Primăvară înnegurată: pentru o înțelegere a adolescenței

Deoarece orice adolescență lasă urme, mai mici sau mai mari, în sensul că lasă treburi nerezolvate, stadii de dezvoltare fizică sau sufletească ce trebuiau împlinite și nu s-au împlinit. Iar aici vorbim despre particularități care ne constrâng de obicei caracterul, ca niște slăbiciuni sau niște lipsuri, ca niște elemente de imaturitate, care îngreunează propria noastră viață și pe a celor din jur. Pe toți cei care se confruntă cu dificultățile adolescenței lucrarea de față îi călăuzește la rezolvare prin înțelegere. Fără a propune soluții universale și infailibile (care nu pot fi decât false), părintele Vasilios Thermos, preot și specialist practicant în psihologia juvenilă, ne dă premizele și instrumentele indispensabile pentru un diagnostic corect al problemelor și pentru găsirea soluției potrivite fiecărui caz concret. Oferim cititorului român această carte cu convingerea că fiecare va recunoaște în ea probleme proprii sau ale celor apropiați și cu nădejdea că fiecare va găsi în ea nu numai informația, ci și inspirația de care duce lipsă.

Cuvânt înainte

Este adolescența o boală?

Adolescența sau societatea: care e mai contradictorie?

Preocuparea cea mai frumoasă și cea mai grea: cine sunt?

Reușite și nereușite în formarea identității. Ce simt adolescenții despre ei înșiși?

Prietenie și singurătate

Comportament de autodistrugere

Alienare și autenticitate

Direcții ale dezvoltării în adolescență

Independență și judecată

Creativitate și ținte

Iubirea (eros)

Legătura cu Dumnezeu

Dialogul și contactul psihic (sufletesc)

Pentru o pastorație a adolescenței

În loc de epilog

„Am plâns atât de mult, încât mi s-au înroșit ochii. Sunt tristă și nervoasă și nici nu știu de ce. Aș vrea să opresc timpul, să mă găsesc undeva departe. Seamănă cu un drum presărat cu obstacole, pe care se oferă din loc în loc recompense. Dacă pierzi drumul, nu poți primi răsplata. Iar eu l-am pierdut. Mă doare și să mă gândesc, și să trăiesc, mă doare atât de mult, „încât nu mai reușesc să-mi fac curaj și să mă refac, să mă consolez. Este foarte greu, chiar foarte greu. M-am plictisit de viața asta, m-am săturat de viață. Cu toate acestea, o iubesc.”!
(lrene, 15 ani)

Orice discuție despre adolescență se lovește inevitabil de întrebarea dacă nu cumva ea constituie o stare patologică, o stare bolnăvicioasă. Mulți părinți sau educatori intră în dispute cu adolescenții, deoarece aceștia se manifestă cu multă intensitate și aciditate. Dar și adolescenții înșiși se problematizează, neputându-și explica toate aceste schimbări ciudate și dureroase prin care trec. Vârsta aceasta a devenit atât de nepopulară, încât cineva care lucrează mult cu adolescenții ne atrage atenția asupra stigmatizării ei.

Se vede faptul că particularitățile acestei vârste s-au observat de mult timp, așa cum distingem și din textele antice, care, asemenea celor de astăzi, deviau problema către o abordare morală. Spre exemplu, Hesiod scrie: „Tinerii noștri de astăzi par să iubească prea mult luxul. Au obiceiuri proaste și o mare desconsiderare sau sfidare față de lucrurile adevărate. Nu-i respectă pe cei mari și-și pierd timpul ici și colo în flecăreli, în bârfe... Sunt gata să se răzvrătească împotriva părinților, să acapareze discuția în orice grup, să mănânce lacom și să-i îngrozească pe învățătorii lor.”

