Poți face avere, chiar dacă începi mai târziu
Un plan infailibil pentru a dobândi libertatea financiară la orice vârstă
Așadar, simți că ai început târziu? Nu ești singurul. Din păcate, cei mai mulți dintre oamenii cu prea multe datorii și prea puține economii nu vor recupera niciodată decalajul financiar. De ce? Pentru că nu știu cum să facă acest lucru. |

30.83 24.67 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Totuși, poți să începi târziu și să faci avere — dar ai nevoie de un plan. Această carte conține planul. Îți oferă inspirație, este ușor de urmărit și se bazează pe principii financiare testate. Evident, nu-ți poți crea o situație financiară sigură peste noapte. Va fi nevoie de timp și de muncă. Dar vei reuși. Doar pentru că ai început târziu să te ocupi de problemele financiare nu înseamnă că trebuie neapărat să ai un viitor nesigur. Indiferent dacă ai 30, 40, 50 de ani sau mai mult, încă mai ai timp să schimbi lucrurile. Trebuie doar să iei decizia de a începe. În volumul de față, David Bach preia principiul „Finish Rich“, care a ajutat deja milioane de oameni, și îl explică tuturor celor ce au uitat să economisească, celor care au obiceiul de a amâna lucrurile sau celor care au fost luați prin surprindere de provocările neașteptate ale vieții. Autorul îți arată că poți face avere și duce o viață bună, chiar dacă ai început târziu, cu condiția să-ți pui rapid planul în aplicare. Vei învăța cum să înaintezi pe drumul ce conduce la siguranță financiară, utilizând niște principii simple ce se referă la cheltuieli mai mici, economii mai mari, câștiguri mai ridicate și, cel mai important, un trai mai bun. David Bach îți oferă instrucțiuni, recomandări, foi de calcul și alte resurse — adică toate lucrurile de care ai nevoie pentru a-ți pune în practică planul de a face avere. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 7 Introducere ... 11 PARTEA I. E TIMPUL SÃ ACȚIONEZI Capitolul 1 Ai început târziu. Ei și? Nu te mai gândi la asta! ... 23 Capitolul 2 Este vorba de banii tăi, este vorba de libertatea ta ... 27 PARTEA A II-A. CHELTUIEȘTE MAI PUȚIN Capitolul 3 Descoperă-ți Factorul Dublu Latte ... 39 Capitolul 4 Cum să-ți transformi datoriile în avere ... 60 Capitolul 5 Manipulează companiile de carduri de credit... în mod legal ... 71 Capitolul 6 Scapă de datorii cu DOLP® ... 80 Capitolul 7 Atenție la promisiunile „nonprofit” ale consilierilor de credit ... 89 PARTEA A III-A. ECONOMISEȘTE MAI MULT Capitolul 8 Plătește-te mai întâi pe tine... mai rapid! ... 99 Capitolul 9 Renunță la bugete și creează un proces automat . 111 Capitolul 10 Viața ta ar trebui să fie interesantă; investițiile tale ar trebui să fie plictisitoare ... 127 Capitolul 11 De ce chiriașii rămân săraci și proprietarii se îmbogățesc ... 154 Capitolul 12 Cum să cumperi o locuință, s-o achiți înainte de termen și să economisești 71 000 $ ... 169 PARTEA A IV-A. CÂȘTIGÃ MAI MULT Capitolul 13 Cine zice că nu poți câștiga mai mult? ... 179 Capitolul ... 14 Un plan de acțiune pentru obținerea unei măriri de salariu în patru săptămâni ... 191 Capitolul 15 Cum să devii propriul tău șef, fără să renunți la slujba actuală ... 206 Capitolul 16 Câștigă mai mult... pe eBay ... 222 Capitolul 17 Câștigă mai mult... din vânzări directe ... 228 Capitolul 18 Câștigă mai mult... printr-o afacere în franciză ... 244 Capitolul 19 Îmbogățește-te investind în imobiliare... în weekend ... 263 Capitolul 20 Îmbogățește-te investind în imobiliare: curs pentru avansați ... 293 PARTEA A V-A. DÃRUIEȘTE MAI MULT, TRÃIEȘTE MAI BINE Capitolul 21 Nu este niciodată prea târziu să dăruiești mai mult ... 315 Capitolul 22 Începi târziu, trăiești bine! ... 329 Capitolul 23 Ai început târziu. însă copiii tăi nu trebuie să facă același lucru ... 341 Anexă Sondajul anual „Finish Rich” ... 349 |
Fragment:
