10 lecții despre emoții

E vârsta bucuriei, entuziasmului, curiozității, a dorinței de a face și a explora, de a sta singuri și de a fi în grup, de închidere în sine și deschidere către lume, amestecată cu teamă, plictiseală și furie.
Un univers în expansiune, plin de comori pe care noi, adulții, nu mai avem timp să le vedem.
De ce adolescenții sunt doar o „problemă"?
Numai unele firme îi bagă în seamă, iar asta doar pentru că îi consideră consumatori ideali, o piață potențială foarte dorită...
Cartea 10 lecții despre emoții explorează această vârstă de tranziție prin care cu toții am trecut, adeseori negându-ne sau reprimându-ne emoțiile ori descărcându-le cu violență și rebeliune. Enrico Castelli Gattinara ne ajută să-i înțelegem mai bine pe copiii de azi și să-i însoțim în cel mai bun mod spre maturitate.
Vei afla, printre altele, cum se construiește relația dintre adulți și copii, cum se respectă rolurile, care e valoarea esențială a ascultării, cum să tratezi iluzia egalității, crizele, falsele prietenii și distanța corectă.

Călătorie printre emoții ... 5
Distanța potrivită ... 19
Lecția 1 / Bucuria ... 39
Lecția 2 / Speranța ... 61
Lecția 3 / Curiozitatea ... 81
Lecția 4 / Frica ... 101
Lecția 5 / Entuziasmul ... 121
Lecția 6 / Plictiseala ... 139
Lecția 7 / Furia ... 159
Lecția 8 / Schimbarea ... 179
Lecția 9 / Iubirea ... 201
Lecția 10 / Empatia ... 221

În concluzie... ... 241

Lista operelor consultate și citate ... 247
Mulțumiri ... 253

Majoritatea elevilor propun lucruri care se referă la a fi, nu la a avea, fapt relevant pentru stilul lor de a-și trăi viața.

E frumoasă această legătură care se naște între bani și libertate, deoarece ne permite să evaluăm cu moderație ceva ce este de obicei fie ridicat în slăvi, fie condamnat fără menajamente, fapt pentru care, deseori, banii rămân unul dintre cele mai dezirabile lucruri, a căror acumulare poate determina decisiv alegerile din viața noastră, deși asta se consideră a fi o greșeală, prin urmare nu știm bine cum să facem față acestui conflict. Întrucât discuția riscă să ne îndepărteze de subiect, o mențin între limitele referitoare la libertate: relația dintre bani și libertate contează numai dacă banii nu devin o obsesie sau obiectivul principal al acțiunilor noastre și al preocupărilor noastre; tocmai de aceea, cum se spune, banii nu aduc fericirea, mai ales dacă îngrădesc însăși libertatea de a nu ți-i dori.

Fericire adevărată și libertate

Descoperim, astfel, că putem vorbi despre atât de mul-te lucruri, cu condiția să știm să menținem chiar și în vorbirea noastră acea „distanță potrivită" analizată la începutul cărții de față. Și descoperim — cu exactitate la această vârstă, când ei încep să-și gestioneze autonom propriii bani - că relația cu banii nu e nicidecum ușoară, că uneori ne conduce la comiterea unor acțiuni despre care știm că sunt negative, de la un mic furt la fraudă, iar aceasta ne împinge în direcția opusă celei a fericirii... În schimb, dorința de a avea bani la dispoziție, oricum ar fi, ne ispitește cu falsa ei promisiune de fericire.
Iată de ce fericirea e și puternică, și fragilă, iar relația noastră cu ea este delicată, instabilă și de multe ori dificil de înțeles. La această vârstă (și nu numai), ea presupune și o relație cu dorința, cu speranța, cu ambiția și cu emoții și sentimente pe care nu știm să le stăpânim.
Descoperim, prin urmare, că fericirea poate fi o iluzie, că poate deveni fructul otrăvit care ne obligă să acționăm greșit și, astfel, ne îndepărtează tot mai mult de atingerea ei. Credem că, acționând într-un fel anume, vom ajunge la o stare fericită de bunăstare și satisfacție, dar descoperim că nu e așa, fără să înțelegem de ce — și, deseori, ne încăpățânăm să continuăm, dar fără rezultat.
Vorbind despre acest subiect cu elevii, observăm una dintre semnificațiile cele mai profunde ale libertății: a putea să nu facem ceea ce simțim că vrem să facem. Kant a explicat-o cu claritate în lucrarea sa analitică dedicată moralei, în timp ce scriitorul rus Fiodor Dostoievski a rezumat-o în Demonii, unul dintre cele mai frumoase romane ale sale: „Omul este nefericit fiindcă nu știe să fie fericit. Numai din această cauză. Asta este tot, tot! Cine înțelege asta va fi fericit pe loc, imediat, chiar în acea clipă." Cu atât mai mult, ne amintește Proust, cu cât nu întotdeauna înțelegem ceea ce ne dorim cu adevărat, fiindcă „dorințele noastre interferează pe parcurs între ele, iar în amalgamul existenței rar se întâmplă ca fericirea să ajungă exact la dorința care a invocat-o".

