Minienciclopedia făpturilor extraterestre

Odată cu „explozia internet-ului“, însă, știrile despre OZN-uri și despre ființele extraterestre au început să devină tot mai întâlnite.
Oameni de știință autentici, cum ar fi de exemplu Frank Drake, au admis și chiar au demonstrat matematic că probabilitatea ca noi să fim singuri în Univers e practic nulă.
Și totuși, atunci unde sunt aceste ființe extraterestre? Cum este posibil ca nicio altă civilizație, dintre atâtea care pot exista în întregul Univers, să nu ne fi descoperit până acum? Iar, dacă ne-a descoperit, de ce nu ni se arată?
Aceste întrebări sunt legitime, însă răspunsurile care ni se oferă în momentul de față nu reflectă neapărat realitatea, fiind în mare parte incomplete sau chiar false.
În ciuda numeroaselor proiecte de descoperire a unor civilizații extraterestre, ce au fost organizate de-a lungul timpului de marile puteri ale lumii, există numeroase dovezi care atestă faptul că omenirea a fost descoperită - chiar cu mult timp în urmă - de unele civilizații extraterestre extrem de avansate, iar numărul acestora nu este deloc mic așa cum am putea crede.
Care sunt aceste civilizații și ce urmăresc ele, iată o temă incitantă care constituie subiectul cărții de față. Sperăm, în mod sincer, că acest studiu va aduce o piesă în plus în puzzle-ul pe care extratereștrii îl construiesc cu răbdare de foarte mult timp, urmărind să creeze condițiile necesare pentru ca omenirea să-i poată întâlni.
Nimeni nu poate preciza momentul în care va avea loc această mare întâlnire, dar cu siguranță ea se va produce atunci când omenirea va fi pregătită și-și va dori aceasta cu adevărat.
În Franța, grupul 2B ”conduce” detașat, având 33 de observații, adică 23,24% din cele 142 de cazuri clasate. A fost observat un total de 66 de extraterestri, ceea ce reprezintă exact 2 ființe extraterestre în fiecare caz. Dacă majoritatea observațiilor grupului 1A au fost făcute înainte de 1960, nu aceasta este situația în ceea ce privește grupul 2 în general, frecvența lor fiind foarte stabilă și regulată. Observațiile se repartizează în mod egal din 1930 până în 1973, cu o ușoară descreștere de la această ultimă dată.
Grupul 2B
Extraterestrii ce au fost grupați în această variantă prezintă diferențe notabile față de cei din varianta precedentă.
Capul este ușor hipertrofiat și nu prezintă păr. Pielea este brună și acoperită de riduri. Nasul și bărbia sunt ascuțite. Ochii sunt mari, rotunzi și globulari. în anumite cazuri s-a observat prezența unei bărbi rare. Picioarele sunt scurte și brațele ceva mai lungi decât media. înălțimea variază de la 1 metru la 1,5 metri. îmbrăcămintea este constituită dintr-un combinezon negru sau alb luminos. Atitudinea pe care o abordează de obicei atunci când sunt surprinși este de fugă, existând totuși o tendință uneori agresivă sau mai exact ”traumatizantă” pentru martori.
Folosirea ”tubului paralizant” clasic este de asemenea o caracteristică comportamentală a acestor ființe.
într-un caz (C 023), ei au pronunțat cuvinte ”guturale”, care aduceau cu limba germană.
La nivel mondial, țările vizitate cu precădere au fost Canada, Statele Unite și Brazilia. în Franța, acești extraterestri s-au manifestat în 5 conjuncturi, adică în 3,52% din cele 142 de cazuri clasate, fiind observate în total 16 astfel de ființe.
Grupul 2C
Caracteristica principală a acestei variante este capul vizibil hipertrofiat față de restul trupului. Pielea este foarte albă, ochii normali sau înguști, nasul aplatizat. Capul este complet lipsit de păr, bărbia este atrofiată, iar în loc de gură au doar un orificiu. Bustul și umerii sunt foarte largi. îmbrăcămintea constă dintr-un combinezon mulat pe trup, având culoarea neagră sau verde-gri.
Acești extraterestri, ca de altfel toți cei din grupul 2, folosesc un tub paralizant. Atitudinea pe care o adoptă atunci când sunt surprinși este de fugă sau amicală.
