Fii stăpân pe viața ta (Carte tipărită)
Tehnici active pentru a interacționa cu ceilalți și a-ți trăi viața așa cum dorești

Ești o victimă sau un învingător? Cu alte cuvinte, îți trăiești viața așa cum vor mama, tata, bunicii, profesorii și șefii tăi sau trăiești așa cum consideri tu că ar trebui celebrată această sărbătoare care se numește viață? Fii stăpân pe viața ta! este cartea care te va ajuta să îți dai seama cu exactitate în ce tabără te afli și să îți însușești filozofia și practica non-victimizării pentru a începe să îți afirmi libertatea personală prin comportamente net îmbunătățite, în familie, la locul de muncă sau în banale împrejurări cotidiene. Prin urmare, dacă simți că ești manipulat la serviciu (de șefi sau de colegi care te intimidează), acasă (de membri ai familiei care profită de lipsa ta de fermitate) sau în situații obișnuite de zi cu zi (la restaurant, la un service auto, la magazin, la hotel, la un interviu pentru o slujbă etc.) de oameni care încearcă să speculeze lipsa ta de încredere în sine, înseamnă că e timpul să încerci să schimbi ceva. Volumul de față te va ajuta să te cunoști mai bine pe tine însuți și să schimbi modul în care gestionezi relațiile cu cei din jur, convingându-te totodată că nu te poți simți cu adevărat fericit și împlinit atât timp cât nu ești tu cel care ține frâiele propriei vieți. Iar viața asta este prea scurtă pentru a-i risipi prețioasele clipe. Așadar, de ce ai alege să fii o victimă, când ai tot ce îți trebuie pentru a fi un învingător?
Prefață, de Susan Dyer ... 13 Introducere: Filozofia non-victimizării ... 17
1. Cum să te declari non-victimă ... 27
Ce este o victimă? ... 28
Libertatea ... 29
Cum să scapi de obiceiurile de victimă ... 32
Cum să evaluezi diferitele situații de viață ... 34
Așteptări de non-victimă ... 39
Oseriede victimizatori tipici ... 45
Gânduri de încheiere ... 58
2. Comportamente pline de tărie interioară ... 59
Unde te situezi? Test cu 21 de întrebări ... 59
O nouă perspectivă asupra tăriei interioare ... 63
Frica - ceva ce sălășluiește în tine ... 64
Experiența, ca antidot pentru frică ... 68
Curajul - un bun necesar pentru non-victime ... 70
Cum să înțelegi efectele comportamentului tău marcat de slăbiciune ... 72
Niciodată să nu pui judecata altcuiva mai presus de propria judecată ... 73
In mod ironic, tăria impune respect ... 77
Exemple de dialoguri și tehnici specifice, pentru un comportament plin de tărie
... 80
Gânduri de încheiere ... 91
3. Eliberează-te de ceea ce s-a terminat sau nu mai
poate fi schimbat ... 93
Câteva lucruri pe care nu le poți schimba nicicum ... 95
Capcana „Ar fi trebuit ca tu...": Cum și de ce funcționează o astfel de
victimizare ... 100
Alte tactici uzuale, menite să axeze discuția pe ceea ce s-a terminat ... 103
Poți să te victimizezi și singur, stăruind în propriul trecut ... 107
Strategii pentru a nu te mai lăsa victimizat de aluzii la trecut ... 112
Gânduri de încheiere ... 118
4. Evită capcana comparației ... 119
Test cu "10 întrebări ... 119
Ești o ființă unică în lume ... 122
Conceptul de „singurătate existențială" ... 123
Arta distructivă a comparației ... 126
Arta (și mai distructivă) de a permite să fii comparat ... 128
Alte capcane comune, când vine vorba de comparații ... 138
Câteva strategii pentru a scăpa de victimizarea prin comparație ... 141
Gânduri de încheiere ... 148
5. Cum să devii eficient în mod discret, fără să te
aștepți ca „ei" să înțeleagă ... 149
Test cu 12 întrebări ... 149
Cum să devii eficient în mod discret ... 151
Câteva cuvinte despre intimitate ... 153
Nu vei fi înțeles de fiecare dată ... 155
Cât de absurd este să fii nevoit să demonstrezi ceva ... 162
Cum să le dovedești rudelor și prietenilor de ce ești în stare 166
Unii vor să te atragă în nefericirea lor ... 168
Replici frecvent folosite de cei care se prefac că nu înțeleg ... 171
Strategii pentru a contracara tactica „Nu înțeleg" și pentru a fi eficient
și discret ... 175
Gânduri de încheiere ... 184
6. Arată-le celorlalți cum vrei să fii tratat ... 187
Operațiunea „Lecții pentru ceilalți" ... 188
Teoria intitulată „Lovitura de karate" ... 190
Îi convingi pe oameni prin comportamente, nu prin vorbe ... 193
La ce să te aștepți din partea unui alcoolic? ... 200
Despre cum să fii asertiv în mod eficient ... 201
Câteva categorii obișnuite de oameni pe care i-ai învățat să te victimizeze ...
