IX BÂRFA VICTORIOASĂ Poate că Iisus fusese abandonat de discipoli şi de către cei care Îl urmau, dar nu acelaşi lucru se putea spune despre un mare număr de oameni simpli care au fost alături de El în acea zi, cu o devoţiune curată și sinceră.
Este adevărat că aceşti oameni nu îşi arătau deschis simpatia de faţă cu mulţimea sălbatică, de teama furiei ei distructive, dar câteva suflete pioase, precum Ana şi Simeon, au asistat la patimile Domnului când a fost biciuit, cu ochi plini de lacrimi amare, în speranţa că în orice moment Justiţia lui Dumnezeu se va manifesta pentru Mesia, împotriva răutăţii oamenilor. Totuşi, ultimele lor speranţe s-au risipit atunci când, sub greutatea crucii, Iisus a urcat dealul ultimei insulte, după pronunţarea sentinţei profund nedrepte. Când au realizat că martiriul lui Iisus prin răstignire era inevitabil, Ana şi unchiul ei au decis să meargă în casa lui Publius pentru a o implora pe Livia să obţină ajutor de la guvernator. Atunci când sumbra şi imensa procesiune s-a pus încet în mişcare, ei au plecat sperând să obţină ajutorul scontat. În timp ce Simeon o aştepta răbdător pe un trotuar din apropiere, Ana intră în casă şi se apropie de soţia senatorului, care o salută surprinsă şi încurcată. - Doamnă, spuse ea, abia stăpânindu-şi lacrimile, Profetul din Nazaret este pe cale de a primi o moarte ruşinoasă pe cruce, între doi hoţi! Vocea sa se înecă în lacrimi ca urmare a emoţiei puternice. - Cum este posibil aşa ceva, întrebă Livia neplăcut surprinsă, dacă abia acum câteva ore a fost arestat? - Dar este adevărat, explică slujitoarea cu inima frântă. Şi am venit împreună cu unchiul meu Simeon în numele tuturor suferinzilor pe care i-ai văzut la lac, şi care au fost mângâiaţi prin cuvintele Sale pline de iubire şi compasiune, pentru a te ruga să ceri ajutorul guvernatorului, ca o ultimă şansă pentru Mesia! - Poate o fiinţă umană să fie condamnată înainte de a fi judecată? Aceşti oameni chiar nu au altă lege decât aceea a barbariei? exclamă Livia, vizibil afectată de veştile neaşteptate. Pentru a nu pierde timpul, Ana insistă cu hotărâre şi tristeţe: - Doamnă, nu avem niciun minut de pierdut! „Înainte de a putea face ceva, trebuie să mă consult cu soţul meu'', gândi Livia, amintindu-şi brusc de îndatoririle conjugale. „Unde ar putea fi Publius? A plecat dimineaţă la chemarea urgentă a lui Pilat. Să fi luat parte la condamnarea lui Mesia?'' Într-o clipă, biata femeie evalua situaţia în toate detaliile, amintindu-şi şi binecuvântările pe care le primise de la mâinile minunate ale Maestrului nazarinean. Ca atinsă de o putere mai înaltă care o făcea să uite toate problemele trecătoare pământeşti, spuse cu o hotărâre eroică: - Bine, Ana, voi merge cu tine pentru a-l ruga pe Pilat să-L protejeze pe Profet. Dă-mi un minut să mă îmbrac în hainele galileene pe care le-am purtat în după-amiaza aceea în Capernaum. Astfel pot merge la guvernator fără să atrag atenţia mulţimii. | 
Adevăr Divin
