Învățăturile toltece, vol. IV
Bura rânduielii dragonului

Foarte puțini
dintre cei care sunt interesați de vechile practicile ale tradiției toltece, și
care încearcă, într-un fel sau altul, să pună în practică aceste învățături,
și-au luat răgazul pentru a chibzui la faptul că puțină cunoaștere este
invariabil o cunoaștere periculoasă. Acest lucru este valabil mai ales în
legătură cu practicile vrăjitorești, deoarece foarte puțini dintre cei ce se
simt atrași de această porțiune a cunoașterii au examinat și chestionat
eficacitatea practicilor care, prin însăși natura lor, îl încurajează pe
practicant să-și încredințeze puterea către o altă persoană sau ființă.
Cum poate o astfel de practică să ducă la libertate? Și
totuși, este cu adevărat uimitor câte suflete greșit îndrumate persistă încă să
adere la practici complet învechite și depășite, cum ar fi, de exemplu,
apelarea la ajutorul ființelor anorganice, evocarea energiei prin folosirea
ritualului sau utilizarea substanțelor halucinogene. Crezând că astfel de
practici le vor spori puterea sau, mai exact, le vor spori puterea asupra
semenilor, acești practicanți nu-și dau deloc seama că atât Primul cât și al
Doilea Cerc al Puterii nu sunt obiective în sine, ci sunt doar trepte necesare,
care conduc omul spre desfășurarea întregului său potențial, și anume, a Treia
Atenție, o formă de conștientă care transcende cea de-a Doua Atenție, și care
nu este accesibilă altora decât celor care cultivă Calea libertății.
Prezentarea celei de-a Treia Atenții în doar câteva cuvinte
este ceva aproape imposibilă, așa că pentru moment e suficient să spunem că a
Treia Atenție este acel punct în universul manifestat, acel nivel de
conștientă, unde conștienta atât a celor nemanifestate, cât și a celor
manifestate este asamblată într-un act de cooperare reciproc și deplin
inteligent. Este paradoxul suprem, însă un paradox care oferă acces la planul
de arhitectură al universului și, prin urmare, este numit al Treilea Cerc al
Puterii - un tip de putere care este complet necunoscut celor pregătiți doar în
artele vrăjitoriei.
Oricine are acces la cel de-al Treilea Cerc al Puterii nu
trebuie să recurgă la practicile amărâte, mărunte și înguste ale vrăjitoriei,
și nici la puterile pompoase oferite de Calea supremei aventuri, întrucât o
astfel de persoană literalmente are la îndemână cheile supreme atât pentru
creație, cât și pentru distrugere. Evident, magie mai mare decât aceasta nu
există, în consecință, un luptător al celei de-a Treia Atenții nu trebuie să
arunce cu fulgere asupra dușmanului și nici nu are nevoie să apeleze la
ajutorul ființelor anorganice, deoarece un simplu gând focalizat direcționat
de-a lungul căilor ascunse ale conștientei omului este, de obicei, tot ce e
necesar. Tocmai de aceea, acest tip de putere nu este disponibil celor care
încă nu au dobândit viziunea a-tot-cuprinzătoare necesară pentru a nu folosi o
astfel de putere în interesul câștigului egoist.
Sarcina Luptătorilor celei de-a Treia Atenții este de a-și
folosi puterea pentru a distruge acele forme care întemnițează și drenează de
putere, și de a oferi umanității cunoașterea necesară astfel încât fiecare om
să se poată însufleți pe el însuși sau pe ea însăși, și prin aceasta, de
asemenea, să însuflețească pe toți cei din jurul său, întrucât trebuie să fim
conștienți că întreaga viață este strâns și pe deplin interrelaționată. E și,
prin urmare, interactivă și interdependentă. De aceea, Luptătorii celei de-a
Treia Atenții sunt capabili și dispuși să provoace pe oricine și orice
împiedică ființa individuală să își revendice puterea și, în consecință,
libertatea.
În legătură cu cele anterioare, realizează că tu,
cititorule, dacă dorești să mergi pe Calea luptătorului, atunci este imperativ
să discriminezi între Calea libertății și Calea supremei aventuri. întrebarea
care adesea se pune aici este: libertatea față de ce? Aceasta nu este o
întrebare la care să se poată răspunde ușor în contextul unei prefețe ca
aceasta, deoarece implicațiile și consecințele libertății sunt cu adevărat
vaste. Așa că, pentru moment să spunem libertatea față de numeroasele iluzii
născute din lipsa de cunoaștere a omului, față de condiționarea socială și față
de ignorarea...
