Întâlniri cu Jung

VARA ANULUI 1949

BOLLINGEN, 25 IULIE 1949

Aici, în această zi, l-am întâlnit pentru prima dată pe Victor White. Când am sosit, se scălda în lac și, cum i-am urmat exemplul, ne-am întâlnit în apă.

După ceai ne-am așezat la o masă în grădina din față, cu CG. și doamna Jung, cu o nepoată de-a lor și cu părintele Victor White. C.G. și cu mine am discutat mai mult de două ore stând pe malul lacului. White obser­vase un șarpe în apă și, în timp ce vorbeam, am văzut șarpele de două ori; avansa foarte frumos, avea aproape un metru lungime.

I-am vorbit lui C.G. despre un vis pe care mi-l relatase un pacient: avea un bol plin cu apă aurie, iar în el erau niște pești aurii; el trebuia să bea o parte din apă. Un pește a căzut din bol și el l-a înlocuit. Semnificația dată de C.G. a fost aceea că un element al inconștientului era aproape de suprafață, iar el și-l putea însuși. Peștele este simbolul vieții inconștiente, asemenea lui Hristos.

27 IULIE 1949

Am sosit la Bollingen la ora trei și am făcut o baie.

Familia Jung se afla acolo cu părintele White și cu nepoata lor, Sybil. Plăcută baie. Sybil avea un ceainic, care fierbea pe un foc de rămurele.

A urmat o discuție cu CG. A vorbit despre etapele vieții, deoarece menționasem cât de important e pentru generațiile tinere să aibă bunici. El nu și-i cunoscuse. Spunea că bunica lui murise în 1864.

A continuat vorbind despre persoanele obsesionale, spunând că întotdeauna se tem de moarte; doresc să rămână adolescenți și să nu se maturizeze niciodată. Unii pacienți (a citat un caz) pot chiar refuza să dea mâna cu medicul, care are de-a face cu moartea. Adolescenții au totul înaintea lor; deciziile lor vor fi luate în viitor. Iar persoana obsesională se ferește să ia vreo decizie. Nimic nu trebuie să fie hotărât, deoarece asta ar însemna că viața merge mai departe, deci ezită în legătură cu orice decizie, care trebuie să se poată modifica, anula – este întotdeauna reversibilă. Prin simp­tomele lor mențin o atitudine imatură și-și neglijează munca, îndatoririle vieții.

A menționat cazul unei femei care simțea compulsia de a cânta fără încetare la pian, și de a cânta o melodie diferită cu fiecare mână; așa făcea până leșina, apoi o lua de la capăt. A venit la el implorându-i ajutorul. Răspunsul lui a fost că ea nu dorea să se facă bine și că i-o va demonstra, urmând să vadă reactia ei. I-a cerut să se supună unui experiment: timp de o zi să facă tot ce ar trebui să facă o soție – să-i servească soțului ei micul dejun, să-i aranjeze hainele și să se ocupe de treburile gospodărești – doar o singură zi. Ea a revenit, solicitându-i în continuare ajutorul. „Ce s-a întâmplat cu experimentul nostru?, a întrebat el. Ai făcut așa cum ti-am spus?” „Da”, a răspuns ea. „Și ai avut vreun simptom?” „Nu, niciunul.” „Ei bine, asta e!” a exclamat el. Replica ei a fost: „Dar a fost atât de plictisitor!”

S-a referit, de asemenea, la cazul unui bărbat cu o nevroză obsesională care a trăit ani de zile după propriul plac, profitând de pe urma sprijinului financiar al unei profesoare care îl iubea, deși știa că el cheltuia un venit mai mare decât al ei (menționat în Modern Man, cred). El se supusese unei lungi analize freudiene. Acest om l-a acuzat pe CG. că-i ține predici, atunci când el i-a spus: „Acesta este defectul tău moral”, întrucât cu toții avem o latură morală.

