Secretele de familie

Capitolul 1

CE ESTE UN SECRET?

O femeie m-a rugat la un moment dat să ne întâlnim pentru a-mi vorbi despre o problemă care o măcina. Avea mai mulți copii, însă cel mai mic era conceput nu eu soțul, ci cu amantul. Timp de cincisprezece ani, situația în sine nu i-a pus niciun fel de problemă, însă o schimbare survenită în viața sa matrimo­nială a transformat brusc această stare a lucrurilor într-un secret dureros. Deși nu trăise niciodată nici cel mai mic sen­timent ambivalent, se simțea dintr-odată „ruptă în două”. Ce se întâmplase? Soțul ei o părăsise pentru o altă femeie, iar ea reînnodase legătura cu vechiul amant, devenit văduv. Amân­doi se hotărâseră deci să devină un cuplu, iar femeia nu știa pur și simplu cum să le dea vestea copiilor săi. Să le spună că e împreună cu alt bărbat sau că are o relație cu tatăl fiului ei cel mic? O schimbare survenită în viața personală a transfor­mat un lucru acceptat într-un secret greu de îndurat.

Am putea să generalizăm lecția acestei povești spunând că nu există secrete „obiective”: totul depinde de circumstanțe. Și-atunci, cum să definim un secret?

I. Cele trei condiții ale apariției unui secret

Marea majoritate. a secretelor au legătură cu nașterea și moartea: secretele de filiație și de adopție, copiii uitați și des­coperiți în momentul citirii unui testament, sinuciderile pre­zentate astfel încât să pară accidente, din motive morale sau financiare, dependenta de droguri etc. Cu toate acestea, orice poate deveni un secret, dacă sunt îndeplinite trei condiții.

înainte de toate, pentru a putea vorbi despre un secret, nu e de ajuns ca un anumit lucru să nu fie spus, pentru că oricum noi nu le spunem niciodată totul celorlalți. Un secret se for­mează de fiecare dată când ceva este ținut ascuns și când este interzis să afli despre ce ar putea fi vorba, ba chiar și să te gândești că există ceva ascuns. Această definite exclude deci din sfera secretelor de familie intimitatea dintre părinți, pe care ei, la rândul lor, o ascund copiilor – sau cel puțin așa spe­răm. Asta deoarece, deși copiii ignoră detaliile legate de viata sexuală a părinților lor, nu le este interzis să știe că părinții au o viață sexuală, ba chiar dimpotrivă! Un copil care este con­știent că mama și tatăl lui au momente de intimitate are un punct de plecare în formarea propriei lui intimități. Din același motiv, un secret de familie nu are nimic în comun cu un tabu sau cu misterul. Nu e interzis să știi că misterul și tabuul exis­tă, ba chiar dimpotrivă, iar granițele lor sunt trasate prin mi­turi și ritualuri. În plus, nu există nicio ambivalentă în ceea ce le privește: nimeni nu le contestă necesitatea, care este înscrisă în ordinea însăși a lumii.

În sfârșit, acestor două elemente ale secretului – nespusul și interdicția de a ști – li se adaugă, în general, un al treilea: secretul de familie are legătură cu un eveniment dureros. Alt­minteri, un copil care observă un lucru despre care nimeni nu-i spune nimic, dar care i se pare mai degrabă pozitiv, nu va avea motive de neliniște. Paradoxul este că există situații în care evenimentul care-l neliniștește pe copil este de fapt un eveniment fericit, cum ar fi câștigarea unei sume mari de bani la loterie!

Unii câștigători ai „superpremiilor” – cele de câteva zeci de milioane de euro – își ascund câteodată câștigurile de antu­rajul lor, de familie, ba chiar și de propriii lor copii. Acești feri­ciți ai soartei preferă să-și schimbe cât mai puțin posibil modul de viață, ca să nu se confrunte cu cererile de ajutor venite din partea apropriaților – și a celor mai puțin apropiați – sau să se expună riscului ca progeniturile lor să renunțe la muncă ori la școală, convinși că vor putea să trăiască dintr-o rentă. Unii merg la lucru ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, își iau cel mult o mașină nouă și lumea află de uriașa avere pe care o de­țin doar la moartea lor, când se citește testamentul. Dar între timp, copiii lor au avut deseori ocazia să observe schimbările de atitudine ale părinților, în viata de zi cu zi. Fără să cheltu­iască „prea mult”, cheltuie dintr-odată altfel, vorbesc despre bo­găție în alți termeni sau se referă la propria bătrânețe în mod diferit. O mulțime de semne care intrigă și câteodată tulbură. Unii copii devin brusc secretomani, zgârciți sau cheltuitori peste măsură...

