Dăruiește iubirea care vindecă

pag. 24-25

Într-o relație dinamică, în modelarea viziunii asupra părintelui și copilului - ca ființe aflate într-o permanentă schimbare și evoluție, care se influențează reciproc în mod constant. Și exact aceeași predispoziție de a gândi în termeni de conexiuni explică interesul nostru de durată pentru copii.
În tot ceea ce facem, copiii constituie o parte importantă. Ori de câte ori ne gândim și încercăm să rezolvăm o problemă socială sau să ajutăm oamenii să-și recreeze relațiile, sau pur și simplu încercăm să ne trăim viața cât mai profund, ne întoarcem mereu la centru, către ceea ce este esențial, și ne confruntăm din nou cu preocuparea noastră pentru copii. Când citim undeva despre crime violente, ne imaginăm copilul care trage cu arma. Când mergem în vizită la o clinică medicală, ne facem griji pentru copilul ai cărui părinți nu își pot permite o îngrijire medicală de calitate. Când auzim despre distrugerea pădurilor seculare, ne întrebăm ce se va întâmpla cu un copil care va crește fără copaci. Ca terapeuți, munca noastră ne-a condus la subiectul căsătoriei, aceasta ne-a condus la parentaj, care ne conduce din nou la copii.
Și la noi acasă tiparul este același. Punctul de gravitație al vieții noastre sunt cei șase copii: doi încă acasă și alți patru care au crescut și sunt pe cont propriu. Ei ni se află alături chiar și atunci când închidem ușa după noi și ne dedicăm muncii de terapeuți. Când vorbim cu prietenii, sfârșim întotdeauna prin a vorbi tot despre copiii noștri și despre ce au mai făcut în ultima vreme. Atunci când călătorim, ceasurile noastre interne rămân conectate la copiii pe care i-am lăsat acasă. Vorbim despre planurile noastre de viitor, dar atenția ne este atrasă de preocuparea pentru locul pe care copiii noștri îl ocupă în acest peisaj necunoscut.

LEGÃTURA DINTRE COPILÃRIE ȘI PARENTAJ

De-a lungul vremii, cercetările noastre aprofundate cu privire la subiectul căsătoriei ne-au condus permanent la observații despre parentaj. Am descoperit că nu puteam descifra comportamentul partenerilor de căsnicie fără să le înțelegem mai intai experiențele din perioada copilăriei.
Aceste observații ne-au ajutat să stabilim și să trasăm cadrul conceptual al acestei cărți. Ele ne-au oferit o perspectivă mai profundă asupra complexității relațiilor de familie și, în cele din urmă, au condus la dezvoltarea conceptului de parentaj conștient. Ele ne-au ajutat să înțelegem că, într-adevăr, fiecare lucru este conectat cu toate celelalte. Vom explora pe scurt aceste observații în cele ce urmează și le vom discuta mai pe larg de-a lungul cărții.
Am observat că rănile pe care le primim în copilărie devin moștenirea copiilor noștri. Când am întrebat oamenii despre experiențele din copilăria lor, am început să înțelegem modul în care un parentaj care lasă de dorit este transmis, prin tipare repetitive, de la o generație la alta. Dacă un tată a primit prea multă sau prea puțină atenție din partea părinților pe parcursul unui anumit stadiu al propriei dezvoltări, el va avea probleme în a ști cum să-i faciliteze propriului copil trecerea prin acea etapă. Dacă părinții lui nu s-au ocupat cum trebuie de el atunci când avea - să zicem - treisprezece ani, atunci el nu va ști ce să facă pentru a satisface nevoile copilului specifice acelei vârste. Prin urmare, fiul lor va întâmpina la rândul său probleme în a-și ajuta copiii atunci când aceștia vor împlini acea vârstă. Și așa mai departe. Observația pe care am fâcut-o referitor la faptul că părinții iți rănesc copiii exact în același stadiu de dezvoltare în care ei înșiși an fost răniți ne-a transmis o mulțime de lucruri despre problemele pe care înșiși părinții nu le-au putut înțelege foarte bine.
Am observat că oamenii au tendința înnăscută de a se căsători și de a deveni părinți, însă ei nu au încorporat un program despre cum să facă aceste lucruri. Am aflat și am înțeles faptul că oamenii se căsătoresc din motive care țin de supraviețuire, în speranța că partenerii lor vor fi în măsură să le îndeplinească nevoile nesatisfăcute în copilărie, însă ei nu dețin cunoștințe înnăscute referitor la modalitatea de satisfacere a propriilor lor nevoi. Oamenii devin părinți pentru a satisface nevoile de supraviețuire ale copiilor lor și pentru bucuria pe...