207
Câteva ținte tipice ale victimizării ... 213
Strategii pentru a-i învăța pe ceilalți cum vrei să fii tratat ... 217
Gânduri de încheiere ... 225
7. Să nu pui niciodată loialitatea față de instituții
și principii mai presus de loialitatea față de sine ... 227
Test cu 12 întrebări ... 227
Loialitatea greșit înțeleasă ... 230
Competiție versus cooperare ... 232
Rezultatele concurenței excesive ... 236
Un manager excesiv de competitiv ... 237
Oamenii sunt mai importanți decât lucrurile ... 239
Despre victorie și pierdere ... 243
Caracteristici ale victimelor care sunt mai loiale față de lucruri și
instituții, decât față de sine ... 245
Cum funcționează instituțiile ... 248
Câteva strategii victimizatoare frecvente, referitoare la instituții ... 250
Strategii pentru a scăpa de victimizarea instituțională ... 263
Gânduri de încheiere ... 268
8. Fă distincție între gânduri și realitate ... 271
Gânduri versus realitate ... 271
Nu permite realității să te transforme în victimă ... 277
Cum te înșală convingerile tale ... 279
O listă cu lucruri care nu există în realitate ... 283
Cum să-ți dezvolți o minte liniștită, pentru o perspectivă justă asupra
realității ... 285
„A exista" versus „a te gândi că exiști" ... 286
Câteva tehnici eficiente pentru a elimina gândurile toxice ... 295
Gânduri de încheiere ... 300
9. Însuflețire creativă, în orice situație ... 301
Conceptul de „însuflețire creativă" ... 302
Cum să faci astfel încât să-ți placă situația în care te afli ... 303
Viața este o serie neîntreruptă de experiențe, nu o experiență singulară ... 305
Cum să întorci adversitățile în favoarea ta ... 307
Există mai multe moduri de a realiza ceva ... 310
Importanța perseverenței ... 316
Acțiune versus inacțiune ... 320
Logica oamenilor lipsiți de însuflețire creativă ... 324
Câteva exemple de comportament plin de însuflețire creativă ... 326
Gânduri de încheiere ... 336
10. Victimă sau învingător? Profilul tău actual,
conturat pe baza a 100 de situații tipice ... 337
Cum să-ți evaluezi profilul actual ... 338
Despre autor 379
Indiferent care ar fi planul tău, nu-ți
investi sentimentul valorii de sine în eventualul său succes ori eșec. Nu
trebuie decât să schimbi viteza atunci când e necesar, fără să te implici
emoțional. Scopul lui George este să i se restituie banii. Al tău ar putea să
fie dobândirea unor bilete de intrare undeva sau pregătirea unei fripturi pe
gustul tău. Oricare ar fi scopul, acesta e doar ceva ce vrei să realizezi, iar
eșecul sau reușita dintr-o zi nu sunt indicatori ai valorii personale sau ai
fericirii tale.
Va fi mai ușor să evaluezi experiențele vieții, dacă ai
urechea atentă la modul în care folosești cuvintele sau expresiile (fie în
gândurile tale, fie în vorbire) – cuvinte sau expresii care te avertizează
aproape mereu că tu însuți ceri să fii transformat în victimă. Iată câteva
dintre cele mai întâlnite astfel de fraze, pe care va trebui să le înlocuiești
cu gânduri mai bune, dacă chiar intenționezi să părăsești cortegiul victimelor.
•
„Știu că voi pierde." Acest gen de atitudine îți va
garanta aproape întotdeauna un loc pe lista victimelor disponibile. Dacă te-ai
decide să crezi că vei „câștiga" ceea ce meriți, nu ai mai suporta gândul
că vei pierde.
•
„Mă supăr, ori de câte ori ajung să mă confrunt cu cineva," Dacă
te aștepți să devii supărat, atunci vei avea parte adesea de dezamăgiri.
Schimbă aceste cuvinte cu: „Refuz să las pe altcineva să mă supere și nu am să
mă supăr nici eu."
• „Mititelul nu are nicio șansă." Nu ești mititel,
dacă nu te crezi mititel. Acest gen de gândire arată că te consideri pierzător
împotriva unei persoane pe care ai transformat-o într-o matahală. Mai bine,
intră în fiecare situație sperând să-ți atingi obiectivele.
• „Am să le arăt eu ticăloșilor că nu pot să-și bată joc de mine." Ar
putea suna dur, însă cu acest gen de atitudine vei pierde aproape mereu. Scopul
tău nu este să demonstrezi ceva cuiva, ci să obții beneficiul concret de care
victimizatorul încearcă să te lipsească. Atunci când scopul tău este „să le
arăți tu lor", îi lași de pe acum să te controleze. (Vezi capitolul 5,
despre cum să fii eficient și discret.)