CAPITOLUL 1 Ai început târziu. Ei și? Nu te mai gândi la asta! DINTRE TOATE LUCRURILE pe care mi le spun oamenii care mi-au citit cărțile, au participat la unul din seminarele mele, m-au oprit pe aeroport sau m-au urmărit la televizor, există un comentariu pe care îl aud mai des decât toate celelalte la un loc: « De-aș fi început să economisesc când eram mai tânăr... » Uneori viața îți joacă feste În timp ce unii dintre voi vă învinovățiți pentru că nu ați început mai devreme, știu și că mulți dintre voi începeți târziu nu pentru că ați fost neprevăzători, leneși sau iresponsabili, ci pentru că viața v-a jucat o festă. Aud tot timpul povești despre oameni care încep târziu din cauza divorțului, vreunui deces, din cauza bolii, dizabilităților, falimentului, alegerilor profesionale neinspirate, lipsei de educație și așa mai departe. În orice caz este timpul să lași totul la o parte și să treci la fapte. Ce-a fost a fost. Nu te poți întoarce și repara trecutul. Trecutul e trecut Ah, o să zici, numai de-aș fi știut atunci ce știu acum, viața mea ar fi fost cu totul alta. Bineînțeles. Dar ghici ce – nu ai știut. Sau, dacă ai știut, nu ai făcut ce știai că trebuie să faci. Așa că s-a terminat. Subiectul e închis. Uneori viața e nedreaptă. Dar nu-i nimic. Poți merge mai departe. Poți trece peste asta. Nu te mai întreba de ce n-ai făcut ce-ar fi trebuit să faci. Întrebarea adevărată este: Ce-ai de gând să faci de-acum înainte? Încetează să mai spui „dacă...”! De multă vreme îți faci griji pentru ceea ce n-ai făcut sau ceea ce ar fi trebuit să faci. Unii dintre voi vă faceți griji pentru greșelile voastre timp de zeci de ani. Este incredibil cât de duri puteți fi cu voi înșivă. Cu toții facem același lucru. Nici măcar eu nu fac excepție. Nu-mi amintesc de câte ori nu mi-am spus: „Ah, numai de n-aș fi vândut casa aceea din Danville, California.” Casa aceea a fost prima casă pe care am avut-o. Am cumpărat-o cu 220000 $ și am vândut-o cinci ani mai târziu cu 225000 $ (nu a fost tocmai o mutare imobiliară marca Donald Trump). În prezent, casa aceea valorează peste 700 000 $. Dacă... Sau ce zici de exemplu acesta: dacă aș fi cumpărat acțiuni la Dell atunci când mi-am cumpărat primul calculator Dell. O investiție de 10 000 $ la Dell în 1994 ar fi valorat 963000 $ la sfârșitul lui 2003. Dacă... Și aș putea continua așa la nesfârșit. Dar nimic din toate acestea nu mai contează. Ce contează este că, în ciuda tuturor greșelilor incredibile pe care le-am făcut de-a lungul anilor, tot am reușit să ajung multimilionar. Asta pentru că în loc să mă gândesc la ce-a fost, mă concentrez să merg mai departe. Iată la ce se rezumă totul: dacă nu ești încă îndeajuns de bogat pe cât îți dorești, nu te mai concentra pe ce n-ai făcut și începe să te concentrezi pe ce vrei să faci. Și dacă nu ești încă persoana care îți dorești să fii, treci și peste asta. Poți să devii orice îți dorești să fii. începe prin a lăsa în urmă toate poveștile vechi pe care ți le tot repeți în minte asemenea unui disc stricat sau CD zgâriat. N-ai cum să ajungi bogat sau fericit gândindu-te la ce „ai fi putut”, ai fi vrut” și „ar fi trebuit” să faci Știi bine despre ce vorbesc. Așa că termină cu „ar fi trebuit să fac” asta și ailaltă. Nu este normal și te face să te simți nefericit. Eu știu. Am trecut prin asta. În schimb hotărăște azi, chiar acum, să lași totul în urmă. Cu toții greșim. Eu am greșit. Și tu ai greșit. Părinții și prietenii noștri au greșit și ei. Suntem oameni cu toții. Greșelile dor. Dar hai să nu mai irosim energie, nervi și timp gândindu-ne la ele, pentru că nu vor face decât să ne țină în loc. Ține minte următorul lucru: Trecutul va continua să fie viitorul tău atât timp cât îl vei târî după tine! Cea mai rapidă modalitate de a lăsa trecutul în urmă Iată un exercițiu pe care ți-I recomand. (Nu în acest moment. Acum vreau să continui să citești. Încearcă-l însă după ce termini acest capitol.) Dacă îți dorești cu adevărat să treci peste ceva ce regreți, cea mai rapidă modalitate este să conștientizezi acele regrete, iar apoi să le dai foc. La propriu. Iată ce trebuie să faci. Ia o foaie albă de hârtie și fă o listă cu cât mai multe lucruri personale pe care regreți că le-ai făcut sau nu le-ai făcut. Dacă aș fi economisit mai mulți bani... Dacă nu mi-aș fi dat demisia... Dacă nu m-aș fi angajat la locul de muncă actual... Dacă aș avea copii... Dacă n-aș fi făcut copii... Dacă aș fi pariat pe Yankees... Dacă n-aș fi pariat pe Red Sox... Vorbesc foarte serios. Mergi până la capăt. Nu mai sta pe gânduri. Eliberează-te. Fii sincer cu tine însuți. Îți reproșezi toate aceste lucruri de ani de zile, așa că n-ai decât să le pui pe hârtie. După ce-ai terminat de scris lista... dă-i foc! Vorbesc serios. Aprinde un chibrit și DÃ-I