în ceea ce privește secretele de familie, este așadar mai puțin important evenimentul declanșator decât felul în care este trăit. Am putea chiar să spunem că „secretele bune” sunt ace­lea care ne fac fericiți, iar „secretele rele” – cele care ne fac ne­fericiți sau ne stânjenesc, chiar dacă din punct de vedere obiec­tiv ele n-au legătură cu evenimente dramatice.

„Secretele bune” nu ne produc conflicte interioare: nu ne punem problema dacă trebuie sau nu să le împărtășim cu ceilalți. Trăim liniștiți cu ele și le păstrăm fiindcă ne fac bine. Pe de altă parte, de fiecare dată când apare un conflict între dorința de a păstra secretul și de a vorbi despre el, acesta are toate șansele să fie nefast. E vorba de acele momente când ne spunem, de exemplu: „Poate că ar trebui să povestesc despre acest lucru; sau poate că nu” sau „Vreau să vorbesc, însă mi-e teamă că le voi face rău celor apropiați sau că voi aduce atin­gere memoriei cuiva”. De fiecare dată când suntem chinuiți de un asemenea conflict, nu ne putem împiedica să nu ne tră­dăm ezitările prin intermediul intonației, mimicii sau atitudi­nilor. Copiii noștri pot merge până acolo încât să își imagineze că le ascundem o faptă foarte urâtă și rușinoasă. În plus, un secret nu e neapărat un eveniment pe care cineva se hotărăște să-I ascundă. Poate fi vorba, de asemenea, despre o perioadă din viață pe care încearcă să o uite refuzând să vorbească de­spre ea. În fiecare caz, rezultatul e că cel mic crește cu impre­sia că e ținut la distanță de un lucru important și dureros, care are legătură cu persoana lui. Această definiție include nume­roase situații în care se păstrează tăcerea despre anumite lu­cruri, pentru că un copil are supărătoarea tendință de a se crede buricul pământului și de a fi convins că ceea ce i se ascunde are legătură cu el!

II. Problematica transmiterii psihice

Fiecare copil vine pe lume în sânul unei familii prin care are acces la lume și care îl face de multe ori purtătorul preocu­părilor generațiilor precedente. Uneori această atitudine pa­rentală e conștientă, alteori e total inconștientă. Și poate să aibă legătură cu trăiri psihice mai mult sau mai puțin organi­zate. Ca să ne dăm seama de această particularitate, Evelyn Granjon a propus să se facă deosebirea între două forme de transmitere: „intergenerațională” și „transgenerațională”. Pri­ma este constituită din trăiri psihice parentale elaborate, iar cealaltă – din elemente pe care Evelyn Granjon le numește „brute”. În ambele cazuri, e vorba despre traume elaborate în mod defectuos de către generațiile precedente. Însă pentru alți autori, termenul „intergenerațional” înseamnă schimbările ce pot fi observate între două generații care se află în contact fizic real – începând cu relațiile dintre părinți și copii – în timp ce termenul „transgenerațional” desemnează influența, asu­pra fiecăruia dintre noi, a generațiilor cu care nu avem un con­tact fizic, dar care sunt prezente pentru noi prin felul în care i-au marcat pe cei care ne sunt apropiați. În timp ce primul tip de relații poate fi supus observației – și a fost studiat destul de mult în ultimii ani – al doilea tip de relații ține de domeniul explicațiilor ipotetice.

De îndată ce abordăm dinamica secretelor de familie, între­barea care se pune e dacă termenul „transmitere” este potrivit. La modul general, trebuie să admitem înainte de toate că orice transmitere la nivelul familiei implică o parte de adaptare și, prin urmare, de transformare. În primul rând, urmașii au în­totdeauna libertatea să aleagă ce vor dintr-o moștenire: se poate întâmpla să refuze anumite valori pe care părinții lor le-au considerat superioare. În al doilea rând, părinții desco­peră câteodată că au transmis fără să-și dea seama lucruri pe care ar fi preferat să le păstreze secrete: de exemplu, frica de ceilalți, tendința de a te enerva fără motiv sau o anumită în­clinație către alcoolism.

Pag. 9 – 13