Pagina de titlu ... i
Pagina referitoare la drepturile de autor ... ii
Despre carte ... iii
Dedicație ... v
Tabelul cu diagrame ... vii
Prefață ... ix
Introducere ... 1
PARTEA ÎNTÂI: VISUL
Capitolul 1: Cele patru postulate pentru a face stalking ... 19
Capitolul 2: Controlarea nebuniei ... 37
PARTEA A DOUA: REGULA STALKERULUI
Capitolul 3: Trezirea în vis ... 65
Capitolul 4: Onoarea luptătorului ... 89
Capitolul 5: Pășirea în necunoscut ... 113
Capitolul 6: Mutarea focalizării ... 135
Capitolul 7: Pieptănarea umbrelor ... 153
Capitolul 8: Dincolo de vălul timpului ... 179
Capitolul 9: Nebunia identității ... 194
PARTEA A TREIA: LUMEA VRÃJITORILOR
Capitolul 10: O scurtă privire asupra celei de-a patra dimensiuni ... 215
Capitolul 11: Cele douăzeci și unu de nestemate ... 231
Anexă ... 274
Index ... 276
TABELUL CU DIAGRAME
Figura 1 Cele patru postulate pentru a face stalking ... 38
Figura 2 Cele patru postulate pentru a face stalking și cele patru tehnici
majore 38
Figura 3 Cele patru componente ale visului ... 39
Figura 4 Cei șapte mari centri electro-magnetici și expresiile lor ... 127
Figura 5 Cele cinci elemente ale Unicei Puteri și cele patru atribute ale
statutului de luptător ... 147
Figura 6 Cele patru postulate pentru a face stalking și MEST ... 148
Figura 7 Unitatea toltecă ... 272
Figura 8 Tabelul nestematelor ... 273
Prinderea momentului trecător al șansei implică
atât acțiune, cât și materializare, iar din moment ce tăria este necesară
pentru ambele, se cuvine să începem acest volum în Nord, locul tăriei, al
acțiunii și, până la urmă, al materializării. Deoarece Nordul, prin virtutea
naturii sale, este și câmpul de luptă al luptătorului, orice abordare a
Nordului atrage după sine intrarea în luptă - un act care necesită utilizarea
scutului luptătorului.
Natura și utilizarea scutului luptătorului au fost deja
prezentate în întoarcerea luptătorilor, însă deoarece prezentarea a fost
realizată doar cu titlu introductiv, acum este necesar să ne întoarcem la acest
concept important și să examinăm implicațiile sale mai profunde. Realizați că
utilizarea scutului luptătorului nu este ceea ce pare la prima vedere, întrucât
tot ceea ce fac luptătorii este aidoma unei strategii. Realizați, de asemenea,
că toate strategiile sunt în realitate tehnici sau tehnici compuse, și că
fiecare dintre aceste tehnici este un instrument versatil cu aplicații
multiple. Acest aspect are o relevanță deosebită în examinarea scutului
luptătorului, căci, deși utilizarea acestei tehnici este într-adevăr cea
descrisă în întoarcerea luptătorilor, una dintre aplicațiile mai profunde ale
scutului luptătorului duce la actul de a-nu-face, care desigur are legătură cu
arta de a face stalking.
Arta de a face stalking este ghicitoarea inimii, și
examinând ce se înțelege cu adevărat prin asta, devine evident de ce această
tehnică este considerată ca fiind una dintre cele trei arii de expertiză
necesare pe Calea luptătorului. Deoarece vom privi mai îndeaproape la a face
stalking, este important de știut că își are baza în actul percepției, unul
dintre cele mai mari mistere cunoscute de om.
Deși majoritatea oamenilor privesc actul percepției ca pe un
act foarte banal, toltecii au fost întotdeauna fascinați de acest fenomen
formidabil, știind că el este cheia supremă pentru toate actele de adevărată
putere. De ce oameni diferiți percep același eveniment în mod diferit, și de ce
unii oameni sunt capabili să perceapă ceva, pe când alții nu, sunt doar două
dintre numeroasele întrebări care i-au ținut ocupați timp de generații pe cei
mai iscusiți văzători tolteci. Și totuși, în ciuda tuturor sârguincioaselor lor
cercetări, astăzi toltecii tot nu sunt cu mult mai aproape de descifrarea
misterului percepției decât erau atunci când au început această muncă. Până în
prezent, singurul lor succes este că au ajuns să fie din ce în ce mai pricepuți
în actul percepției, și drept urmare să câștige enorm în experiență, și ca
atare, și în cunoaștere; însă adevăratul secret inerent acestui act
fundamental, încă ne scapă tuturor.
