Mama puternică râde pe ascuns, supraveghindu-vă cu o privire furişă şi ironică, tot timpul pregătită să vă distrugă întreaga operă, dacă i-aţi da ocazia, dacă aţi deveni leneşi şi neglijenţi. Lenea este mama nebuniei, în sensul în care copilul este tatăl omului. Natura şi-a aşezat pe el mâna imensă şi a strivit întregul edificiu. Grădinarul şi trandafirii lui sunt şi ei striviţi şi loviţi de marea furtună creată de mişcare ei; zac neputincioşi până când nisipul îi acoperă şi sunt îngropaţi în trista singurătate. Din acest loc deşertic, natura îşi va lua ea însăşi substanţa unei noi creaţii, folosind cenuşa omului care va îndrăzni s-o înfrunte cu aceeaşi indiferenţă ca pe frunzele uscate ale culturilor. Ea îi revendică şi corpul, şi sufletul, şi spiritul. 3 Omul care este puternic, care a reuşit să găsească cărarea necunoscută, nu face fiecare pas înainte decât cu cea mai mare precauţie. Nu rosteşte niciun cuvânt zadarnic, nu săvârşeşte nicio faptă lipsită de chibzuinţă, nu neglijează nicio îndatorire sau muncă, oricât de prozaică sau de dificilă ar fi. Dar, în timp ce ochii, picioarele şi mâinile îşi îndeplinesc îndatoririle, ochi noi, picioare noi, mâini noi se nasc în el. Căci dorinţa lui arzătoare şi neîncetată este să urmeze această cale, unde nu-l pot călăuzi decât organele subtile. A învăţat să cunoască lumea fizică şi ştie să se folosească de ea; puterea i se transferă treptat şi recunoaşte lumea psihică. Dar trebuie să înveţe ce este această lume şi să ştie să se folosească de ea, însă nu îndrăzneşte să renunţe la viaţa care îi este familiară înainte de a fi sigur de cea care nu-i este familiară. Atunci când a dobândit puterea de a-şi folosi organele psihice, asemenea copilului care, deschizându-şi pentru prima oară plămânii, îşi foloseşte organele fizice, sună pentru el ceasul marii aventuri. Puţine lucruri sunt necesare, si totuşi cât de mult înseamnă! Omul are nevoie doar de corpul său psihic format din toate părţile sale, aşa cum este corpul fizic al copilului, doar de convingerea profundă şi de nezdruncinat care îl însufleţeşte pe copil că noua viaţă este atrăgătoare. După îndeplinirea acestor condiţii, poate să trăiască în atmosfera nouă şi să-şi ridice privirea spre soarele nou. Dar nu trebuie să uite să-şi controleze noua experienţă cu ajutorul celei vechi. Respiră încă, dar într-un mod diferit; aspiră aerul în plămâni şi-şi ia viaţa de la soare. S-a născut în lumea psihică şi depinde acum de aerul şi de lumina psihice. Dar nu acesta este scopul lui; aceasta este doar o repetiţie subtilă a vieţii fizice, căci trebuie să traverseze această lume urmând legi similare. Trebuie să studieze, să înveţe, să crească şi să învingă, fără să uite vreodată, în tot acest timp, că scopul lui este acel loc unde nu există nici aer, nici soare, nici lună.
Să nu vă imaginaţi că, în acest proces de progres, omul însuşi se mişcă sau se deplasează. Nici vorbă. Comparaţia cea mai potrivită care ilustrează acest proces este aceea cu o secţiune în straturile crustei sau ale pielii. Omul care şi-a învăţat complet lecţia respinge viaţa fizică, când îşi cunoaşte la perfecţie lecţia, respinge viaţa psihică şi, dacă a aprofundat-o, respinge viaţa contemplativă sau viaţa de adorare. |
Adevăr Divin