Mai mulți martori au remarcat existența unei influențe paranormale la contactul cu ei.
într-un caz (C 128) aceste ființe păreau să comunice între ele prin intermediul unor ”mormăituri nearticulate”, într-un alt caz, ființa respectivă s-a adresat martorului în limba franceză, ordonându-i să se întoarcă din drum (C195).
Observațiile mondiale s-au derulat în Germania, Statele Unite și America de Sud. în Franța, au fost raportate 6 observații, dintre care 3 numai în regiunea Valensole. în
total au fost semnalate 9 ființe de acest tip. Din punct de vedere temporal,
aceste manifestări se repartizează în mod regulat pe mai mult de 30 de ani. Cele 6 observații reprezintă 4,23% din cele 142 de cazuri franceze clasate.
Există alte 4 cazuri ce
par integrate în grupul 2, însă nu au fost repartizate în variantele descrise,
datele fiind insuficiente (C 130, C 135, C 136, C 137).
GRUPUL 3
Acest grup nu comportă variante. El reunește toți extratereștrii al căror trup este acoperit de păr. Aceste apariții pun o adevărată problemă: aspectul sălbatic al acestor ființe pare să fie dificil de conciliat cu o „tehnologie super-avansată”. Repartiția temporală și geografică a cazurilor (toate cazurile s-au produs în 1954 și numai în două țări) sunt tot atâtea enigme ce nu au putut fi descifrate. Au fost numărate 7 cazuri, adică 4,93% din numărul total de cazuri considerate în acest studiu.
Înălțimea acestor făpturi variază de la 0,90 metri la 1,50 metri. Trupul lor, ce pare suplu și agil, este în întregime acoperit cu păr de culoare neagră sau castanie. Doar ochii sunt vizibili. Martorii îi descriu ca fiind „mari, rotunzi și globulari”.
Atitudinea specifică în momentul contactului cu oamenii nu poate fi definită cu precizie: uneori . este indiferentă, alteori agresivă. Comportamentul lor pare să fie unul primar. Aceste ființe folosesc și ele „tubul paralizant”.
Toate cazurile franceze au avut loc în perioada cuprinsă între 25 septembrie și 24 octombrie 1954, adică în mai puțin de o lună. în cele 7 observații, au fost observate 8 ființe. De fapt există 8 observații ale unor astfel de ființe, dar cazul Loctudy, din data de 5 octombrie 1954 (C 057), nu este numărat în acest grup. Ființa respectivă, deși acoperită cu păr, poseda o caracteristică remarcabilă (ochi unic), însă acest caz este inclus în grupul 6.
La
nivel mondial, s-au înregistrat 3 observații similare în Venezuela, între 28 noiembrie și 16 decembrie 1954. Făpturile
respective s-au arătat, cu această ocazie, deosebit de agresive, atacând feroce
martorii cu ghearele.
GRUPUL 4
Acest
grup este reprezentat prin 4 cazuri, ce constituie 2,82% din numărul
total de cazuri considerate. Cuprinde toți extratereștrii cu înfățișare
masculină și care au plete lungi. El este împărțit în 3 variante, în funcție de
diferențele de înălțime.
Grupul 4A
Această variantă cuprinde ființele având o înălțime normală, cuprinsă între 1,60 și 1,80 metri.
Părul lor este lung și blond, iar pielea este albă. îmbrăcămintea constă într-o uniformă sau un combinezon, de culoare deschisă sau maro închis.
Atitudinea lor în cazurile de contact cu oamenii este prietenoasă și nu folosesc arme. în cazul francezilor (C 117), ființele extraterestre le surâdeau martorilor, prin „fereastra” mare a OZN-ului.
Observațiile
mondiale s-au derulat în principal în America de Sud. în Franța a fost semnalat
doar un singur caz (adică 0,70% din cele 142 de cazuri
clasate), în care martorii au observat un grup format din 4 până la 7
extratereștri.
Grupul 4B
Această variantă de extratereștri este caracterizată de o înălțime mică, ce variază între 1 și 1,50 metri, și prezintă aceleași trăsături ca cele ale ființelor din varianta precedentă.