Învață să te bucuri

Există oare o experiență mai dezirabilă decât cea a bucuriei? Toți râvnim la ea, tocmai pentru că am trăit-o deja, fie și vremelnic: în prezența persoanei iubite, în momentul unei reușite, în fața unei creații, în clipa în care am făcut o descoperire... Este o emoție mai profundă decât plăcerea, mai concretă decât fericirea, o emoție care copleșește întreaga ființă și care devine, prin multitudinea fațetelor ei, unul dintre cele mai dorite sentimente.
Bucuria poartă în ea o putere care ne răscolește, ne invadează, ne face să simțim gustul plenitudinii. Bucuria este o afirmare a vieții. Manifestare a forței noastre vitale, ea constituie modalitatea de care dispunem pentru a ne înfrumuseța viața. Nimic nu ne face mai vii decât experiența bucuriei.
Dar putem provoca oare apariția ei? O putem transforma într-o obișnuință? O putem cultiva? Iată tot atâtea răspunsuri pe care le veți găsi în cartea de față, scrisă de reputatul sociolog și filosof Frederic Lenoir.

CUVÂNT ÎNAINTE 9

1. Plăcerea, fericirea, bucuria 13

2. Filosofii bucuriei 25
Baruch Spinoza 29
Friedrich Nietzsche 35
Henri Bergson 38

3. Să lăsăm bucuria să înflorească 41
Atenția 44
Prezența 46
Meditația 49
Încrederea și deschiderea sufletească 51
Bunăvoința 53
Gratuitatea 54
Recunoștința 57
Perseverența în efort 59
Detașarea și acceptarea 61
Satisfacția trupească 66

4. Devenirea sinelui 69
Procesul individuației 72
Cunoaște-te pe tine însuți... și devino cine ești 75
Calea eliberării în viziunea lui Spinoza 78
Iisus, stăpânul dorinței 83
De la libertatea interioară la pacea mondială 85

5. Armonizarea cu lumea 87
Iubirea prietenească 89
De la pasiunea amoroasă la dragostea care eliberează 93
Bucuria dăruirii 99
A iubi natura... și animalele 100

6. Bucuria desăvârșită 105
Mentalul și ego-ul 109
Să ne eliberăm mintea, Să nu ne mai identificăm cu ego-ul 111
Un drum progresiv către bucuria pură 117
Să nu dorești „uciderea” ego-ului 121

7. Bucuria de a trăi 125
Bucuria spontană a copiilor 128
Bucuria unei vieți simple 129
Eliberarea sursei de bucurie care există în noi 132
Puterea acceptării 134
Bucuria dă sens vieții și lumii 136

Epilog. Înțelepciunea bucuriei 139

Bibliografie 153

Atenția

Atenția este, în primul rând, cea care ne permite să fim conectați la simțurile noastre. Foarte adesea, suntem acaparați de o mulțime de griji și, cu mintea astfel ocupată, nu mai suntem deloc atenți la ceea ce trăim. Muncim gândindu-ne la altceva, la masa de seară ori la următorul weekend. Gătim, dar gândurile noastre zboară către dosarele care se îngrămădesc pe birou. Ne plimbăm, dar mintea ne este în altă parte. Or, dacă admirăm un peisaj gândindu-ne la fișa de asigurări sociale pe care nu am completat-o încă, există foarte puține șanse ca bucuria să apară!
Bucuria este adesea declanșată de o experiență senzorială. Dacă privim același peisaj fiind atenți la armonia formelor, la perspectivă, la culori, la lumină, la mirosuri, la zgomote (sau la liniște), e posibil, pentru că nimic nu este garantat, să ne simțim cuprinși de emoția bucuriei, fiindcă frumusețea na-turii ne impresionează în profunzime. Cele mai mari bucurii pe care le-am trăit în viața mea s-au născut de multe ori în felul acesta. Atunci când mă plimb, simțurile mele sunt treze; pândesc o rază de lumină într-o pădurice, mișcarea unui val pe ocean, o perspectivă ce se deschide întâmplător în timpul unei drumeții montane. A privi, a asculta, a atinge, a simți, a gusta: toate acestea, mai presus de orice, ne predispun la bucurie, oferindu-i oportunitatea de a apărea. De ce? Pentru că atunci când suntem atenți, ne lăsăm stăpâniți de simțuri, de ceea ce auzim, simțim, contemplăm. Suntem aici și acum. Mi se întâmplă adesea să ascult muzică în timp ce lucrez sau mă ocup de altceva. În acele momente, rareori mă las transpus de forța notelor muzicale. Mi se întâmplă însă, din fericire, să mă concentrez și doar asupra muzicii. Și, cu ochii închiși, în întuneric, savurez Messa în Do minor de Mozart, The Lamb Lies Down on Broadway a grupului Genesis, Miserere a lui Allegri, Songsfrom a World Apart a lui Levon Minassian, Variations Goldberg de Bach, Tubular Bells a lui Mike Oldfield, Corpus Christi II a lui Logos sau Koln Concert a lui Keith Jarrett și încă multe altele. Mă las copleșit de muzică. Și, uneori, bucuria țâșnește în mine.
Apreciez bucuriile senzoriale cu atât mai mult cu cât am avut de străbătut un drum lung până să le sesizez. Copil fiind, m-am confruntat cu unele suferințe de ordin afectiv care m-au determinat să mă refugiez în gândurile mele, într-o lume imaginară. Prin urmare, m-am deconectat parțial de emoțiile și de percepțiile mele senzoriale. Ca tânăr adult, am fost nevoit să urmez o terapie a percepției, metoda Vittoz, și am reînvățat să ating și să descriu această trăire, adică să accept și să identific emoțiile care însoțesc percepțiile. Ieșisem din corpul meu și m-am antrenat să sălășluiesc din nou în el. Pentru mine, acest lucru implica și acceptarea suferinței, a percepțiilor dezagreabile, a emoțiilor negative de care mă protejam evitându-le. Terapia m-a ajutat; zece ani mai târziu, am completat-o cu o Gestalt terapie care mi-a permis să scot la suprafață emoții refulate, îngropate în memoria mea corporală, să lucrez asupra lor, să simt furii, tristeți, frici. Pentru că am trăit o astfel de experiență, sunt convins că acesta este primul pas pe care trebuie să-l facem ca să simțim bucuria. Trebuie să reînvățăm să vedem, să atingem, să privim, să simțim, dar și să resimțim lăuntric, să nu pierdem contactul cu emoțiile noastre. Pentru aceasta, trebuie să știm, de asemenea, să acordăm timp lucrurilor.