Intră înăuntrul tău! De acolo privește în afară

Ilie Cioară s-a născut în data de 04.01.1916 în comuna Vârtop, Dolj și a trecut în lumea de dincolo în ziua de 28.11.2004. Din luna august 1971, de când s-a eliberat de condiționarea sa umană, și până la sfârșit, și-a mărturisit celor doritori propria experiență spirituală. De asemenea, a tratat cunoașterea de sine, din perspective diferite, în versuri și proză, într-un număr de 16 cărți care au apărut la diferite edituri. A fost un profesor remarcabil și un îndrumător de înaltă spiritualitate ce a descris numeroșilor vizitatori, căutători, o nouă modalitate de a privi și de a aborda Viața, precum și un nou mod de a fi om. A acceptat să se întâlnească cu oricine a dorit să înțeleagă cum poate fi realizată eliberarea de condiționarea umană și redresarea morală a omului, considerând că cine a ajuns să afle de cunoașterea de sine, înseamnă că i-a sosit timpul să se trezească din identificarea cu sinele fals.

Înainte de a-l întâlni pe domnul Ilie Cioară, ceva misterios m-a îndemnat să mă întreb dacă este posibil ca vocea din minte să fie provocată de fluxul gândurilor, iar această succesiune a gândurilor să creeze, de fapt, aparența unui sine personal ce se propagă din trecut spre viitor. Până atunci am crezut că vocea care îmi apărea în minte era adevărată și mă reprezenta, și de aceea am ales să îi dau atenție. Vocea îmi repeta clipă de clipă ce să fac, cum să fiu, ce să spun. Mi-am zis că dacă există gând, atunci există și un gânditor. Priveam gândul care a apărut, și eu, gânditorul, credeam că sunt distinct de gând.

Dorind, cu onestitate, să aflu răspunsul, mi-a apărut ocazia de a-l cunoaște pe profesorul iluminat, care m-a instruit cum să ascult și să privesc, direct, un fapt de Viață care apare. În întâlnirile care au urmat mi-a explicat că cel mai mare obstacol în relația cu ce aduce Viața este sinele fals sau gândul care mă descrie pe mine. Deși nu am înțeles atunci, mi-a explicat că mișcarea gândului nu trebuie observată din poziția gânditorului pentru că separarea dintre gând și gânditor nu este reală. Emoția, gândul, gânditorul sunt proiecții ale egoului pe diferite paliere ale minții. Mi-a spus: Sinele fals nu poate fi transformat sau îmbunătățit pentru că este o ficțiune, un film al minții alcătuit din gânduri despre cine crezi că ești. Dar cine ești cu adevărat există independent de gânduri. Cine ești nu se exprimă prin intermediul gândurilor, ci este o stare pură de a fi, o prezență liniștită, identică în oricine.

Octombrie 2001 8

08 noiembrie 2001 40

Noiembrie 2001 48

19 ianuarie 2003 55

Februarie 2003 76

27 februarie 2003 85

13 martie 2003 95

11 aprilie 2003 122

26 aprilie 2003 145

22 mai 2003 157

04 iulie 2003 169

Conversație nedatată 2003 183

25 iulie 2003 197

30 iulie 2003 209

06 august 2003 222

20 septembrie 2003 237

07 octombrie 2003 250

Conversație nedatată 2003 257

08 octombrie 2003 263

10 decembrie 2003 273

01 ianuarie 2004 287

Ianuarie 2004 300

07 februarie 2004 303

19 martie 2004 318

01 aprilie 2004 328

11 aprilie 2004 336

Mai 2004 348

07 octombrie 2004 361

02 noiembrie 2004 382

Noiembrie 2004 386

22 noiembrie 2004 393

Considerații finale 398

Î: Cum văd ceea ce nu sunt cu adevărat? Văd gândul? Cum fac?

IC: Văd gândul. Mi-a venit un gând, dar gândul ce este? Este ceva din trecut, o imagine. Eu doar îl văd și sunt un întreg. Și creând mereu această stare de a fi sau întregul ființei, de fiecare dată această unitate a ființei reprezintă o lovitură dată la temelia egoului. Și într-o zi, nu știm când, egoul se sparge. Când se sparge nu mai poți avea nici credința pe care ai avut-o, nu mai poți urma nici metoda de care ascultă yoghinul ce stă în diferite poziții și se concentrează la una, la alta, pentru că încontinuu este spart egoul și atunci finitul și infinitul sunt una. Treci din finit în infinit, realizezi infinitul și îl exprimi prin finit. Când ți se cere, altfel nu.

Î: Ce înseamnă interior și exterior, pentru că ați vorbit de finit și infinit?

IC: Sunt una. De exemplu, văd ceva în afară, aud un sunet și dintr-odată are o reverberație, are un ecou în mine și atunci spun: Este mașină. Exteriorul se leagă de interior. Este o singură mișcare, de fapt. Exteriorul ne provoacă și apare reacția interiorului. Reacția mea, a minții. Pot să stau numai să aud și să nu reacționez. Asta este demolarea egoului. Aud și las să treacă zgomotul prin mine. Îmi vine o dorință, îmi vine un gând, îmi vine o imagine, eu sunt un simplu martor sau un simplu observator. Și toate astea vin și pleacă, asta este demolarea egoului. Bombardarea egoului. Eu numai conștientizez. Sunt stare de a fi, conștientizez. Și atenția pe care o îndrept spre ceea ce îmi vine în memorie, în minte, asta înseamnă demolarea egoului, slăbirea egoului. Și într-o zi se sparge, nu știi când. Nu se știe când. Depinde de cât ești de condiționat și depinde de râvna pe care o ai, pentru că este o muncă teribilă, pentru un egou este o muncă teribilă să fie mereu atent, atent, atent la ce este.

Pentru că fără să îți dai seama vine un gând, te agață și te duce în trecut. Apoi te azvârle în viitor. Nici nu îți dai seama când a trecut timpul. Și este pierdere de vreme și nu am venit pentru asta pe Pământ, ca să rătăcim. Am venit ca să demolăm egoul și să ne descoperim natura noastră divină care este iubire. Și în clipa în care vedem (de la nivelul stării de a fi) ce apare, acel ceva dispare și noi suntem Infinitul, în care apare iubirea. Și iubirea curăță, transformă mentalitatea.

Î: Înțeleg, atunci, că nu este nimic de făcut?

IC: Atât. Nu avem nimic de făcut. Cel mai ușor lucru este să nu faceți nimic. Numai să fiți. A fi. Și starea de a fi sunt Eu. Tu și Eu suntem una (citat din CCD). Vedeți ce simplu este? Și Iisus a spus, dar cine L-a înțeles: Căutați Împărăția Cerurilor înăuntrul vostru. Aflați acolo Adevărul. Vorbea de adevărul absolut, nu de adevărul relativ de la nivelul minții. Noi am creat relativitatea imaginând că iluzia este chiar realitatea. A dat și exemplul copiilor cu starea lor de inocență. Când ai o minte inocentă, doar privești și atât. Copiii, nu ați văzut ce drăgălași sunt? Dacă putem să-i privim, ei sunt inocență și suntem una cu ei.

Ce mi s-a întâmplat zilele astea? M-am dus la CEC și am văzut o dubiță de hingheri. Prinseseră doi câini și am văzut un altul, alb, care văzuse ce se întâmplase cu ceilalți doi și alerga săracul în disperare. Doar l-am privit. Și i-am înțeles frica, am fost în contact cu viața din el.