Limbajul secret al corpului

Comunicarea nonverbală are o importanță covârșitoare în succesul sau insuccesul interacțiunilor interumane. Doar 7% din mesajul pe care îl comunicăm este transmis prin intermediul cuvintelor, iar 38% prin tonul, ritmul și volumul vocii. Restul de 55% se transmite prin limbajul trupului.

Limbajul corpului nu se rezumă doar la un simplu gest care ne-ar putea trăda, ci reprezintă o sumă de semnale transmise inconștient de propriul corp. Culoarea hainelor, poziția ocupată într-o încăpere, pipăirea repetată a urechii sau o bijuterie care atrage toate privirile ne ajută să ne înțelegem mai bine interlocutorii.

Timp de mai multe decenii, comunicarea nonverbală, dar și ideile și teoriile aferente, au constituit una dintre temele pe care Anne Ancelin Schützenberger le-a studiat cu predilecție, cartea de față fiind prima care i-a fost dedicată. Cu ajutorul ei, veți învăța să vă controlați mai bine limbajul trupului și tonul pentru a exprima exact ceea ce doriți să transmiteți. În plus, dacă veți reuși să descifrați limbajul corporal al interlocutorilor, îi veți putea cunoaște mai bine, eficientizându-vă astfel comunicarea cu ei.

CUVÂNT ÎNAINTE

INTRODUCERE

1. Nu spunem totul atunci când comunicăm
2. Verbalul este digital, nonverbalul este analogic
3. Iluzia unei „chei a gesturilor“
4. Ce se comunică?
5. Corpul sau corpurile?
6. Problema universaliilor
7. De la emoțiile animale la emoțiile umane
8. Emoție, față, mușchi
9. Corp și personalitate
10. Gesturi și dorințe profunde
11. Interacțiune și comunicare
12. Diferențe culturale
13. Dezvoltarea copilului și comunicarea nonverbală
14. Grupul de la Palo Alto
15. Expresia în contextul ei
16. Dans și mișcare
17. Teritoriu, distanță socială și proxemie
18. Ritualuri de interacțiune
19. Persoană, nonpersoană și stigmatizare
20. Dominanță, ierarhie și „pecking order“
21. Control social și manipulare prin kinezie
22. Paralimbajul
23. Priviri, zâmbete și expresii ale feței
24. Haina îl face pe om: accesorii și artefacte
25. Forme
26. Disonanță cognitivă

BIBLIOGRAFIE

Comunicarea nonverbală, acest limbaj „secret“ al corpu

-

lui, nu se referă la un gest care ne-;ar putea trăda, nici la o

minciună ce ar trebui decriptată, ci reprezintă un semnal in

-

conștient emis de corp, uneori de suferință, alteori de bucu

-

rie, pe care este bine să-;l înțelegem imediat, pentru a ne face

viața mai ușoară. Culoarea unei haine, poziționarea în spațiu,

un gât dezvelit sau acoperit, pipăirea repetată a urechii sau a

unei bijuterii ne atrag brusc privirea și rezultatul acestei ob

-

servații fine destabilizează reacțiile obișnuite, provocându-;i

celuilalt o surpriză care permite dezvăluirea esențialului.

Să o spunem clar: o persoană nu poate fi citită ca o carte

și, contrar a ceea ce cred și spun persoanele prost informate

și prost formate, comunicarea nonverbală nu se rezumă la un

dicționar al gesturilor. Nu este neutră, ci produce un impact.

Nu informează, ci implică. Comunicarea nonverbală este un

fenomen global, total, care poate fi înțeles doar într-;un con

-

text și într-;o interacțiune. Pentru că ea ține de afectivitatea

celui care „emite“ mesajul și în egală măsură de starea emoți

-

onală a celui care îl „ascultă“, îl „observă“ sau îl „primește“.