DEOARECE ACTUL DE A PERCEPE CUPRINDE MISTERUL INTENȚIEI, ESTE ȘI EL UN MISTER.
IAR ACESTE DOUÃ MISTERE INTERACȚIONEAZÃ PENTRU A PRODUCE BURA RÂNDUIELII
DRAGONULUI.
După cum subliniază acest aforism, motivul pentru
care văzătorii tolteci nu au fost încă în măsură să descifreze misterul
percepției este acela că el implică utilizarea acelei misterioase forțe numită
intenție. Prin urmare, este literalmente situația unui mister într-un mister,
interacționând unul cu celălalt pentru a produce un al treilea mister, și
anume, acel fenomen pe care toltecii l-au numit Bura Rânduielii Dragonului.
S-a menționat deja în introducerea acestei cărți că
Rânduiala Dragonului nu este deloc ușor de exprimat în termenii logicii cerută
de mintea rațională a omului. De fapt, în multe privințe este mai ușor de
explicat și justificat actul percepției, și chiar forța intenției, decât de
explicat și justificat Bura Rânduielii Dragonului. Lucrurile stau așa deoarece
conceptul Rânduielii Dragonului este unul dintre acele paradoxuri ciudate care
iau naștere din însăși mintea rațională, pentru că, logic vorbind, acest
concept chiar pare să aibă sens și totuși, în momentul în care este privit din
perspectiva logicii, pare brusc să devină complet irațional. Din ceea ce s-a
afirmat până acum referitor la arta de a face stalking, nu ar trebui să fie
prea dificil să înțelegem de ce ar trebui numită o enigmă. Actul percepției,
care pare a fi un act atât de logic și de banal, este în realitate trei mistere
într-unui, și din moment ce a face stalking își are baza în acest mister
triplu, nu poate fi luat drept ceea ce se vede la prima vedere, ci trebuie
abordat ca un mister în toată regula.
CU UN MISTER NU PUTEM LUCRA DIN EXTERIORUL LUI. DA CÃ DORIM SÃ REZOLVÃM UN MISTER, TREBUIE SÃ NE CUFUNDÃM ÎNLÃUNTRUL ACELUI MISTER, CÃCI NUMAI ASTFEL PUTEM CARTOGRAFIA NECUNOSCUTUL.
Ceea ce se vede la prima vedere în aforismul de mai sus vorbește de la sine, în sensul că face aluzie la faptul că un mister implică necunoscutul, și că necunoscutul nu poate deveni niciodată cunoscut decât dacă îl explorăm. Acest principiu este implicat și în cartografierea unui teritoriu necunoscut. Pentru ca un cartograf să traseze harta unui astfel de teritoriu, el trebuie să meargă fizic pe teritoriul respectiv.
COMPRIMAREA TIMPULUI ESTE O EXPANSIUNE CÃTRE EXTERIOR ÎN ACEASTÃ VASTITATE NUMITÃ PROCESUL VIEȚII, ASTFEL ÎNCÂT SOARTA INDIVIDULUI DEVINE VIZIBILÃ. DUPÃ CE ȘI-A VÃZUT SOARTA DIN PERSPECTIVA MARELUI ÎNTREG, INDIVIDUL RÃMÂNE CU UN COPLEȘITOR SIMȚÃMÂNT AL SCOPULUI, CARE DEVINE FOARTE REPEDE O DISPOZIȚIE INTERIOARA COMPLET ABSORBITOARE - O DISPOZIȚIE INTERIOARÃ1 CARE GRADUAL SE TRANSMUTÃ ÎN INTENȚIE.
Ținând cont de tot ceea ce am învățat până acum, ar
trebui să fie clar că, deoarece timpul este expresia emoției universale, dacă
pornim să lucrăm cu timpul sau dacă intrăm în contact cu soarta noastră, ambele
ar trebui să declanșeze emoții. Deoarece emoția universală depășește cu mult
sfera umanului, oricine ia contact cu aceasta rămâne doar cu un simțământ
oarecum vag, dar totuși persistent, că ceva „lipsește" din viața sa.
