Tine-ti copiii aproape

Într-o lume în care cantitatea de informații oferite atât părinților, cât și copiilor este atât de mare, încât a devenit prea greu de gestionat, Ține-ți copiii aproape te învață să-ți asculți instinctele și să devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Cu o extraordinară experiență clinică în domeniul dezvoltării copilului, Gordon Neufeld și Gabor Maté descompun în termeni simpli noțiuni interdisciplinare din psihologie, neurologie și antropologie, pe care le îmbină abil atât cu experiențele personale, cât și cu ale pacienților care i-au inspirat.

Vei afla de ce este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, cum să-l recâștigi pe cel mic, cum să restabilești bazele atașamentului, atât de important în relația cu el, și cum să contrabalansezi tendințele decadente ale societății, care țintesc direct la tineri.

Notă către cititor

Mulțumiri

PARTEA ÎNTÂI. FENOMENUL ORIENTĂRII SPRE ANTURAJ

1 . De ce sunt părinții mai importanți ca niciodată

Atașamente distorsionate, instincte sabotate

De ce am pierdut controlul

PARTEA A DOUA. SABOTAJ: MODUL ÎN CARE ORIENTAREA SPRE ANTURAJ SUBMINEAZĂ PARENTINGUL

4 . Puterea de a fi părinte se disipează

De la ajutor la obstacol: când atașamentul acționează împotriva noastră

Contravoința: de ce devin copiii neascultători

Intrarea în moarte cerebrală a culturii

PARTEA A TREIA. BLOCAȚI ÎN IMATURITATE: MODUL ÎN CARE ORIENTAREA SPRE ANTURAJ ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA SĂNĂTOASĂ

8 . Periculoasa fugă de sentimente

9. Blocați în imaturitate

10. O moștenire a agresivității

11. Formarea agresorilor și a victimelor

12. O turnură sexuală

13. Elevii needucabili

PARTEA A PATRA. CUM SĂ ÎȚI ȚII COPIII APROAPE (Sau cum să îi recâștigi)

14 . Apropierea copiilor noștri

15. Protejează legăturile care îți dau putere

16 . Disciplina care nu dezbină

PARTEA A CINCEA. PREVENIREA ORIENTĂRII SPRE ANTURAJ

17 . Nu curta concurența

18 . Recreează satul atașamentului

PARTEA A ȘASEA. POSTFAȚĂ PENTRU ERA DIGITALĂ (Cum să-ți ții copiii aproape în era internetului, a telefoanelor mobile și a jocurilor video)

19 . Revoluția digitală deformată

20 . O chestiune de sincronizare

21. Glosar

Note

Indice

1. De ce sunt părinții mai importanți ca niciodată

Jeremy, în vârstă de 12 ani, stătea cocoșat peste tastatură, cu ochii ațintiți la monitor. Era ora 20:00, temele pentru a doua zi nu erau nici pe departe gata, iar mustrările repetate ale tatălui de a se apuca de treabă erau complet ignorate. Jeremy stătea pe MSN Messenger și schimba mesaje cu prietenii lui: bârfe despre cine place pe cine, stabilirea prietenilor și dușmanilor, dispute despre cine ce a vorbit cu cine la școală în ziua aceea și noutăți despre cine e sexy și cine nu.

– Nu mă mai bate la cap, se răstește Jeremy la tatăl lui care îi mai amintește o dată de temele de la școală.

– Dacă ai face ce trebuie, nu te-aș mai bate la cap, îi răspunde tatăl cu vocea tremurându-i de frustrare.

Bătălia verbală s-a întețit, vocile au devenit stridente și după câteva clipe, Jeremy a urlat:

– Nu înțelegi nimic! și a trântit ușa.

Tatăl era supărat și furios pe Jeremy, dar mai ales pe el însuși. „Iar am dat-o în bară“, își spunea în sinea lui. „Nu știu cum să comunic cu fiul meu.“ Atât el, cât și soția lui își făceau griji pentru Jeremy. Deși fusese cândva un copil cooperant, acum era imposibil de controlat sau chiar de sfătuit. Atenția lui părea să se concentreze exclusiv asupra contactului cu prietenii. Același scenariu de conflict se repeta de mai multe ori pe săptămână în casa lor și nici copilul, nici părinții nu erau capabili să reacționeze cu idei sau acțiuni noi pentru a ieși din impas. Părinții se simțeau neajutorați și neputincioși. Nu s-au încrezut niciodată prea mult în pedepse, dar deveneau din ce în ce mai înclinați să „coboare milităria din pod“. Atunci când au făcut-o, fiul lor a devenit mai învrăjbit și mai sfidător.

