Durere e numele meu
Costin
Hatmanu se frământa indecis. Redactorul șef îl trimisese să se documenteze
despre o aniversare în familia milionarului Teodor Cumpătă, pentru revista Calea Magică. Întârziase pe drum, căci
taximetristul încurcase străzile din vastul ansamblu rezidențial. Ajunsese la o
sindrofie zgomotoasă, în care putea recunoaște mulți bogătași de tranziție. Pe
el nu-l cunoștea nimeni, însă. De regulă, lucra pe probleme sociale iar de
cele mondene se ocupa Andreea. Momentan, era plecată în concediu și Cumpătă
senior insistase să vină un ziarist, să scrie despre majoratul fiicei sale,
Gina.
În
fine, tânărul se hotărî. Opri o servitoare și întrebă cum putea ajunge la
Teodor Cumpătă.
- E
în birou, răspunse fata. Acolo, arătă ea cu capul.
- Mulțumesc!
Costin
pomi hotărât în direcția indicată. Ajunse la ușă și bătu discret. Nu-i răspunse
nimeni, așa că o întredeschise. Un bărbat solid, gras, cu părul grizonat vorbea
la telefonul celular. Mai bine zis, se răstea la un interlocutor, cu cuvinte cam
vulgare:
- Îl
bag în mă-sa! Să nu-mi spună el mie că nu se poate! Îl rad de la mălai ca pe un
nimic.
Costin
închise ușa încetișor și rămase lângă ea, ca o santinelă în gardă. Trebuia
să-și anunțe neapărat prezența la petrecere, să nu iasă discuții ulterioare.
După
vreo zece minute, Cumpătă ieși din birou, roșu la față. Era furios.
- Tu?
se răsti el la jurnalist.
- De
la revista Calea Magică. Vă rog să mă iertați că am întârziat!
-
NU-i nimic, se îmblânzi Cumpătă. Fă și tu un rond printre invitați! Servește
din bunătăți, că nu-ți cad mereu la îndemână!
- Și
când îmi spuneți ce să scriu?
- Mai
încolo, îl amână milionarul. Poate discuți și cu fata.
- Ar fi bine.
-
Ți-o prezint eu, când coboară. Acum e sus cu gașca el.
- Înțeleg!
Cumpătă
îl bătu pe spate cu un gest care se voia amical. Avea mână grea, de om care
muncise cândva. Plecă cu pași crăcănați, ca orice obez. Costin luă un pahar cu
coca-cola de pe tava unei ospătărițe în trecere și începu să înainteze sfios
printre invitați. Afișase un zâmbet prietenesc cum aveau majoritatea
invitaților. Ajunse la bufetul suedez și îl studie. Da, nu gustase aproape
nimic din ce vedea acolo. Se hotărî pentru câteva pateuri cu carne să știe ce
mânca. Între timp, discuțiile din imensul living scăzură în intensitate. Venise
o trupă de cântărețe care puteau fi la fel de bine și animatoare. Abia își ascundeau
sânii și sexul cu costumașe argintii. Șefa lor era însă îmbrăcată într-o rochie
lungă, neagră, care-i venea ca turnată.
Ochii
tânărului se fixară pe ea. Se apropie, cu paharul în mână, să o studieze mai
bine. Ceva îl atrăgea la ea, ca un magnet. Îi amintea de cineva din adolescența
sa. Era o brunetă naturală, cu părul negru ca pana corbului, lung până în
talie. Ovalul feței, minunat, de zeiță păgână, se desprindea din coama rebelă.
Ochii ei verzi scânteiau din când în când, ca niște săgeți. Rochia mulată lăsa
privirii un trup perfect. Neîndoielnic, era foarte frumoasă și știa acest
lucru. Se juca cu publicul spectator, mai ales cu bărbații, ca o dresoare cu
puii de tigru.
-
Numele meu este Dora, se prezentă ea.
Colegele
mele sunt...
În
timp ce ea rostea fiecare nume, ochii lui Costin îi urmăreau buzele pline,
roșii, printre care străluceau dințișori de felină. Tânărul nu mai auzea. Vedea
numai. Ceea ce vedea îi plăcea teribil. Nu mai întâlnise asemenea frumusețe
feminină niciodată, în ciuda profesiei sale.
Dora
se simțea pipăită de privirile pofticioase ale multor bărbați. Se învățase cu
acest lucru, de câțiva ani, de când organiza minispectacole cu cântărețe și
dansatoare, la vilele bogătașilor. Nu numai că privirile n-o deranjau, dar îi
produceau și o plăcere ascunsă, perversă. Simțea cum animalele din bărbați o
posedau în gând și le dădea cu tifla. În privirile cuconetului, citea invidie
prost ascunsă. Multe ar fi sfâșiat-o de vie și nu rară un motiv serios. Dora
Mladin era faimoasă pentru cuceririle ei din lumea bogată. Un singur bărbat
dorit nu-i rezistase.
Costin
o privea transpus. Pentru o clipă, ochii lor se întâlniră și el tresări ca
fript. Ea îi zâmbi ușor și-și continuă treaba pentru care era plătită. După
proba de microfon, anunță cu voce ușor alterată de tabac:
-
Pentru sărbătorita de azi, cântecul Dureri învinse .. Să-i urăm să atingă
fericirea alături de alesul inimii sale!
Urările
pornră din toate părțile. Gina Cumpătă, o fetișcană cam grăsuță, roșcată și cu
pistrui vizibili, ieși în față, cu paharul de șampanie în mână. Gustă din el
și-l ridică în semn de salut pentru toți cei prezenți. Era stăpână pe ea, căci
averea părinților îi inoculase ș1 sentimentul
puterii. Știa că putea obține orice își! dorea, la cel mai mic semn. Făcu
câțiva pași laterali, săi lase vederii trupa. Astfel, se pomeni Costin lângă
ea. Fata îi zâmbi și-i ciocni paharul.
- La
mulți ani fericiți! bâigui jurnalistul.
-
Mersi! Tu cine ești?
-
Costin Hatmanu de la revista Calea Magică.
-
Aaaa! Tu trebuie să scrii despre mine.
- Da.
Mergem undeva să discutăm?
- Întâi
ne distrăm. Nu-ți place trupa?
- Ba
da, răspunse tânărul și întoarse ochii către Dora.
Gestul
său nu rămase netaxat:
-
Te-a vrăjit șerpoaica, râse Gina. Nu-i de tine.
E
femeie de bani grei.
-
Suntem în capitalism, replică Costin sarcastic.
Fiecare
vinde ce poate.
-
Marfă! rosti Gina disprețuitor și plecă printre invitați.
Dora
închise ochii și începu să cânte:
Durere
e numele meu,
Căci
m-am născut din durere
Și am
purtat-o mereu
În
suflet ascunsă-n tăcere.
Costin
deveni foarte atent. Nu intuia nimic fals în cântecul ei. Dora își povestea
viața sau altceva mai greu de înțeles?
Lumină
e numele tău,
Căci
te-ai născut din lumină
Ascunsă
de ochiul cel rău
În
vraja solară, străbună.
Aprinde-ți
în ochii tăi foc
Și
arde durerea din mine,
Din
palme îmi toarnă noroc,
Să
simt viitorul cum vine!
Tânărul
jurnalist se pierduse cu totul. Inima i se zbătea dureros în piept și
respirația i se accelerase.
Pag. 5 – 9 | 
Adevăr Divin
