Reacţionând favorabil la cererile copiilor săi de a arăta îndurare, El a trimis-o totuşi în ultimul moment pe zeiţa Shataqat, „femeia care îndepărtează boala'', ca să-l salveze pe Keret. „Ea zboară peste o sută de oraşe, ea zboară peste multe sate'' şi ajunge la casa lui Keret în cel mai scurt timp, reuşind să-l învie.
Dar fiind doar un semizeu, Keret va muri totuşi în cele din urmă. Să fi fost el cel îngropat în mormânt, în „circuitul sacru, circuitul puternic, circuitul vast''? Deşi textele canaanite nu oferă indicii cronologice, este evident că ele relatează evenimente din epoca bronzului - un interval de timp care s-ar potrivi cu datarea artefactelor descoperite în mormântul de la situl Golan.
S-ar putea să nu ştim niciodată dacă vreunul dintre aceşti conducători legendari a ajuns sau nu să fie îngropat la situl Golan. Arheologii care studiază situl au ridicat posibilitatea unor înmormântări intruzive - anume înmormântarea unui ins decedat mai târziu într-un loc de înmormântare din vremuri mai vechi, ceea ce adeseori a implicat şi îndepărtarea rămăşiţelor umane anterioare. Specialiştii sunt totuşi siguri (pe baza caracteristicilor structurale şi prin folosirea a diferite tehnici de datare) că structura gen „henge'' (cu pereţi concentrici pe care i-am putea numi Pietre Stelare, datorită funcţiei lor astronomice) a precedat, cu 1.000 până la 1.500 de ani, adăugarea cairnului şi a camerelor sale funerare.
La fel ca la Stonehenge şi în alte situri megalitice, la situl Golan, enigma privitoare la cine a construit aceste structuri arhitectonice este doar intensificată prin identificarea vechimii lor şi prin stabilirea faptului că orientările lor aveau la bază cunoştinţe avansate de astronomie. Dacă aceste structuri nu se datorează chiar fiintelor divine, atunci cine a fost capabil să realizeze o asemenea ispravă - cu circa 3.000 de ani î. Hr., în cazul sitului Golan?
Cu 3.000 de ani î. Hr., în Asia de Vest nu exista decât o singură civilizaţie suficient de avansată şi de sofisticată, care să deţină o cunoaştere astronomică extraordinară, capabilă să planifice, să orienteze astronomic şi să realizeze genul de structuri majore despre care vorbim aici: este vorba despre civilizaţia sumeriană. Aceasta a inflorit în zona care este astăzi sudul Irakului, „deodată, pe neaşteptate, de nicăieri'', după spusele tuturor savanţilor. In câteva secole (care constituie doar o clipită, comparativ cu evoluţia umană), ea a introdus practic toate elementele de bază pe care le considerăm esenţiale pentru o civilizaţie avansată: roata, cuptorul, cărămizile şi clădirile înalte, scrisul, poezia şi muzica, codurile de lege şi tribunalele, judecătorii şi contractele legale, templele şi preoţii, regii şi administratorii, şcolile şi profesorii, medicii şi surorile medicale şi cunoştinţe uimitoare de matematică, ştiinţele exacte şi astronomia. Calendarul lor, care mai este încă folosit şi se numeşte acum calendarul evreiesc, a fost inaugurat într-un oraş numit Nippur, în anul 3.760 î. Hr., şi îmbrăţişa toate cunoştinţele sofisticate necesare structurilor despre care discutăm.
A fost o civilizaţie care a precedat-o cu aproximativ opt sute de ani pe cea a Egiptului şi cu o mie de ani pe cea din Valea Indusului. Babilonienii, asirienii, hitiţii, elamiţii, canaaniţii şi fenicienii au urmat mai târziu, unii dintre ei, mult mai târziu. Toţi au purtat amprenta sumerienilor şi au împrumutat primele elemente de la ei; |
Adevăr Divin
