Consideraţii preliminare
Moştenirea - binecuvântare sau blestem Iată ce spune Goethe despre moştenire: „Ceea ce ai moştenit de la părinţi recucereşte dacă vrei să deţii cu adevărat''. Aşadar, moştenirea este o sarcină pe care trebuie să o ducem la bun sfârşit.
Întrebarea care se pune este următoarea: corespunde această moştenire destinului nostru personal? Îl facilitează şi îl încurajează? Noi şi această moştenire suntem în slujba destinului? Sau moştenirea ia locul acelui destin şi chemări, transformându-se într-o povară sau chiar într-un blestem? Mai ales atunci când moştenirea ne implică în urmările unei greşeli, de exemplu dacă a fost dobândită în detrimentul altor persoane, poate chiar cu preţul vieţii lor. Ce să facem cu o asemenea moştenire?
Cea mai simplă şi, adesea, cea mai corectă cale este să renunţăm la ea. Mai solicitant este să o accepţi, cu scopul de a o folosi la ceva bun. Prin urmare, ne asumăm sarcina de a pune în ordine anumite lucruri care trebuie să fie reparate. Folosim deci moştenirea în slujba iubirii şi, în acelaşi timp, renunţăm la ea.
Cel care aşteaptă o moştenire ca să folosească banii pentru planurile sale personale aşteaptă, de fapt, moartea celui care lasă moştenirea. Dacă este vorba despre părinţi, ce se întâmplă cu ei? Dar cu moştenitorul? Ce binecuvântare însoţeşte o asemenea moştenire? Ce binecuvântare primeşte moştenitorul? Moştenirea sa are o oarecare valoare?
Când mai mulţi copii moştenesc la comun, de cele mai multe ori se bate fiecare pentru partea lui, în special dacă unul dintre ei a fost favorizat. Ce se întâmplă aşadar cu respectul datorat părinţilor? Cu amintirile pe care le avem de la ei, cu recunoştinţa şi cu dragostea pe care le-am purtat-o?
O astfel de moştenire este risipită, chiar dacă părinţii nu şi-au dorit aşa ceva - şi, alături de ea, o mulţime de alte daruri. Acest fel de moştenire se transformă imediat într-un blestem, pentru că, în loc să se dea, se ia.
Faptul că au profitat de ea, fără să plătească un preţ, face ca o asemenea moştenire să sărăcească viaţa celor care o primesc. Banii pe care îi câştigăm fără să depunem niciun efort ne scapă printre degete şi suntem incapabili să îi păstrăm. La fel stau lucrurile şi cu moştenirea propriu-zisă.
Şi mai poate fi observat un aspect, mai ales în cazul moştenirilor mari. Ce se alege de viaţa celor care beneficiază de moştenire? Ce ţeluri au ei? Ce valoare au lucrurile moştenite cu care se împodobesc comparativ cu bucata de pâine câştigată cu greu, cu care îşi hrăneau familiile?
Diferenţa apare atunci când punem în slujba vieţii tot ceea ce am moştenit. În acest caz, măsurăm totul în funcţie de performanţe. Amploarea rezultatelor pe care le obţinem vorbeşte despre meritele pe care le posedăm, performanţa personală fiind un semn de recunoştinţă şi de iubire faţă de cei de la care am primit moştenirea, mai ales dacă provine de la părinţi sau de la partenerul de viaţă.
Dacă legatarul este partenerul, mai există un aspect important. Cel care rămâne în viaţă are dreptul să aibă o nouă relaţie? Este liber să îşi trăiască viitorul? |
Adevăr Divin