• „Sper că nu se vor înfuria pe mine că am întrebat." Faptul
că îți faci griji deoarece se vor enerva arată că te afli din nou sub controlul
lor. Odată ce oamenii știu că ești intimidat de furia lor, o vor folosi pentru
a te victimiza ori de câte ori va funcționa.
• „Vor crede probabil că sunt prost, dacă le spun ce-am făcut." Aici
ai permis ca opinia altcuiva despre tine să fie mai importantă decât propria
opinie. Dacă poți fi manipulat de alții pentru că aceștia știu că nu vrei să te
considere prost, îți vor arunca aproape mereu privirea aceea care spune „Ești
prost!", pentru a te victimiza.
•
„Mă tem că le voi răni sentimentele, dacă fac ceea ce vreau." Aceasta
e o altă abordare care se va sfârși aproape întotdeauna cu tine în tabăra
perdanților. Dacă ceilalți știu că pot să te manipuleze simulând că le sunt
rănite sentimentele, exact asta vor face ori de câte ori nu te comporți așa cum
se așteaptă sau îți declari independența. Cam 95% dintre sentimentele rănite
reprezintă o strategie a celui ce „suferă".
• Promite-ți solemn să înveți din trecut, nu
să-l repeți sau să vorbești despre el la nesfârșit; și discută despre această
hotărâre a ta cu aceia pe care-i consideri cei mai mari opresori ai tăi. Expune
regulile de bază pe care ai vrea ca ei să le respecte în viitor: „Hai să nu ne
mai ciondănim pentru lucruri ce s-au încheiat și să încercăm să ne atragem
atenția reciproc, fără malițiozitate, când vedem că se întâmplă asta." Cu
soțul/soția sau cu cineva la fel de apropiat poți prestabili un semnal
non-verbal - ca, de exemplu, să te tragi ușor de ureche - pe care să-l folosiți
amândoi, atunci când observați că reîncepe victimizarea privitoare la trecut.
• Când cineva începe să-ți povestească despre vremurile bune
de altădată, despre cum făcea lucrurile în tinerețe sau altceva de genul
acesta, îi poți răspunde astfel: „De fapt, pentru că ești mai în vârstă, ai
avut mai mult timp să faci lucrurile ineficient în mod repetat, dar și mai mult
timp pentru a învăța din experiență. Așadar, faptul că ai procedat mereu în
același fel nu e un motiv întemeiat pentru ca eu să te imit." O afirmație
clară ca aceasta îi comunică potențialului victimizator că ești foarte conștient
de strategia lui și că nu-ți trăiești viața după cum și-au trăit-o alții.
• Nu pune un preț prea mare pe amintiri, deoarece vei ajunge
să faci diverse lucruri numai ca să ai ceva de care să-ți aduci aminte.
Încearcă să te bucuri de prezent pe măsură ce-l trăiești. Și apoi, în loc să-ți
dedici clipele viitoare unor fapte pe care te simți obligat să le memorezi,
asumă-ți libertatea de a te bucura de experiențe inedite. Nu vreau să spun că
amintirile ar fi o obsesie de care trebuie să te ferești, însă e bine ca ele să
lase loc și unui prezent despovărat de așteptări. Iată ce-a spus scriitorul
american Francis Durivage în această privință:
Suntem învățați să ținem minte; de ce nu suntem învățați să uităm? Nu există om care să nu fi recunoscut, la un moment dat în viață, că memoria este și o binecuvântare, dar în egală măsură și un blestem.
Încearcă din răsputeri să nu te mai plângi de lucruri în privința cărora nu poți face nimic pentru a le schimba (precum cele enumerate anterior în acest capitol). Controlează-te, ori de câte ori îți dai seama că te plângi regulat în sinea ta sau în discuții - până când reușești să nu mai joci aceste roluri de năpăstuit. Ține evidența reușitelor tale, notându-le într-un jurnal dacă-i cazul. Iartă în sinea ta pe oricine crezi că ți-a greșit în trecut și angajează-te serios să nu te mai victimizezi rememorând gânduri negre sau de „răzbunare personală" care nu-ți fac decât rău. Dacă e posibil, scrie-i sau telefonează-i cuiva cu care ai refuzat anterior să vorbești și ia-o de la capăt. Faptul că porți pică te împiedică să te bucuri de multe experiențe potențial plăcute împreună cu alți oameni, doar pentru că e posibil ca aceștia să fi făcut ocazional greșeli care te-au afectat. Cine n-a greșit niciodată? Și ține minte: dacă ești supărat azi pentru comportamentul lor din trecut, înseamnă că te afli încă sub controlul lor.