Bătălia lui Gandalf pe podul din minele Moriei :. Ramtha :. M.M.S. :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Bătălia lui Gandalf pe podul din minele Moriei
Povestea adevărată a unui maestru

În grozavele cărţi numite Stăpânul inelelor există o poveste extraordinară despre Observatorul despre care vă predau eu aici. Dacă vreţi să citiţi într-adevăr despre Observator versus starea de om, ar trebui să le citiţi, pentru că ele se referă la adevăr...

Autor: Ramtha

Editura: M.M.S.

Colecţia: În faţa şemineului

Afişat de 18564 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	16.00 RON

	•Reducere:	10%
	•Preţ site:	14.40 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

NU AI MURIT NICIODATĂ

M-am întins peste 35.000 de ani ca să ajung până la voi. Am foarte multe de dat. Nu puteţi să diminuaţi asta. Luaţi-o şi acceptaţi-o, pur şi simplu. Nu e nimeni lăsat în afara providenţei împărăţiei cerurilor, decât dacă şi-o refuză singur. Tuturor li se dă acces la gloria lui Dumnezeu, căci gloria lui Dumnezeu e văzută în locul cel tăcut, în locul cel evident-subtil. Frumuseţea lui e simplă şi cerinţele lui sunt simple, fără dogmele şi fără tribulaţiile omenirii. Dumnezeu e iubire. Pur şi simplu acceptaţi şi lăsaţi dulceaţa momentului să curgă prin voi, pe deplin. Aşa să fie. Vă iubesc. Pur şi simplu să acceptaţi şi să ştiţi că sunteţi iubiţi şi că nu sunteţi în afara providenţei Dumnezeului care vă iubeşte, pentru că eu nu sunt decât un biet simbol sărăcit a ceea ce străluceşte în voi. Eu vă iubesc că m-aţi găsit şi că mă ascultaţi şi că vă dedicaţi viaţa cunoaşterii. Vă iubesc că auziţi şi vă iubesc că faceţi. Vă spun că viaţa asta nu e decât un moment trecător. Ceea ce sunteţi de fapt este veşnic; prin aceasta spunem că trupul ne dă iluzia vieţii, pe când Dumnezeu este singura realitate care există. Ăsta e un mare adevăr. Nu aţi murit niciodată şi nu o să muriţi niciodată. N-o să muriţi niciodată. Aşa să fie.

Ceea ce trăieşte înăuntrul vostru, cel căruia îi vorbesc vocile’ este însuşi Dumnezeu Atotputemicul. Vocile nu ar vorbi, dacă nu ar exista ceea ce ascultă, iar ceea ce ascultă este secretul tuturor vremurilor. Este divinul din noi. Vocile se roagă, dintr-un corp umil, să li se dea permisiunea să facă şi să fie şi să îşi exercite voinţa, dar fără Dumnezeu, ele nu au nicio voinţă. Ziua în care devenim Observatorul şi numai Observatorul, ziua în care trăim pentru uzul cel corect al vieţii şi cucerim ceea ce se numeşte personalitatea, corpul, este ziua în care sărbătorim înălţarea noastră către Christ. Este ziua în care ne trezim şi suntem cu adevărat maeştri ai vieţii.

Reţineţi asta: Vocile vorbesc cu cineva. Cu cine vorbesc ele? Acesta e misterul care ne scapă printre degete ca vântul, dar care e la fel de solid ca orice stâncă - misterul în care trebuie să tânjim să ne transformăm. Este ceea ce credem că nu suntem, dar am fost dintotdeauna - şi astfel vorbeşte înţeleptul către Dumnezeul său. Înţeleptul vorbeşte ca acela care se roagă către Casa Domnului, pentru mântuire în viaţa omului - şi înţeleaptă e femeia care vorbeşte cu Observatorul şi care imploră Observatorul să dea credibilitate vieţii ei. Ziua în care nu mai tânjim să fim femeia sau bărbatul, ci ceea ce caută vocile, este ziua în care ne trezim. Cu toţii aveţi în voi Observatorul cu care vorbesc toate vocile. Nu e vorba de o singură femeie sau de un singur bărbat, ci de voi toţi. De aceea aţi fost numiţi Dumnezeii cei uitaţi.

Mesajul meu, de când am apărut aici, a fost că voi sunteţi Dumnezeu - nu doar că eu sunt Dumnezeu, ci că voi sunteţi Dumnezeu. Aceste învăţături n-au fost niciodată date ca guru care să eclipseze o mână de adepţi ignoranţi cu un mesaj pe care adepţii să nu poată să-I audă niciodată, pentru că sunt aşa de orbiţi de guru. Nu asta a fost ceea ce am ales în această călătorie – şi nici nu e o alegere pe care să o faci, de altfel. Învăţătura a fost întotdeauna aceea de a vă respecta. De asta vă sărut mâinile, palmele mâinilor, ceea ce ţineţi, şi exteriorul mâinilor, noduros de încordare. Mă înclin şi mă aplec în faţa voastră, ca să vă sărut mâinile. Mă prosternez în faţa voastră. Recunosc ceea ce aţi făcut în această viaţă, spre deosebire de ceea ce se numeşte oamenii obişnuiţi, care nu recunosc niciodată nimic din ceea ce aţi făcut - nu mai mult decât recunoaşteţi voi în ei.