A continuat vorbind despre Freud și despre impor­tanța pe care el o dădea propriilor sale dogme. După mulți ani fără vreo nevroză, oamenii pot fi confruntați cu probleme. În psihanaliză se întorc la prima copilărie și, procedând astfel, scapă de situația reală imediată. Este ca un râu: aproape de izvor sunt multe pârâiașe, dar, pe măsură ce curge, albia i se adâncește și firicelele laterale seacă. Dar, dacă pe cursul râului apare un blocaj, apa se ridică și curge înapoi prin vechile canale abando­nate. Dar ele nu sunt cauza situației; cauza este blocajul râului. Și desigur că pacienților le place să se întoarcă tot mai mult înapoi, deoarece asta îi deturnează de la problema lor și întotdeauna poți vorbi despre intermina­bilele întâmplări ale copilăriei. Dar, astfel, atât analistul, cât și pacientul sunt orbi față de problema actuală.

Am întrebat: „Ce produce vindecarea?”, iar el mi-a spus: „Orice lucru în care crezi te poate vindeca; poți vindeca nevroza prin hipnoză sau cu un baston, dacă în asta crezi. Freud era amabil cu oamenii și le acorda atenție, asta îi vindeca și asta e ceea ce vindecă întotdeauna – contactul uman. Lucrul în care crezi te vindecă”.

A vorbit despre cunoașterea absolută – „Ce termen, absolut!” Prin el înțelegeam adevărul autentic pe care îl atingem din când în când. Suntem conectați cu tot – „cu acel copac” – întrucât toți facem parte din natură și aceasta formează un model. Ne agățăm de conștiința noastră ca de ceva mare; dar dincolo de ea putem pă­trunde în fluxul naturii, adevăratul inconștient.

Poate că nu reușim să înțelegem un anume pacient ­suntem complet blocați; atunci putem primi un indiciu dintr-o sursă neașteptată, de exemplu, de la astrologie: „Nu mă interesează dacă este «adevărată» sau nu, mă interesează numai că poate să ne dea un indiciu și ni-l dă.” A menționat, de asemenea, și I Ching, un sistem me­dieval intuitiv pe care îl descoperise de curând. A spus că aceste lucruri pot fi testate numai cu discernământ; „Dar uneori putem observa că funcționează, a adăugat el, și când funcționează, ne sunt de folos; trebuie să privim dincolo de capetele noastre.”

12 AUGUST 1949

Din nou la Bollingen. După ceai, ne-am așezat în camera din turn. Mai târziu am purtat o discuție cu c.G.; în biroul de sus. A vorbit despre coincidențele insesizabile.l. adică acele coincidențe care nu pot fi anticipate. Drept exemplu, a spus că a avut recent un vis despre Churchill” iar în ziua următoare a citit că Churchill tocmai trecuse . prin Elveția. A mai adăugat că se mai întâmplase în două rânduri să-I viseze pe Churchill și de fiecare dată a citit a doua zi că Churchill fusese în Elveția atunci sau o tranzitase; o dată s-a întâmplat în 1944, când Churchill, aflat în drum spre Grecia, a aterizat la Geneva pentru alimentare a avionului.

În acest context referitor la sincronicitate, a menționat vechea noțiune de corespondență (Swedenborg). A spus că, în fizică, conceptele fundamentale erau spațiul, timpul și cauzalitatea; când le aveai pe acestea trei, aveai tot ce îți trebuia. Dar este mai mult decât atât, sunt lucruri care au loc împreună la un anumit moment dat. A dat drept exemplu dezintegrarea radiumului, spunând că granulele de radium dispar după aproximativ 1400 de ani. Se divid cu un anumit ritm; spațiul, timpul și cauzalitatea nu explică acest lucru. A spus că e ca și cum șaizeci de oameni ar lua masa împreună, iar fiecare ar avea un cartonaș pe care ar fi scris timpul la care trebuie să se ridice și să plece. Unul dintre ei se ridică, probabil la ora patru și două minute, altul, la patru și patru minute și așa mai departe, neregulat și aparent la întâmplare. Treptat, camera se golește. Așa este și cu radiumul, pur și simplu „dispare”. Sau cristalele de gheață care se formează pe fereastră; nimeni nu vede două identice. Fiecare atom își cunoaște locul; înainte toate erau apă, apoi apare cristalul de gheață cu modelul său axial, cu adevărat perfect și neintenționat (de către noi). Se pare că, la fel ca radiumul, urmează legi de care noi nu avem habar, ca și cum ar exista în natură o „cunoaștere absolută”.

Pag. 29 – 33