Învățăturile toltece, vol. IV

Foarte puțini dintre cei care sunt interesați de vechile practicile ale tradiției toltece, și care încearcă, într-un fel sau altul, să pună în practică aceste învățături, și-au luat răgazul pentru a chibzui la faptul că puțină cunoaștere este invariabil o cunoaștere periculoasă. Acest lucru este valabil mai ales în legătură cu practicile vrăjitorești, deoarece foarte puțini dintre cei ce se simt atrași de această porțiune a cunoașterii au examinat și chestionat eficacitatea practicilor care, prin însăși natura lor, îl încurajează pe practicant să-și încredințeze puterea către o altă persoană sau ființă.
Cum poate o astfel de practică să ducă la libertate? Și totuși, este cu adevărat uimitor câte suflete greșit îndrumate persistă încă să adere la practici complet învechite și depășite, cum ar fi, de exemplu, apelarea la ajutorul ființelor anorganice, evocarea energiei prin folosirea ritualului sau utilizarea substanțelor halucinogene. Crezând că astfel de practici le vor spori puterea sau, mai exact, le vor spori puterea asupra semenilor, acești practicanți nu-și dau deloc seama că atât Primul cât și al Doilea Cerc al Puterii nu sunt obiective în sine, ci sunt doar trepte necesare, care conduc omul spre desfășurarea întregului său potențial, și anume, a Treia Atenție, o formă de conștientă care transcende cea de-a Doua Atenție, și care nu este accesibilă altora decât celor care cultivă Calea libertății.
Prezentarea celei de-a Treia Atenții în doar câteva cuvinte este ceva aproape imposibilă, așa că pentru moment e suficient să spunem că a Treia Atenție este acel punct în universul manifestat, acel nivel de conștientă, unde conștienta atât a celor nemanifestate, cât și a celor manifestate este asamblată într-un act de cooperare reciproc și deplin inteligent. Este paradoxul suprem, însă un paradox care oferă acces la planul de arhitectură al universului și, prin urmare, este numit al Treilea Cerc al Puterii - un tip de putere care este complet necunoscut celor pregătiți doar în artele vrăjitoriei.
Oricine are acces la cel de-al Treilea Cerc al Puterii nu trebuie să recurgă la practicile amărâte, mărunte și înguste ale vrăjitoriei, și nici la puterile pompoase oferite de Calea supremei aventuri, întrucât o astfel de persoană literalmente are la îndemână cheile supreme atât pentru creație, cât și pentru distrugere. Evident, magie mai mare decât aceasta nu există, în consecință, un luptător al celei de-a Treia Atenții nu trebuie să arunce cu fulgere asupra dușmanului și nici nu are nevoie să apeleze la ajutorul ființelor anorganice, deoarece un simplu gând focalizat direcționat de-a lungul căilor ascunse ale conștientei omului este, de obicei, tot ce e necesar. Tocmai de aceea, acest tip de putere nu este disponibil celor care încă nu au dobândit viziunea a-tot-cuprinzătoare necesară pentru a nu folosi o astfel de putere în interesul câștigului egoist.
Sarcina Luptătorilor celei de-a Treia Atenții este de a-și folosi puterea pentru a distruge acele forme care întemnițează și drenează de putere, și de a oferi umanității cunoașterea necesară astfel încât fiecare om să se poată însufleți pe el însuși sau pe ea însăși, și prin aceasta, de asemenea, să însuflețească pe toți cei din jurul său, întrucât trebuie să fim conștienți că întreaga viață este strâns și pe deplin interrelaționată. E și, prin urmare, interactivă și interdependentă. De aceea, Luptătorii celei de-a Treia Atenții sunt capabili și dispuși să provoace pe oricine și orice împiedică ființa individuală să își revendice puterea și, în consecință, libertatea.
În legătură cu cele anterioare, realizează că tu, cititorule, dacă dorești să mergi pe Calea luptătorului, atunci este imperativ să discriminezi între Calea libertății și Calea supremei aventuri. întrebarea care adesea se pune aici este: libertatea față de ce? Aceasta nu este o întrebare la care să se poată răspunde ușor în contextul unei prefețe ca aceasta, deoarece implicațiile și consecințele libertății sunt cu adevărat vaste. Așa că, pentru moment să spunem libertatea față de numeroasele iluzii născute din lipsa de cunoaștere a omului, față de condiționarea socială și față de ignorarea...

Pagina de titlu ... i Pagina referitoare la drepturile de autor ... ii Despre carte ... iii
Dedicație ... v
Tabelul cu diagrame ... vii
Prefață ... ix
Introducere ... 1

PARTEA ÎNTÂI: VISUL

Capitolul 1: Cele patru postulate pentru a face stalking ... 19
Capitolul 2: Controlarea nebuniei ... 37

PARTEA A DOUA: REGULA STALKERULUI

Capitolul 3: Trezirea în vis ... 65 Capitolul 4: Onoarea luptătorului ... 89 Capitolul 5: Pășirea în necunoscut ... 113 Capitolul 6: Mutarea focalizării ... 135 Capitolul 7: Pieptănarea umbrelor ... 153 Capitolul 8: Dincolo de vălul timpului ... 179 Capitolul 9: Nebunia identității ... 194
PARTEA A TREIA: LUMEA VRÃJITORILOR

Capitolul 10: O scurtă privire asupra celei de-a patra dimensiuni ... 215
Capitolul 11: Cele douăzeci și unu de nestemate ... 231
Anexă ... 274
Index ... 276

TABELUL CU DIAGRAME

Figura 1 Cele patru postulate pentru a face stalking ... 38
Figura 2 Cele patru postulate pentru a face stalking și cele patru tehnici majore 38 Figura 3 Cele patru componente ale visului ... 39 Figura 4 Cei șapte mari centri electro-magnetici și expresiile lor ... 127
Figura 5 Cele cinci elemente ale Unicei Puteri și cele patru atribute ale statutului de luptător ... 147
Figura 6 Cele patru postulate pentru a face stalking și MEST ... 148
Figura 7 Unitatea toltecă ... 272
Figura 8 Tabelul nestematelor ... 273

Prinderea momentului trecător al șansei implică atât acțiune, cât și materializare, iar din moment ce tăria este necesară pentru ambele, se cuvine să începem acest volum în Nord, locul tăriei, al acțiunii și, până la urmă, al materializării. Deoarece Nordul, prin virtutea naturii sale, este și câmpul de luptă al luptătorului, orice abordare a Nordului atrage după sine intrarea în luptă - un act care necesită utilizarea scutului luptătorului.
Natura și utilizarea scutului luptătorului au fost deja prezentate în întoarcerea luptătorilor, însă deoarece prezentarea a fost realizată doar cu titlu introductiv, acum este necesar să ne întoarcem la acest concept important și să examinăm implicațiile sale mai profunde. Realizați că utilizarea scutului luptătorului nu este ceea ce pare la prima vedere, întrucât tot ceea ce fac luptătorii este aidoma unei strategii. Realizați, de asemenea, că toate strategiile sunt în realitate tehnici sau tehnici compuse, și că fiecare dintre aceste tehnici este un instrument versatil cu aplicații multiple. Acest aspect are o relevanță deosebită în examinarea scutului luptătorului, căci, deși utilizarea acestei tehnici este într-adevăr cea descrisă în întoarcerea luptătorilor, una dintre aplicațiile mai profunde ale scutului luptătorului duce la actul de a-nu-face, care desigur are legătură cu arta de a face stalking.
Arta de a face stalking este ghicitoarea inimii, și examinând ce se înțelege cu adevărat prin asta, devine evident de ce această tehnică este considerată ca fiind una dintre cele trei arii de expertiză necesare pe Calea luptătorului. Deoarece vom privi mai îndeaproape la a face stalking, este important de știut că își are baza în actul percepției, unul dintre cele mai mari mistere cunoscute de om. Deși majoritatea oamenilor privesc actul percepției ca pe un act foarte banal, toltecii au fost întotdeauna fascinați de acest fenomen formidabil, știind că el este cheia supremă pentru toate actele de adevărată putere. De ce oameni diferiți percep același eveniment în mod diferit, și de ce unii oameni sunt capabili să perceapă ceva, pe când alții nu, sunt doar două dintre numeroasele întrebări care i-au ținut ocupați timp de generații pe cei mai iscusiți văzători tolteci. Și totuși, în ciuda tuturor sârguincioaselor lor cercetări, astăzi toltecii tot nu sunt cu mult mai aproape de descifrarea misterului percepției decât erau atunci când au început această muncă. Până în prezent, singurul lor succes este că au ajuns să fie din ce în ce mai pricepuți în actul percepției, și drept urmare să câștige enorm în experiență, și ca atare, și în cunoaștere; însă adevăratul secret inerent acestui act fundamental, încă ne scapă tuturor.
DEOARECE ACTUL DE A PERCEPE CUPRINDE MISTERUL INTENȚIEI, ESTE ȘI EL UN MISTER. IAR ACESTE DOUÃ MISTERE INTERACȚIONEAZÃ PENTRU A PRODUCE BURA RÂNDUIELII DRAGONULUI.