Iar pentru cei care nu m-au urmat niciodată, dar care s-au deranjat să înţeleagă, eu voi fi întotdeauna un mister care le dezvăluie adevărul în propria lor viaţă. Voi rămâne mereu un mister, iar când voi fi plecat, vă veţi întreba oare să fi fost geniul fiicei mele, sau am existat cu adevărat? Pentru personalitate o să fie o şaradă măreaţă şi minunată făcută de o femeie; pentru Dumnezeul vostru, va fi un mesager care a trezit posibilităţile. Eu nu v-am recunoscut niciodată ca fiind altceva, decât oamenii pe care i-am iubit. Un Dumnezeu să se prosterneze şi să vă sărute mâinile, fruntea şi obrajii – asta înseamnă recunoaştere de la o divinitate la alta, chiar dacă celălalt nu înţelege. Faptul că voi nu înţelegeţi nu micşorează puterea re cunoaşterii.

Dacă aş fi vrut să fiu faimos, nu aş fi fost Ramtha, pentru că asta deja am fost şi deja am făcut. Eu sunt aici ca să confirm divinitatea voastră, pe care o găsesc la fel de îmbătătoare ca şi această floare timpurie de primăvară. Găsesc că sunteţi aşa de frumoşi. Nu e vorba de faţa voastră, nu e vorba de corpul vostru; e vorba de energia voastră şi de ceea ce îi dă viaţă – aceea iubesc şi onorez eu. Ziua în care sunteţi în acelaşi fel este ziua în care sunteţi şi voi aşa cum sunt eu. Pentru unii, ziua aceea e aproape, iar pentru alţii încă e la fel de departe ca prima oară când aţi auzit această voce, pentru că încă nu aţi înţeles misterul.

Eu îmi iubesc poporul. Chiar nu-mi pasă ce crede lumea despre asta, pentru că eu pot să am grijă de lume - am făcut-o şi o să o mai fac. Îmi iubesc poporul şi vreau ca voi să vă bucuraţi de aceeaşi libertate de sine de care am învăţat şi eu să mă bucur.

Despre asta sunt învăţăturile astea. Dacă vreţi doar să fiţi bărbat sau femeie şi asta e tot, atunci aş apărea o singură dată şi v-aş spune să trăiţi din plin, să fiţi ai naibii, nedrepţi şi curajos de liberi. Şi de ce v-aş spune asta? Pentru că atunci nu există nicio consecinţă. De ce să nu trăieşti din plin, înainte să dai totul la viermi? Ăsta ar fi mesajul. Dar nu aşa stau lucrurile. Cineva trebuie să vă amintească şi că nu sunteţi doar bastarzii acestui univers, ci că sunteţi creatorii lui. Ştiu că am spus asta de atâtea ori, de la început de când am venit aici, dar e nevoie, poate, de ani de zile până ca măcar trei persoane să audă cuvintele, să le audă cu adevărat. Nu există învăţătură mai mare decât ceea ce sunteţi voi:”” şi tot ce mă străduiesc eu să fac e să vă fac să vă îndrăgostiţi de Observatorul vostru şi să îl ascultaţi.

Străjer la porţile Marelui Oraş

Mesajul meu nu s-a schimbat niciodată. Nu ne-am dus în profunzime în lumea ştiinţei şi a ştiinţei medicale decât pentru a confirma ceea ce a fost mesajul, dintotdeauna. EI nu s-a schimbat, pentru că oricâte peptide ar fi – nu îmi pasă dacă aveţi un miliard de peptide în voi - dacă nu aveţi peptida transformării, tot sunteţi morţi. Doar că sunteţi morţi de un miliard de ori. Ştiinţa sprijină mesajul care poate fi dat la o parte cu atâta uşurinţă de către imagine, dar imaginii îi e foarte greu să mai verse obiecţiuni în faţa ştiinţei. De asta o folosesc cu atâta înţelepciune. Şi ştiinţa încă urmează să mai descopere din ceea ce eu v-am spus, pur şi simplu. Folosim cuvinte precum amigdala, hipocampul, lobul frontal, lobul posterior inferior, creierul mijlociu superior, formaţiunea reticulară şi altele, dar asta e doar pentru a vă oferi informaţia care sprijină datele mesajului. Care e mesajul cel mai pur? Că voi sunteţi Dumnezeu. De unde ştim asta? Păi, câţi dintre voi vă ascultaţi vocile din cap?

O să vă spun un lucru - şi asta e o altă învăţătură grozavă. Cine ascultă? Ştim care sunt obiecţiunile astea. Ele sunt legate de foame, de oboseală, rebeliune, ameninţări, vinovăţie, de a dezgropa trecutul şi toate astea. Cine ascultă la toate astea? Poate că asta e cea mai mare întrebare pe care trebuie să o pun isteţului meu public. N-aţi prefera să fiţi cel care ascultă, mai degrabă decât cel care se plânge? Evident că plângerile insistă pentru voinţa a ceva. Nu aţi vrea să fiţi cel care distribuie voinţa, mai degrabă decât cel care imploră?

Începem să vedem că cerşetorii din noi sunt cei care se plâng – şi ei scot la suprafaţă tot felul de gunoaie. Atâta timp cât fac asta, n-o să stea foarte mult în faţa porţilor marelui oraş, pentru că imediat o să vadă ceva ce nu au şi o să sară pe cămilă şi să dea drept în porţile oraşului cu ea. N-o să fie niciodată Observatori. Observatorii sunt cei care stau în afara porţilor marelui, magnificului oraş.

Pag. 25 – 29

A apărut în: 2014-03

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro