Sándor Márai

Sándor Márai, pe numele lui adevărat márai Grosschmid Sándor Károly Henrik[11] , s-a născut în anul 1900, în Cașovia, în Imperiul Austro-Ungar (astăzi în Slovacia), ca fiu al unui avocat german și al unei mame maghiare. Se mută în 1918 în Germania, unde va studia jurnalistica. Începe să publice în “Frankfurter Zeitung”, lucrând mai târziu ca corespondent la Paris. Se căsătorește în 1923 cu Ilona Matzner, evreică de naționalitate, emigrând la Paris. În 1928 se întoarce împreună cu soția sa în Ungaria, unde va avea o viață literară intensă timp de aproape treizeci de ani. În anul 1938 publică romanul “Moștenirea Eszterei”. În 1942 va fi primit în Academia Ungară de Științe. Înainte de regimul comunist, în anul 1948, părăsește definitiv Ungaria, emigrând mai întâi în Elveția, apoi în Italia, Canada și în final, în 1952, în SUA. Însă patria sa culturală va rămâne Europa. După moartea soției sale, în 1986, se stabilește definitiv în San Diego (California). Nu mult după moartea soției, moare și fiul său adoptiv. La 22 februarie 1989, cu puțin înainte de Căderea Berlinului, Márai moare în exil, punându-și capăt zilelor.

Sándor Márai este unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai literaturii maghiare din secolul XX, inscriindu-se in familia scriitorilor din care mai fac parte Schnitzler, Zweig si Musii. Si-a trait cea mai mare parte a vietii in exil, iar inainte de a parasi de bunavoie tara a interzis sa i se publice cartile in Ungaria atata vreme cat aceasta este sub ocupatie sovietica, astfel ca opera lui Sandor Marai a inceput sa fie publicata in Ungaria abia dupa 1990. Intre 1919-1928 a colaborat la prestigioase reviste din Franta si Germania, dupa care, vreme de 20 de ani, a fost un participant activ la viata literara din Ungaria, fiind deseori tinta atacurilor colegilor de breasla, care l-au acuzat de nihilism si egocentrism, in 1948 a parasit definitiv tara. A locuit in Elvetia, Italia, Franta, Austria, New York, apoi s-a stabilit la San Diego; a dus mereu dorul Europei, unde a revenit frecvent, dar niciodata in Ungaria. A publicat numeroase romane si volume de eseuri, jurnale, memorii, versuri, succesul acestora fiind urias – in strainatate, volumele lui Marai au aparut in 74 de editii, in ianuarie 1989, la varsta de 89 de ani, obosit si foarte singur, s-a sinucis in locuinta sa de la San Diego. In 1990, i s-a acordat post-mortem Premiul Kossuth.

Bibliografie selectiva: romana: A zendulok (Rebelii – 1930), Csutora (Csutora – 1932), Egy polgar vallomasai (Confesiunile unui burghez – vol. I-II, 1934-1935), Valas Budan (Divort la Buda – 1935), A feltekenyek (Gelosii – 1937), Eszter hagyateka (Mostenirea Esterei – 1939), Szindbad hazamegy (Sindbad se duce acasa – 1940), Vendegjatek Bolzanoban (Turneu la Bolzano – 1940), Az igazi (Adevaratul – 1941), Sertodottek (Ofensatii – vol. I-II, 1947-1948), Beke Ithakaban (Pace la Itaca – 1952), San Gennaro vere (Sangele lui San Gennaro – 1965), Romaban tortent valami (La Roma s-a intamplat ceva – 1971); eseuri: A szegenyek iskolaja (Scoala saracilor – 1933), Fuves Konyv (Cartea ierburilor – 1943), Europa elrablasa (Rapirea Europei – 1947); Fold, fold! (Pamant, pamant! – 1972), jurnal: Naplok (Jurnale – vol. I-VI, 1945-1997), Ami a Naplobol kimaradt (Ce a fost omis din Jurnal – vol. I-VI, 1992-2003).