Corpul electric

Autorul, Robert O. Becker, un pionier în domeniul regenerării și mai ales a relației dintre regenerare și curenții electrici din ființele vii, contestă înțelegerea mecanicistă a corpului. El a găsit indicii asupra procesului de vindecare în teoria conform căreia electricitatea este vitală pentru viață. Abordarea sa biocibernetică a studiului fenomenelor legate de creștere și regenerare a fost diferită și controversată fața de abordarea ortodoxă bazată pe biochimie. Din păcate, oricât de interesante sunt descoperirile lui Becker, încă așteptăm ziua în care membrele, măduva spinării și organele umane pot fi regenerate după ce au fost lezate.

Dr. Becker este de asemenea unul dintre primii savanți care au cercetat efectele electropoluării asupra ființelor vii.

Înainte de secolul XIX, medicina era o artă. Capodopera – leacul – era rodul voinței pacientului combinate cu intuiția și priceperea medicului care folosea remedii adunate în urma aplicării repetate a metodei încercare-eroare. În ultimele două secole, medicina s-a transformat într-o știință, mai exact în aplicarea unei singure științe, biochimia. Viața însăși a ajuns să fie definită ca un fenomen pur chimic. Toate încercările de a descoperi sufletul, scânteia vitală, acel „ceva” subtil care diferențiază ființa vie de materia fără viață, au eșuat. Am căpătat din ce în ce mai multe cunoștințe despre activitatea caleidoscopică din interiorul celulei și am ajuns să privim viața ca pe un ansamblu de reacții chimice, incredibil de complex, dar care nu se deosebește ca proces de reacțiile simple pe care le-am învățat la ora de chimie. A părut logic să tragem concluzia că afecțiunile corpului nostru chimic se pot vindeca cel mai bine prin administrarea antidotului chimic potrivit.

În contextul actual, mă pot considera un norocos. Nu am fost un medic bun, eficient, în sensul acceptat în prezent. Mi-am petrecut o mare parte din timp ajutând câțiva pacienți cu boli incurabile pe care nu îi dorea nimeni și încercând să aflu de ce, în ignoranța noastră, nu i-am putut vindeca. Am reușit să nu mă las luat de valul metodelor tradiționale și mi-am dedicat timpul experimentelor. Astfel, am participat la o cercetare mai puțin cunoscută care ne-a deschis o nouă cale către definirea ideii de „viață”.

Cercetările mele au început cu o serie de experimente asupra regenerării, abilitatea unor animale, dintre care doresc să amintesc salamandra, de a-și înlocui cu succes acele părți ale corpului care au fost distruse. Aceste experimente, descrise în Partea I, au dus la descoperirea unui aspect al vieții animale care nu a fost cunoscut până acum: existența curenților electrici în unele părți ale sistemului nervos. Această descoperire a dus, la rândul ei, la o înțelegere mai profundă a modului în care se vindecă fracturile osoase, la noi posibilități în domeniul cercetării cancerului și la speranța de regenerare a corpului uman – chiar și de regenerare a inimii și a coloanei vertebrale – într-;un viitor nu foarte îndepărtat.