Deși Freud a arătat că nu ne controlăm întotdeauna vor

-

bele și că lapsusul și actul ratat ne trădează, este evident că

deținem un control și mai slab asupra micilor noastre ges

-

turi și asupra „scăpării“ unor sentimente, de exemplu, atunci

când roșim, când tușim sau când ni se modifică ritmul respi

-

LIMBAJUL SECRET AL CORPULUI

8

rației. Este evident, de asemenea, că nu avem niciun control în

privința impactului pe care o intonație, un gest sau o culoare

îl are asupra sensibilității noastre și în privința modului în

care reacționăm la acest impact. Așadar, de o parte, dar și de

cealaltă, suntem implicați într-;o reacție ce are loc „la nivel vis

-

ceral“: una nu se poate abține să nu reacționeze, cealaltă nu

știe la ce anume reacționează.

Este adevărat că unele gesturi, unele culori, unele decoruri

ne reîntorc la anumite situații emoționale. Dar a ne imagina că

un dicționar sau o „cheie a gesturilor“ ar putea oferi răspuns

la întrebările noastre referitoare la „sinceritatea“, „spontane

-

itatea“, „veridicitatea“, la „sensul real“ a ceea ce ni se comu

-

nică înseamnă a încerca să compensăm o lipsă de implicare

în relație printr-;o tehnică. „Vreau să știu dacă partenerul meu

minte, pentru că relația pe care o am cu el nu este suficient de

grăitoare pentru mine“. Dar de ce vrem să înlocuim relația cu

o tehnică? Dacă nu răspundem la această întrebare, sunt șan

-

se mari să persistăm în

iluzia că putem acționa asupra celuilalt,

fără ca celălalt să acționeze asupra noastră

. Ș;i să nu înțelegem,

așadar, ce anume înseamnă comunicarea nonverbală.

Asistăm, în ultimii ani, la o amplificare a obsesiei de a

decoda nonverbalul. Diverși autodidacți sau șarlatani pro

-

fită de aceasta pentru a se erija în specialiști, ignorând total

complexitatea subiectului. Prin urmare, este important să

punem punctul pe „i“ și să facem apel la bazele serioase ale

cercetărilor în domeniul comunicării nonverbale, baze care,

în liniile esențiale, au rămas aceleași în ultimii cincizeci de

ani. Majoritatea teoriilor au fost elaborate în Statele Unite ale

Americii, în anii 1950-;1970. Pe parcursul acestor ani, printr-;o

întâmplare fericită, m-;am aflat în Statele Unite, acolo unde

se petreceau lucrurile, unde am lucrat și am întreținut legă

-

turi personale și amicale cu numeroși pionieri în domeniul

13

schizofrenice din izolarea și alienarea lor, permițându-;le să se

exprime într-;un limbaj inteligibil, „socializat“.

Atunci când două persoane se întâlnesc sau, mai exact,

când sunt în măsură să se perceapă reciproc, ele încep să-;și

transmită una alteia diverse semnale, fie și pentru simplul

fapt că fiecare intră în câmpul perceptiv al celeilalte, aflân

-

du-;se astfel într-;o „coprezență“. În cazul unei interacțiuni,

aceleași persoane vor schimba și mai multe semnale, înscrise

simultan în spațiu și în timp

– acel „aici și acum cu“

– care vor

constitui și vor exprima

impresia

fiecăreia în privința celeilalte

și raporturile pe care le au sau pe care le vor avea ele, în mod

conștient sau inconștient.

Statutul și rolurile lor, rolurile lor reciproce, „așteptări

-

le-;lor-;privitoare-;la-;roluri“, cultura și mediul lor vor juca un

rol în decodarea voluntară sau involuntară, „corectă“ sau

„inexactă“, efectuată, de o parte și de cealaltă, în privința re

-

lațiilor lor. Toate acestea vor influența ceea ce se va petrece și

va surveni între acești „coactori“, aflați în „coprezență“, în

-

tr-;un joc social complex, parțial codat, dar nici total și formal

învățat, nici clar, verbal și rațional definit.

O multitudine de informații vor fi percepute și decodate

instantaneu, fără a fi transmise în general sub forma cuvin

-

telor. Cu toate acestea, ele vor fi utilizate și se vor traduce

imediat în comportamente, fiind resimțite la nivel emoțional.

Comunicarea se naște din relația și interrelația acestor

semnale diverse luate laolaltă și provenind din direcții și

canale diferite. Ea se bazează pe actualizarea sistemelor de

emitere, de percepere și de recepționare a acestor semnale, în

funcție de dinamica unei interdependențe pluridimensionale.