În acest sens, entuziasmul prezintă și riscuri, din mai multe perspective:
1. Fiindcă e vorba despre o energie nedefinită, adică neorientată explicit pentru a îndeplini o funcție precisă, precum antrenamentul muscular al anumitor părți ale corpului (brațele pentru ridicarea greutăților, picioarele pentru alergare sau sărit), entuziasmul pune în joc întreaga persoană, care intră într-o stare de puternică stimulare și de implicare emoțională: este o energie capabilă să se risipească în orice situație care a trezit-o. Entuziasmul este o stare de spirit, o modalitate de a se dedica lucrurilor pe care le avem de făcut și care presupune o implicare aproape totală de sine. Putem mobiliza același entuziasm în a face lucruri chiar foarte diferite între ele.
Grecii antici îl numeau „posedare divină", după cum ne revelează chiar etimologia cuvântului, ce provine din verbul grec enthusiazein și conține rădăcina theos, care înseamnă „divin", și prefixul en, „a fi înăuntru", de unde semnificația exactă de „a avea un zeu înăuntru", adică a fi posedați de o forță irezistibilă și extaziantă, deci „a nu fi pe deplin stăpâni pe sine". Aici vedem rațiunea riscului: entuziasmul se poate pierde ca ceva ce nu ne aparține în întregime ori ca ceva ce ne-ar putea fi sustras. Divinitatea care ne posedă ne poate abandona. De câte ori nu am observat asta la persoane de toate vârstele! Și cât de adesea, din nefericire, îl văd cum dispare rapid la tineri și copii! Vom analiza în cele ce urmează de ce.
2. Un alt risc pe care îl presupune această emoție e mai banal și nu are nimic în comun cu etimologia. Energia sa, de fapt, împinge persoana la acțiune cu toată ființa ei, adică fără rezerve, fără precauții și, în consecință, fără protecție. Riscul e de a ne pomeni implicați într-o realitate ce ar fi cerut, în schimb, mai multă prudență și mai multă analiză. Este o situație tipică, verificabilă în special la puberi și adolescenți, care, în modul lor de a fi și a trăi, reunesc entuziasmul, curiozitatea și încrederea în viitorul pe care-l simt că-i așteaptă. Această implicare totală determină posibilitatea unei dezamăgiri la fel de complexe, în care tinerii se simt chemați înapoi de „principiul realității".
3. Pe lângă posibilitatea de a fi deziluzionați de o realitate care într-un final nu coincide cu așteptările noastre și nu răspunde pozitiv la implicarea noastră intensă, această realitate însăși ne poate afecta și distruge, adică se poate arăta ostilă și violentă. Întrucât entuziasmul este copleșitor (anticii îl identificau cu posedarea divină), el ne face orbi în fața riscurilor categorice pe care realitatea materială (și în special cea socială) ni le pune în cale. Un exemplu tipic în acest sens sunt primele impulsuri amoroase, toate pline de o dorință încă nedefinită și total lipsită de experiență, când adolescentul are de a face cu cineva, poate mai matur, căruia scopul dorinței sale îi este perfect clar, astfel că adolescentul se pomenește implicat într-o situație pe care deocamdată „nu o voia" și pentru care nu era „pregătit".
4. O altă formă de risc reia explicit etimologia cuvântului: posedarea spirituală, exaltarea irațională, fiorii eroici despre care vorbea și filosoful Giordano Bruno (însă el îi punea în legătură cu cercetarea științifică), pierderea de sine și chiar demența prezentă în forma extremă a fanatismului. Trebuie spus că unii filosofi, antici sau moderni, au încercat să explice diferența dintre entuziasm și fanatism, indicând posibila alunecare de la energia bucuroasă și de nestăpânit care împinge la acțiune până la a acționa cu pasiune și implicare dincolo de realitate și rezonabilitate, exact cum este fanatismul.