Eliberat

Ruth Soukup și-a reorganizat propria viață și apoi a făcut o misiune din a-și ajuta semenii să ducă o viață mai bună. Așa s-a născut campania ei online, intitulată „Te provoc la o viață fără harababură în 31 de zile" de pe platforma LivingWelISpendingLess.com. Participarea masivă la acest program (50.000 de oameni s-au înscris pentru a primi sfaturile ei practice pentru reorganizarea casei) i-a dat de înțeles că mult mai mulți oameni decât și-ar fi imaginat trăiesc într-o mare harababură. Iar dezordinea aceasta nu le caracterizează doar casa, ci și relațiile și chiar sufletul...
În timp ce dezordinea din casă nu ar trebui să ne surprindă deloc într-o societate consumeristă care ne alimentează permanent dorința de a achiziționa noi și noi lucruri, pentru dezordinea din relațiile noastre, din programul nostru zilnic și din sufletul nostru nu ar trebui să găsim nicio scuză. Din fericire, Ruth Soukup s-a confruntat la un moment dat în viața ei cu toate tipurile de dezordine amintite anterior, așa că are pentru voi câteva sfaturi pe cât de ușor de pus în practică și inteligente, pe atât de eficiente.
Cartea de față îți poate fi ghid așadar, nu numai pentru a te elibera de grămada de lucruri care ți-au invadat casa, dar și pentru a face ordine în relațiile și prieteniile tale, precum și în suflețiil tău, care se poate simți deseori neglijat sau obosit în această lume haotică, în care ajunge să conteze uneori prea mult tot ceea ce nu e cu adevărat important.

Mai multe haine decât ne trebuie, mai multe email-uri decât putem citi, dezordine în hârtii, un munte de jucării, vase care dau pe afară din chiuvetă și rafturi pline cu obiecte decorative, amintiri și altele - pe negândite, viața mea a devenit dezordonată, și ca rezultat mi s-a îmbâcsit și sufletul. Dacă ești asemenea mie în privința asta, Eliberat îți acordă pauza după care tânjești. Respiră adânc și las-o pe Ruth Soukup să te îndrume în procesul de organizare a casei, a minții și a sufletului tău, să-ți împărtășească și ție felul în care a câștigat în lupta cu organizarea.
Plină ochi cu strategii practice, cartea nu îți oferă un plan de curățenie aplicabil o singură dată, ci te îndrumă să adopți principii și sisteme - solide pentru tot restul vieții, evitând definitiv - dezordinea. Cu o voce încurajatoare și dătătoare de putere, Ruth ne provoacă să ne aruncăm privirea asupra lucrurilor care contează cu adevărat în viață. Nu mai trebuie săi trăim copleșiți! Cartea aceasta oferă o cale limpede către o viață ordonată și plină de sens.

• Cherie Lowe, autoarea cărții Slaying the Debt Dragon:
How One Family Conquered Their Money Monster and
Found an Inspired Happily Ever After

