Experienţele noastre relaţionale trăite clipă de clipă şi experienţa pe care o avem cu sinele sunt cele care determină o mulţime de simptome biologice şi neurologice ale traumei - şi, în acelaşi timp, impulsionează şi vindecarea. Când ajungem la ştiinţa traumei şi a EAC, dar si a vindecării, recunoaştem că reacţionăm la ceea ce învăţăm din ştiinţă şi o punem în aplicare prin propria conştienţă de sine şi prin legătura cu noi înşine şi cu ceilalţi, precum şi prin modul în care le susţinem caracterul sacru prin sisteme şi structuri. Şi recunoaştem ce se întâmplă atunci când nu o facem.
Există anumiţi termeni ştiinţifici formali pentru capacitatea de a intra într-o experienţă relaţională cu conştienţa, unul dintre ei fiind „mentalizare''. Nu înseamnă un proces mental, deoarece mintea este de fapt un sistem distribuit în întregul corp. Mintea nu se află în creier, ci în întreaga fiinţă. Mentalizarea este capacitatea de a te simţi pe tine şi de a şti că te simţi pe tine în mod intenţionat. Ea reprezintă şi capacitatea de a simţi o altă persoană în mod intenţionat şi de a simţi dacă ea simte că tu o simţi - sau de a simţi dacă acea persoană este capabilă să simtă că tu o simţi.
Principalul lucru necesar ca să facem acest lucru, în primul rând, este ceea ce se întâmplă prin dezvoltarea sănătoasă a creierului, prin armonizarea şi ataşamentul bebeluşului şi copilului mic - aspect numit „interocepţie''. Aceasta reprezintă capacitatea de a ne simţi pe noi, sentimentele, corpul, nevoile, dorinţele, iubirea noastră.
Ea este afectată în mod semnificativ când nu suntem întâmpinaţi în mod sigur, stabil, hrănitor, relaţional ca bebeluşi sau când simţim stresul din mediul înconjurător. O modalitate de activare a interocepţiei o reprezintă meditaţia şi conştientizarea corpului.
Procesul de mentalizare constă în restaurarea capacităţii de a relaţiona unii cu alţii în acel mod reciproc, integrat. Ne găzduim unii pe alţii în fiinţa noastră în mod intenţionat şi simţim şi ne acordăm când se întâmplă sau nu acest lucru. Îl aducem continuu înapoi în armonie, aşa cum păsările, când zboară şi se antrenează împreună pe cer, îşi simt în mod constant centrul colectivului lor. Este un simţ biologic, dar este, evident, şi o construcţie spirituală profundă.
Accesăm prezenţa prin orice experienţă şi, făcând acest lucru şi apropiindu-ne de ceea ce se întâmplă; chiar dacă este îngrozitor - mai ales atunci când suntem conectaţi cu alţii -, atenuăm numeroase daune prin întâlnirea şi integrarea continuă, prin prezenţa cu ele. Nu o putem face dacă este prea copleşitor, să spunem, când am suferit traume şi nu ne-am dezvoltat capacitatea puternică de prezenţă. Dar avem posibilitatea să ne construim în mod preventiv aptitudinea de a fi prezenţi în cadrul vieţii şi experienţei, astfel încât să accesăm asemenea abilităţi când întâlnim evenimente catastrofale.
În cele din urmă, munca mea se referă la schimbarea sistemelor si a culturii, unde ştim că este necesar mai întâi să ne ocupăm de mentalităţi. |
Adevăr Divin