După cum subliniază acest aforism, motivul pentru care văzătorii tolteci nu au fost încă în măsură să descifreze misterul percepției este acela că el implică utilizarea acelei misterioase forțe numită intenție. Prin urmare, este literalmente situația unui mister într-un mister, interacționând unul cu celălalt pentru a produce un al treilea mister, și anume, acel fenomen pe care toltecii l-au numit Bura Rânduielii Dragonului.
S-a menționat deja în introducerea acestei cărți că Rânduiala Dragonului nu este deloc ușor de exprimat în termenii logicii cerută de mintea rațională a omului. De fapt, în multe privințe este mai ușor de explicat și justificat actul percepției, și chiar forța intenției, decât de explicat și justificat Bura Rânduielii Dragonului. Lucrurile stau așa deoarece conceptul Rânduielii Dragonului este unul dintre acele paradoxuri ciudate care iau naștere din însăși mintea rațională, pentru că, logic vorbind, acest concept chiar pare să aibă sens și totuși, în momentul în care este privit din perspectiva logicii, pare brusc să devină complet irațional. Din ceea ce s-a afirmat până acum referitor la arta de a face stalking, nu ar trebui să fie prea dificil să înțelegem de ce ar trebui numită o enigmă. Actul percepției, care pare a fi un act atât de logic și de banal, este în realitate trei mistere într-unui, și din moment ce a face stalking își are baza în acest mister triplu, nu poate fi luat drept ceea ce se vede la prima vedere, ci trebuie abordat ca un mister în toată regula.

CU UN MISTER NU PUTEM LUCRA DIN EXTERIORUL LUI. DA CÃ DORIM SÃ REZOLVÃM UN MISTER, TREBUIE SÃ NE CUFUNDÃM ÎNLÃUNTRUL ACELUI MISTER, CÃCI NUMAI ASTFEL PUTEM CARTOGRAFIA NECUNOSCUTUL.

Ceea ce se vede la prima vedere în aforismul de mai sus vorbește de la sine, în sensul că face aluzie la faptul că un mister implică necunoscutul, și că necunoscutul nu poate deveni niciodată cunoscut decât dacă îl explorăm. Acest principiu este implicat și în cartografierea unui teritoriu necunoscut. Pentru ca un cartograf să traseze harta unui astfel de teritoriu, el trebuie să meargă fizic pe teritoriul respectiv.

COMPRIMAREA TIMPULUI ESTE O EXPANSIUNE CÃTRE EXTERIOR ÎN ACEASTÃ VASTITATE NUMITÃ PROCESUL VIEȚII, ASTFEL ÎNCÂT SOARTA INDIVIDULUI DEVINE VIZIBILÃ. DUPÃ CE ȘI-A VÃZUT SOARTA DIN PERSPECTIVA MARELUI ÎNTREG, INDIVIDUL RÃMÂNE CU UN COPLEȘITOR SIMȚÃMÂNT AL SCOPULUI, CARE DEVINE FOARTE REPEDE O DISPOZIȚIE INTERIOARA COMPLET ABSORBITOARE - O DISPOZIȚIE INTERIOARÃ1 CARE GRADUAL SE TRANSMUTÃ ÎN INTENȚIE.