Partea întâi: CÃMINUL

1. Viața ... 13
2. Depozitarea ... 45
3. Copiii ... 81

Partea a doua: MINTEA

4. Programul ... 111
5. Hârțogăria ... 135
6. Lucrurile celorlalți oameni ... 161

Partea a treia: SUFLETUL

7. Prietenii ... 189
8. Starea de bine ... 217
9. Spiritul ... 245

Cu foarte multă dragoste și recunoștință ... 261
Resurse ... 265
Note ... 267

Acțiunile au consecințe. Să îi înveți pe copii că acțiunile au consecințe este o lecție care devine foarte concretă atunci când incluzi și lucrurile lor. Dacă își lasă mânușa de baseball preferată afară, s-ar putea să o distrugă ploaia. Dacă nu își adună piesele lego, vei fi fericit să le iei cu mătura - pentru o „pauză de la jucării" sau, mai drastic, să le duci la gunoi! (Treabă dificil de dus până la capăt.) Ca să fiu sinceră, este greu să îi lași pe copii să dea greș sau să stabilești limite de disciplină. Nimeni nu vrea să își vadă copilul că greșește, că are dificultăți sau suferă, dar prea adesea ajungem să le îngăduim un comportament auto-distructiv, nelăsându-i să învețe lecțiile pe propria piele - pentru că au refuzat să le învețe din experiența altora.
Așteptarea îți face bine. Trăim acum în epoca inter-netului și a recompensei imediate, care se intensifică din ce în ce mai mult și, din păcate, mult prea mulți copii cresc crezând că, dacă își doresc un lucru, ar trebui să îl aibă imediat. Acum câțiva ani am fost director al unui mare spa și am observat asta mult prea des la angajatele începătoare de la recepție, care erau în cea mai mare parte fete de aproximativ 20 de ani, care credeau că va fi distractiv, încântător și ușor să lucrezi la spa. Nici nu pot să vă spun de câte ori mi-au cerut o creștere de salariu după numai o săptămână de muncă, iar uneori după numai câteva zile. Erau atât de obișnuite să fie răsplătite pentru nimic, încât nici nu aveau noțiunea recompensei amânate. A fost trist și, ca angajator, extrem de frustrant.
Numeroase studii au demonstrat că una dintre cheile succesului este capacitatea de a amâna recompensa. Iar copiii tăi nu își vor dezvolta niciodată această trăsătură de caracter dacă nu le dai posibilitatea să o exerseze, făcându-i să aștepte.
Prin intermediul sistemului nostru de sarcini, fetele mele învață să aștepte și să economisească pentru lucrurile pe care și le doresc. în fiecare săptămână se mai apropie puțin de scopurile lor și în fiecare săptămână devin un pic mai motivate să muncească mai mult. Și cu cât petrec mai mult timp muncind, cu atât petrec mai puțin timp visând la ceva sau cumpărând porcării și devin mai conștiente de cată muncă este nevoie pentru a cumpăra ce își doresc.
Nu e vorba numai despre tine. Recent m-a pus pe gânduri o întrebare simplă, dar care îți schimbă viața: Ce faci cu banii lui Dumnezeu? Creștină fiind, cred că ceea ce am nu este al meu. Sunt chemată să fiu un administrator bun al resurselor care mi s-au dat și, la fel de important, sunt chemată să îmi învăț copiii să facă la fel.
Iau în serios această responsabilitate, dar, cu toată sinceritatea, chemarea aceasta nu este o povară. Nu există bucurie mai mare decât aceea de a-mi învăța copiii să dăruiască! Facem asta în feluri diferite, mai ales la Crăciun, și modalitatea noastră preferată de a oferi implică și timpul nostru, nu doar banii. Chiar și așa, este important ca fiicele mele să înțeleagă că timpul pe care îl au, banii pe care îi câștigă și lucrurile pe care le dețin trebuie împărțite cu ceilalți. în fiecare săptămână, în ziua de plată, fetele pun mai intâi o parte din bani în plicul pentru „donații". Și de cel puțin câteva ori pe an, își sortează jucăriile și hotărăsc ce vor dona la Goodwill sau la altă asociație caritabilă.

Renunțarea la toate lucrurile a fost de fapt un proces care mai continuă și acum, un proces pe care a trebuit să îl abordăm încetul cu încetul. Avem încă un depozit de care am vrea să scăpăm cu totul într-o bună zi. Deocamdată suntem mulțumiți să o facem puțin câte puțin.
Nu cred că familia mea este singura în această luptă de a separa persoanele iubite de lucrurile pe care le lasă în urmă sau de a separa o amintire dragă de lucrul care se atașează acelei amintiri. Și, după cum am văzut, această vinovăție nu apare numai în cazul morții, deși moartea poate cu siguranță să amplifice sentimentul.
Singura soluție reală este să învățăm să facem o distincție clară între amintirile noastre și lucruri. Pentru a da uitării vinovăția care ne face să nu dăm drumul lucrurilor altor oameni, trebuie mai întâi să ne resetăm gândirea. Trebuie să acceptăm, în sufletul nostru, realitatea funda-mentală că oamenii și lucrurile nu sunt totuna.
Gândește-te la asta:
Amintirile ocupă loc în inima noastră; lucrurile ocupă Ioc în casa noastră.
Amintirile rezistă pentru totdeauna; lucrurile se strică, se pierd și pier.
Amintirile aduc bucurie; lucrurile aduc stres.
Amintirile cinstesc persoana decedată; lucrurile o bagatelizează.
Amintirile aduc pace sufletească; lucrurile aduc haos.
Amintirile contează în mod real; lucrurile chiar nu contează deloc.
Cu cât ne putem schimba mai repede modul de gândire si nu vom mai echivala amintirile celorlalți oameni cu lucrurile pe care le lasă în urmă, cu atât mai repede ne vom permite să nu ne mai agățăm de lucrurile de care nu avem nevoie și pe care nici nu ni le dorim cu adevărat, doar pentru că simțim că fără ele pierdem persoana pe care am iubit-o. Este o mare realizare.
Probabil că această schimbare în modul de gândire nu va avea loc peste noapte, mai ales pentru aceia dintre noi care au trăit cu această vinovăție mult timp. Nu este mereu ușor să acceptăm ideea că nu renunțăm efectiv la acea persoană doar pentru că am renunțat la lucrurile ei. Dar realitatea simplă de care trebuie să continuăm să ne aducem aminte, mai ales atunci când începe să se strecoare vinovătia, este aceea că amintirile și lucrurile nu sunt totuna.
Amintirile și lucrurile nu sunt totuna.

Cum să procedezi cu cadourile

Bineînțeles că, chiar dacă reușim să scăpăm de sentimentul de vinovăție pe care l-am atașat de lucrurile noastre existente, vor mai fi zile de naștere, sărbători și zile de tot felul care să ne aducă noi cadouri - și un val nou de vinovătie. Chiar și atunci când am făcut tot ce am putut mai bine ca să reducem la minimum numărul de obiecte nedorite din viața noastră, vor fi momente în care ne vom trezi că primim ceva de care am putea foarte bine să ne lipsim. Ce sa facem, așadar? Există o metodă de a refuza un cadou fară să distrugi cu totul relația respectivă? Cum echilibrăm recunoștința cu dorința de a ne elibera de lucruri?