Mai târziu, Aristofan va observa că: „Tinerii se învârt prin piață și pe la băi, au obiceiuri proaste, nu se ridică în picioare când se apropie cei mai bătrâni, se poartă urât cu părinții lor, vizitează locuri rău famate, bârfesc și-i iau în râs pe părinți, datorită vârstei lor. Sunt lacomi, la masă se aruncă pe orice găsesc în fața lor, râd zgomotos, stau cu picioarele încrucișate...”Iar Socrate spune: „Nu văd nici o speranță pentru viitorul poporului nostru, dacă va depinde de tineretul superficial al vremii noastre, deoarece toți tinerii sunt nespus de nesăbuiți.”

Ca să nu lungim vorba, s-a descoperit că înainte cu patru mii de ani, în orașul biblic Ur, exista următoarea inscripție: „Civilizația noastră este condamnată dacă permitem ca faptele de neimaginat ale tinerei generații să continue așa.”!

Spicuim puțin și din descrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că: „Tineretul seamănă cu o mare furtunoasă, plină de valuri sălbatice și de vânturi periculoase” sau „seamănă cu un foc care se întinde repede și arde totul în jurul lui”, Un astfel de consens, ce se întinde pe mai multe veacuri și peste civilizații diferite, evidențiază experiența comună a unei stări neobișnuite, dureroase, dar, mai important, ne îndepărtează de caracterizarea adolescenței drept boală. Ar fi imposibil ca o stare patologică să prezinte asemenea stabilitate în decursul timpului, precum ar fi la fel de imposibil ca Dumnezeu să sădească o etapă bolnavă în dezvoltarea vieții omenești.

Într-adevăr, toți am trecut măcar o dată prin starea care ne face să rostim sau ne-am gândit măcar o dată la fraza: De-aș fi iarăși tânăr’, însă dacă ne întrebăm mai exact la care vârstă ne gândim, toți am avea în vedere perioada între 20 și 30 de ani, și nu perioada adolescenței proprii. Asta denotă vinovăția și durerea pe care am trăit-o în adolescență, dar ne și obligă să înțelegem de ce acestea s-au petrecut așa.

Motivul care ne îndeamnă să ne întrebăm dacă adolescența este o boală stă în faptul că deseori devine neînțeleasă și dureroasă. Conține atâtea contradicții interne, încât ne este greu să o asimilăm unei stări sufletești sănătoase. „Adolescența este o fază de dezvoltare... care aduce în minte fraza lui Dickens: «A fost perioada cea mai bună, a fost perioada cea mai rea, a fost vârsta înțelepciunii, a fost vârsta nebuniei... » Deci este, în același timp, imposibil să trăiești alături de ei, dar și îmbucurător să-i ai în jurul tău.”

Adolescența nu tulbură doar comportamentul adolescentului, ci și pe cel ale părinților lui. „Intrarea copiilor în această perioadă a vieții poate pune întreaga familie într-o stare de tulburare înfricoșătoare. Influența reciprocă și interacțiunea cu un adolescent nesigur și revoluționar implică înclinația părinților de a-și problematiza deseori scopul și direcția vieții lor... Pentru unii adulți, adolescența copiilor lor devine piatră de poticnire a relației dintre ei, dintre părinți. De multe ori se vor certa din cauză că nu știu să administreze bine relația cu copiii lor. Se poate să ajungă chiar la descoperirea că nu sunt pregătiți deloc în fața problemelor ridicate de adolescenți.”!

Fiecare din conflictele adolescenței presupune o atitudine responsabilă față de aceasta; presupune, în prealabil, să o înțelegem, să pricepem cauza din care ia naștere conflictul. Cu siguranță, adolescența nu constituie o abatere de la firesc sau de la planul lui Dumnezeu. Deseori, părinții caută sfaturi de la specialiști despre cum să abordeze o temă sau alta împreună cu copiii lor adolescenți. Aici întotdeauna ne pândește pericolul de a cere rețete exacte. De foarte multe ori vrem să rezolvăm problemele fără să le înțelegem. Trebuie de la început să ne clarificăm foarte bine că acest fel de abordare ne va da dureri de cap și nu vom avea rezultatele pe care le dorim. Abordarea problemelor adolescenți lor nu poate fi realizată mecanic, automat.

Pag. 13 – 17