Ținând cont de tot ceea ce am învățat până acum, ar trebui să fie clar că, deoarece timpul este expresia emoției universale, dacă pornim să lucrăm cu timpul sau dacă intrăm în contact cu soarta noastră, ambele ar trebui să declanșeze emoții. Deoarece emoția universală depășește cu mult sfera umanului, oricine ia contact cu aceasta rămâne doar cu un simțământ oarecum vag, dar totuși persistent, că ceva „lipsește" din viața sa. Desigur, acel ceva care pare să lipsească este soarta noastră neîmplinită, și abia după ce știm care este soarta noastră și începem să o împlinim, simțământul că ceva lipsește începe să se schimbe. Ceea ce trebuie priceput aici este că până când nu știm care este soarta noastră, elementul timp va funcționa în viața noastră în așa fel încât să provoace în noi o dispoziție interioară mai aparte, care continuă să crească odată cu trecerea timpului. Acest lucru este adevărat, indiferent dacă pornim să mergem pe Calea luptătorului, sau nu. Mai mult, chiar și după ce cineva și-a recunoscut soarta și a pornit conștient la împlinirea ei, dispoziția interioară va persista, chiar dacă, totuși, se schimbă din sentimentul că lipsește ceva, în sentimentul că ceva este incomplet.
Pentru a înțelege pe deplin ce înseamnă cu adevărat toate acestea, este important să ne reamintim că noi toți suntem unități ale vieții și avem partea noastră dejucat în evoluția marelui întreg. Acesta este ceea ce se numește destin, și pentru a ne împlini destinul, ne încarnăm periodic în planul fizic, pentru a ne da posibilitatea să dobândim cunoașterea necesară cu care să împlinim acel destin. Cunoașterea pe care o căutăm poate fi deocamdată obținută numai prin experiență-trăire în planul fizic, și pentru asta avem nevoie de anumite provocări care să ne dea posibilitatea să învățăm ce e necesar să învățăm. Prin urmare, ceea ce se numește soartă este literalmente cunoașterea pe care o căutăm pentru a ne împlini destinul. Cum dobândim acea cunoaștere și cum se vor materializa provocările care ne vor conduce la acea cunoaștere, depinde în totalitate de noi odată ce ne aflăm în încarnare fizică, însă de-a lungul vieților noastre pe pământ, visătorii noștri încearcă în permanență să ne îndrume în direcția corectă, iar această îndrumare este cea pe care omul tinde să o privească ca fiind soarta, în loc să o privească ca pe cunoașterea ce este destinul său să o obțină. Drept urmare, oamenii se simt adesea victimizați de circumstanțele din viața lor, în loc să vadă adevăratele daruri de putere care le apar în cale datorită acestor provocări.
Motivul pentru care, în general, omului îi este atât de dificil să-și vadă soarta drept ceea ce este ea cu adevărat, se datorează în principal eclipsei de conștiință care se întâmplă la momentul nașterii. Din cauza acestei eclipse, niciunul dintre noi nu își poate aminti de ce am venit la încarnare sau ce cunoaștere căutăm. Drept urmare, visătorii noștri nu au altceva la ce să recurgă, decât la a încerca să ne sugereze faptul că nu avem timp, adică că nu avem scop, sau mai exact, că nu avem scop deoarece suntem temporar deconectați de la scopul acestei încarnări. Reamintiți-vă că singurul nostru scop real este destinul nostru, sau partea pe care trebuie să o jucăm în evoluția marelui întregului, a cărei expresie este reflectă ca o unitate înlăuntrul intenției universale.
Cum se va manifesta acest simțământ de a nu avea timp diferă de la un individ la altul, dar mai devreme sau mai târziu fiecare persoană începe să devină conștientă că rămâne fără timp într-un fel sau altul, și drept urmare, începe să re-evalueze nu numai timpul, dar și scopul vieții. O astfel de re-evaluare declanșează întotdeauna în persoana în respectivă o foarte reală dispoziție interioară, o dispoziție interioară care variază de la un individ la altul, dar care totuși insuflă tuturor simțământul că lipsește ceva. Din momentul în care acest proces a fost inițiat, unul din două lucruri se va întâmpla: fie persoana în cauză va rămâne cu acea dispoziție interioară. A și va face tot posibilul pentru a găsi acel ceva care lipsește, sau alternativ, persoana în cauză va începe să se complacă, din ce în ce mai mult, în tot felul de escapisme, pentru a-și atenua anostul sentiment de goliciune care vine din sesizarea faptului că ceva lipsește.