Ar trebui să fie atât de dificil să fii părinte? A fost întotdeauna așa? În trecut, generațiile mai vârstnice se plângeau adesea de faptul că tinerii sunt mai nepoliticoși și mai indisciplinați decât pe vremuri, dar în prezent, mulți părinți intuiesc că ceva nu este în regulă. Copiii nu mai sunt așa cum ne amintim că erau. Există șanse mai mici ca ei să se ghideze după indiciile furnizate de adulți și nu le mai este atât de frică să dea de necaz. De asemenea, par mai puțin inocenți și mai puțin naivi – pare să le lipsească acea uimire care îi face pe copii să se entuziasmeze în legătură cu lumea din jurul lor și să dorească să exploreze minunile naturii sau ale creativității umane. Mulți copii par inadecvat de sofisticați, ba chiar blazați din anumite puncte de vedere, pseudomaturi înainte de vreme. Par să se plictisească repede atunci când sunt departe unul de altul sau când nu sunt implicați în tehnologie. Joaca creativă, solitară pare să se fi transformat într-un vestigiu. „Când eram mică, eram de-a dreptul fascinată de argilă și săpam gropi în apropierea casei“, își amintește o mamă de 44 de ani. „Îmi plăcea cum se simte, îmi plăcea să o modelez în diverse forme sau pur și simplu să o frământ în mâini. Cu toate acestea, nu-l pot convinge nicicum pe fiul meu de 6 ani să se joace singur, decât dacă este vorba despre calculator, Nintendo sau jocuri video.“

Și parentingul pare să se fi schimbat. Părinții noștri erau mai încrezători, mai siguri pe ei și aveau un impact mai mare asupra noastră, la bine și la rău. În prezent, parentingul nu mai pare natural pentru multe persoane.

Părinții din ziua azi își iubesc copiii la fel de mult ca părinții de altădată, dar iubirea nu se transmite întotdeauna. Avem la fel de multe lucruri să-i învățăm, dar capacitatea noastră de a ne transfera cunoștințele pare să se fi diminuat. Nu simțim că avem puterea să ne ghidăm copiii spre atingerea potențialului lor. Uneori, trăiesc și se comportă de parcă ar fi fost seduși și îndepărtați de noi de un fel de cântec de sirenă pe care nu-l auzim. Ne temem câteodată că lumea a devenit mai puțin sigură pentru ei și că nu avem puterea să-i protejăm. Discrepanța care apare între copii și adulți poate părea insurmontabilă uneori.

Ne chinuim să ne ridicăm la nivelul ideii noastre de parenting. Atunci când nu reușim să obținem rezultatele dorite, ne implorăm copiii, îi ademenim, îi mituim, le oferim recompense sau îi pedepsim. Ne auzim vorbindu-le pe un ton care pare dur chiar și pentru noi și străin de adevărata noastră natură. În momentele de criză, chiar atunci când ne-am dori să invocăm iubirea noastră necondiționată, simțim că devenim mai reci. Ca părinți, ne simțim răniți și respinși. Ne învinovățim pentru că eșuăm în îndeplinirea sarcinii de educare a copiilor noștri, ne învinovățim copiii pentru că sunt recalcitranți, televiziunea pentru că îi distrage sau sistemul școlar pentru că nu este suficient de strict. Atunci când neputința noastră devine insuportabilă, recurgem la formule simpliste și autoritare cu etosul specific erei noastre de a te descurca singur sau de a găsi o soluție rapidă.

Însăși importanța parentingului pentru dezvoltarea și maturizarea tinerilor a ajuns să fie pusă sub semnul întrebării. „Do Parents Matter?“ era titlul unui articol de pe coperta revistei Newsweek publicat în 1998. „Parentingul a fost lăudat excesiv“, se argumenta într-o carte aclamată la nivel internațional în ace-lași an. „Ai fost făcut să crezi că ai o influență mai mare asupra personalității copilului tău decât ai în realitate.“