FURIA REGELUI
De patru ani, de când
mâna bătrână a tatălui său devenise prea slabă pentru a mai ridica sabia,
Burebista fusese numit de către sfatul înțelepților buri mai-marele tribului
său.
Niciun an nu trecuse
fără ca tauriscii sau boiii, neamuri ale celților, să nu vină cu pârjol și
nenorociri peste dacii carpi sau peste frații lor, iazigii și costobocii.
Sub Burebista, burii
își ridicaseră trei cetăți noi și își crescuseră numărul ostenilor ce se aflau
la orice ceas sub arme.
Până la el, oastea
burilor se strângea numai la nevoie și era alcătuită din bărbații mai
puternici, pricepuți la aruncarea suliței sau la mânuirea sabiei.
Dar năvălirile multe
îi învățaseră pe daci că trebuie să se nască repede oșteni care să nu mai fie
nici plugari nici negustori nici nimic altceva. Doar oșteni.
Așa se făcea că noua
oaste a lui Burebista se pregătea cât era ziua de lungă pentru luptă. Ba, de
multe ori, războinicii daci își petreceau nopțile pe zidurile cetăților,
închipuind atacuri ale vrăjmașilor sau alergând nebunește prin păduri, în ajutorul altei cetăți de-a lor care fusese atacată.
Cu fiecare zi și
fiecare noapte, forța lor creștea. La fel și priceperea în știința neagră a
războaielor. Altfel nici nu era chip, căci neamurile călătoare care nu-și
găsiseră încă un loc al lor trăiau numai din pradă și mai toti bărbații lor
erau mari meșteri la războaie si ucideri mișelești. Iar despre bogățiile fără
seamăn ale Daciei auziseră toate aceste seminții aducătoare de rău. Auziseră și
le pofteau pentru ei.
De pe crestele
colțuroase ale munților, încă se mai înălța fumul bătăliei din ajun. Peste
măsură de înalt și de puternic, cu barba aspră, tăiată frumos, Burebista își
ținea strâns în mână vestita sa bardă cu două tăișuri. Reușise și de această dată să-i alunge pe tauriscii cei puși pe blestemății.
Dar, lucru nemaiauzit
până atunci, mai-marele dacilor iazigi pusese stavilă râurilor de foc și sânge
ce se nășteau la fiecare bătălie.
Prin iscoadele lor
pricepute, dacii aflară din timp despre venirea tauriscilor conduși de temutul
Critasiros.
Despre Critasiros se
spunea că are mintea rătăcită, că luase să-i fie soață o vrăjitoare și că
aceasta îi dădea putere asupra tribului său și îl făcea să se întoarcă
nevătămat din luptele cele mai grele.
Acum, dacii le
ieșiseră înainte și îi prinseseră nepregătiți întru totul de luptă. Noua oaste
a dacilor adunase de trei ori mai mulți bărbați decât adunase Critasiros, iar
după prima izbire devenise limpede că tauriscii vor pieri cu toții în acea zi nefericită.
Dar Burebista opri
măcelul și vocea sa de tunet se auzi peste zăngănitul săbiilor și peste
nechezatul speriat al cailor:
– Critasiros! Dacă ai
inimă să pleci după pradă, să ai inimă să mă vezi în ochi! Să te măsori cu
mine!
– Se vede treaba că nu
ți-e dragă viața, Burebista!, râse căpetenia celților. Oricum aș fi ajuns la
tine și te-aș fi trimis la zeii tăi!
– Lasă sporovăiala!,
îi răspunse aspru Burebista. Noi doi o să ne măsurăm în luptă. Dacă va fi să
învingi tu, o să vă lăsăm viața ție și oștenilor tăi. Dar dacă te voi doborî,
să juri că nu veți mai ataca nicio cetate de-a noastră niciodată!
– Știi bine,
Burebista, că aceia mulți și puternici nu-și țin niciodată cuvântul! Eu mă
învoiesc cu toată inima la încleștarea asta! Dar în cuvântul tău nu mă-ncred și
dau poruncă oștenilor mei viteji să fie gata să se apere până la ultima
suflare!
– Va trebui să
pricepeți și tu, și celelalte seminții că vremea sângelui vărsat trebuie să
treacă! Este loc în Dacia pentru toți cei ce vor să trăiască în pace! Acum
pregătește-te de luptă!
Lupta dintre Burebista
și Critasiros fu scurtă. Puternic peste măsură, dacul se repezi spre calul
vrăjmașului său și izbi cu barda sa mare atât de năprasnic încât cal și călăreț
se prăbușiră spăimântați.
Piciorul lui
Critasiros fu prins sub greutatea armăsarului său și-l țintui la pământ, cu
totul la mila getului Burebista.
– Hai, retează-mi
capul, balaur ce eștil, strigă furios mai-marele tauriscilor.
– Să te ridici și să
pleci dimpreună cu oamenii tăi! Să fie pace de-acum între neamurile noastre!
Ți-am lăsat viața, Critasiros, dar să ții minte, dacă jafurile voastre vor
continua, vă voi stârpi pe toți și vă voi face una cu pământull Gata! Destul au
suferit ai mei!
pag. 2 – 6 |