Desigur, acel ceva care pare să lipsească este soarta noastră neîmplinită, și
abia după ce știm care este soarta noastră și începem să o împlinim,
simțământul că ceva lipsește începe să se schimbe.
Ceea ce trebuie priceput aici este că până când nu știm care
este soarta noastră, elementul timp va funcționa în viața noastră în așa fel
încât să provoace în noi o dispoziție interioară mai aparte, care continuă să
crească odată cu trecerea timpului. Acest lucru este adevărat, indiferent dacă
pornim să mergem pe Calea luptătorului, sau nu. Mai mult, chiar și după ce
cineva și-a recunoscut soarta și a pornit conștient la împlinirea ei,
dispoziția interioară va persista, chiar dacă, totuși, se schimbă din
sentimentul că lipsește ceva, în sentimentul că ceva este incomplet.
Pentru a înțelege pe deplin ce înseamnă cu adevărat toate
acestea, este important să ne reamintim că noi toți suntem unități ale vieții
și avem partea noastră dejucat în evoluția marelui întreg. Acesta este ceea ce
se numește destin, și pentru a ne împlini destinul, ne încarnăm periodic în
planul fizic, pentru a ne da posibilitatea să dobândim cunoașterea necesară cu
care să împlinim acel destin. Cunoașterea pe care o căutăm poate fi deocamdată
obținută numai prin experiență-trăire în planul fizic, și pentru asta avem
nevoie de anumite provocări care să ne dea posibilitatea să învățăm ce e
necesar să învățăm. Prin urmare, ceea ce se numește soartă este literalmente
cunoașterea pe care o căutăm pentru a ne împlini destinul. Cum dobândim acea
cunoaștere și cum se vor materializa provocările care ne vor conduce la acea
cunoaștere, depinde în totalitate de noi odată ce ne aflăm în încarnare fizică,
însă de-a lungul vieților noastre pe pământ, visătorii noștri încearcă în
permanență să ne îndrume în direcția corectă, iar această îndrumare este cea pe
care omul tinde să o privească ca fiind soarta, în loc să o privească ca pe
cunoașterea ce este destinul său să o obțină. Drept urmare, oamenii se simt
adesea victimizați de circumstanțele din viața lor, în loc să vadă adevăratele
daruri de putere care le apar în cale datorită acestor provocări.
Motivul pentru care, în general, omului îi este atât de
dificil să-și vadă soarta drept ceea ce este ea cu adevărat, se datorează în
principal eclipsei de conștiință care se întâmplă la momentul nașterii. Din
cauza acestei eclipse, niciunul dintre noi nu își poate aminti de ce am venit
la încarnare sau ce cunoaștere căutăm. Drept urmare, visătorii noștri nu au
altceva la ce să recurgă, decât la a încerca să ne sugereze faptul că nu avem
timp, adică că nu avem scop, sau mai exact, că nu avem scop deoarece suntem
temporar deconectați de la scopul acestei încarnări. Reamintiți-vă că singurul
nostru scop real este destinul nostru, sau partea pe care trebuie să o jucăm în
evoluția marelui întregului, a cărei expresie este reflectă ca o unitate
înlăuntrul intenției universale.
Cum se va manifesta acest simțământ de a nu avea timp diferă
de la un individ la altul, dar mai devreme sau mai târziu fiecare persoană
începe să devină conștientă că rămâne fără timp într-un fel sau altul, și drept
urmare, începe să re-evalueze nu numai timpul, dar și scopul vieții. O astfel
de re-evaluare declanșează întotdeauna în persoana în respectivă o foarte reală
dispoziție interioară, o dispoziție interioară care variază de la un individ
la altul, dar care totuși insuflă tuturor simțământul că lipsește ceva. Din
momentul în care acest proces a fost inițiat, unul din două lucruri se va
întâmpla: fie persoana în cauză va rămâne cu acea dispoziție interioară. A și va
face tot posibilul pentru a găsi acel ceva care lipsește, sau alternativ,
persoana în cauză va începe să se complacă, din ce în ce mai mult, în tot felul
de escapisme, pentru a-și atenua anostul sentiment de goliciune care vine din
sesizarea faptului că ceva lipsește.