățeniile psihice posibile printr-o etiologie non-traumatică, și anume îngrijindu-l pe tatăl ei bolnav. Acest caz își va păstra importanța în istoria isteriei, pentru că a fost primul în care medicul a reușit să elucideze toate simptomele stării isterice, să afle originea fiecăruia și în același timp să găsească calea de a-l face să dispară; putem spune întrucâtva că a fost primul caz de isterie care a fost făcut transparent. Dr Breuer a păstrat pentru el concluziile rezultate din acest caz, până când a putut fi sigur că nu este singur. După ce, în anul 1886, m-am întors de la stagiul efectuat la Charcot, am început, în strânsă colaborare cu Breuer, să observ îndeaproape o serie întreagă de bolnavi Isteriei și să-i cercetez în această direcție și am descoperit că această primă pacientă avea de fapt un comportament tipic, iar concluzia la care ne îndreptățea acest caz ar putea fi transferată la o serie mare de alte cazuri, dacă nu chiar la toate.

Materialul nostru constă din cazuri de isterie comună, deci non-traumatică: am luat separat fiecare simptom și am cercetat circumstanțele în care el a apărut pentru prima dată – astfel am reușit să ajungem la o idee clară despre cauza precipitatoare care a determinat probabil acest simptom.

Să nu vă pară un lucru ușor. Dacă îi întrebați pe pacienți despre asta, nu veți primi în general niciun răspuns; într-un număr mic de cazuri, bolnavii au motive să ascundă ceea ce știu, iar în cea mai mare parte a cazurilor pacienții într-adevăr nu aveau nicio idee despre condiționările simptomelor lor. Calea prin care putem afla ceva este dificilă și spinoasă: pacienții trebuie hipnotizați și întrebați despre originea unui anume simptom, despre momentul în care acesta a apărut pentru prima dată și despre ce își amintesc în legătură cu acesta. În această situație, se întoarce amintirea de care ei nu dispun în starea de veghe. Astfel am aflat că, direct spus, în spatele celor mai multe, dacă nu tuturor fenomenelor isterice, se ascunde o trăire colorată afectiv și apoi că această trăire permite nemijlocit înțelegerea simptomului legat de ea și arată deci că acest simptom este univoc determinat. Acum pot deja să formulez prima concluzie la care am ajuns, dacă îmi permiteți să asemăn această experiență colorată afectiv cu o experiență grav traumatică, cum este cea care se află la baza isteriei traumatice: Există o analogie deplină între paralizia traumatică și isteria comună, non-traumatică. Singura deosebire între ele este că în prima a lucrat o mare traumă, pe când în cea de-a doua nu se poate decât rareori constata o experiență importantă singulară; de cele mai multe ori este vorba despre o serie de impresii încărcate de afect; o adevărată istorie a suferințelor. Nu este însă forțat să comparăm acest calvar, care apare la isteriei drept factor declanșator, cu acel accident care instalează isteria traumatică, deoarece astăzi nimeni nu se mai îndoiește că nici chiar în cazul marilor traume mecanice ale isteriei traumatice nu factorul mecanic este cel care acționează, ci afectul de teamă, trauma psihică. Rezultă în primul rând că schema isteriei traumatice evidențiată de Charcot pentru paraliziile isterice este valabilă pentru toate fenomenele isterice, oricum cel puțin pen-

Pag. 13 – 17