Arhetipurile sunt o preocupare constantă pentru oameni cel puţin de pe vremea lui Platon, care se referea la şabloanele ideale preexistente pe care le numea Forme. Platon credea că aceste Forme eterne se reflectă în obiecte materiale. Forma Frumuseţii, de exemplu, este abstractă şi se aplică tuturor lucrurilor frumoase. Oricât de diferite ar fi manifestările individuale ale Frumuseţii (o persoană frumoasă, un cal frumos, o floare frumoasă etc), Forma în sine nu se schimbă niciodată. Alţi filosofi s-au referit la acest concept în treacăt, dar psihologul elveţian Carl Jung a fost acela care a pus arhetipurile pe harta conştientei moderne. În esenţă, cele mai multe arhetipuri sunt modele psihologice derivate din vechi roluri în viaţă, cum ar fi Mama, Copilul, Păcăliciul, Prostituata şi Servitorul; ele pot fi şi evenimente sau situaţii universale, cum ar fi Iniţierea sau Moartea şi Renaşterea. împreună cu inconştientul personal individual, unic pentru fiecare dintre noi, Jung credea că „există un al doilea sistem psihic de natură colectivă, universală şi impersonală, identic în toţi indivizii''. Acest „inconştient colectiv'', cum l-a numit el, este mai degrabă moştenit decât dezvoltat ulterior în viaţă şi este compus în mare parte din arhetipuri şi figuri mitologice. Deşi arhetipurile sunt atât vechi, cât şi universale, ele se personalizează în funcţie de configuraţia psihică specifică fiecăruia. Ceea ce eu numesc Contractul tău Sacru - acordurile pe care le faci înainte de a te naşte pentru a învăţa anumite lecţii şi a lucra cu anumite persoane - este întruchipat într-un sistem de sprijin format din 12 arhetipuri. Deoarece acest grup de 12 modele de comportament este exclusiv al tău, ar trebui să te gândeşti la ele ca la nişte tovarăşi intimi. Ele constituie fundamentul personalităţii, impulsurilor, sentimentelor, convingerilor, motivaţiilor şi acţiunilor tale. |