FOC. Lasă toate regretele acelea blestemate să se facă scrum. Dă o petrecere de „adio dacă”. Cheamă-ți un prieten și faceți asta împreună. Asigură-te însă că dai foc listei doar într-un loc sigur. Nu vreau să dai foc la casă. Dacă ți se pare o măsură prea extremă, atunci poți pur și simplu să faci lista bucățele pe care să le arunci apoi la gunoi. Creierul tău este presetat să gândească într-un anumit fel, dar poate fi reprogramat Creierul tău este presetat, acesta este adevărul. Zilnic te trezești și, în mare parte, te gândești din nou la 90% din lucrurile la care te-ai gândit și ieri! Ce spui de asta? Este pur și simplu uimitor. Folosești aceleași cuvinte, te încearcă aceleași sentimente, iar uneori faci aceleași lucruri la nesfârșit. Ironia este că facem aceleași lucruri la nesfârșit dar ne așteptăm la rezultate diferite. Este o nebunie! Uită-te o dată la o muscă cum încearcă să treacă printr-un geam. Musca este presetată să creadă că rezultatul va fi cu atât mai bun, cu cât încearcă mai mult. Ei bine, știm bine amândoi că musca nu va trece prin geam pentru că este imposibil să treci printr-un geam! Nu fi așa de aspru cu tine însuți. Am început încercând să te conving să nu fi așa de aspru cu tine, pentru că știu că de asta ai nevoie. Dacă am învățat un lucru din sfaturile date oamenilor despre viață și bani, mi-am dat seama că suntem pur și simplu prea aspri cu noi înșine. Și ce facem când într-adevăr progresăm? Ne mustrăm pentru că nu am făcut totul perfect. Ascultă-mă pe mine. Ai fost mult prea aspru cu tine însuți de-a lungul anilor. Dacă un prieten sau o rudă ți-ar spune vreodată lucrurile pe care ți le spui singur, nu ai mai schimba un cuvânt cu persoana respectivă. Ai termina-o definitiv cu ea imediat. Ai scoate-o din viața ta. Este știut că nimeni nu va fi la fel de aspru cu tine cum ești tu. Așa că nu te mai mustra atât. Vorbesc serios. OK, hai acum să ne concentrăm pe lucrurile importante: cum te pot ajuta banii să-ți cumperi libertatea. CAPITOLUL 2 Este vorba de banii tăi, este vorba de libertatea ta
DACÃ AR FI SÃ-ȚI FAC UN SINGUR CADOU, ți-aș oferi darul libertății. Darul de a fi persoana menită să fii. De ce? Pentru că ești o persoană specială. De fapt, ești unic. Nu este nimeni ca tine pe planetă. Ești aici cu un scop și îți promit că acesta nu este să te chinui toată viața. Ce legătură are asta cu dobândirea siguranței și independenței financiare? într-un cuvânt, totul. Dacă îți faci probleme legat de bani și viitor, cel mai probabil nu trăiești o viață atât de liberă pe cât îți dorești. Dacă nu trăiești o viață liberă, cum poți trăi viața pe care ar trebui s-o trăiești? Ori ai bani, ori n-ai Poate nu este o definiție corectă din punct de vedere politic, dar realitatea dură a vieții este că, în mai toate situațiile, dacă stai să te gândești la modul sincer, vei descoperi că banii pot rezolva 90% dintre problemele tale. Da, știu că ar trebui să credem că banii nu aduc fericirea. Există întregi școli de filosofle care pornesc de la această premisă. Ei bine, iată ce-am învățat din experiența personală: banii poate că nu te fac fericit, însă LIPSA BANILOR cu siguranță te poate face nefericit. La urma urmelor, libertatea o dobândești doar cumpărând-o. Nu o închiriezi. Nu visezi la ea. Ți-o cumperi și apoi te bucuri de ea. Amenințarea inevitabilă în 2002 și 2003, American Association of Retired Persons a sponsorizat un studiu amănunțit al generației baby boom (persoane născute între 1946 și 1964). Studiul evidențiază unele lucruri uimitoare despre atitudinile și experiențele lor. Poate cea mai relevantă descoperire a fost următoarea: Situația materială și locul de muncă se numără printre aspectele care aduc cea mai puțină satisfacție în viața persoanelor ce aparțin generației baby boom. Mai precis: în timp ce persoanele din generația baby boom cu venituri mai mari tind să fie mai mulțumite de viața lor decât cele cu venituri mici, numai 20% (o persoană din cinci) dintre toate persoanele sunt satisfăcute de situația lor materială. Una din patru persoane este de părere că lucrul cel mai rău în viața ei actuală este situația financiară. Una din trei persoane susține că, dintre toate aspectele vieții personale, cel mai mult și-ar dori să îmbunătățească situația financiară. Lipsa banilor îi împiedică pe cei ce aparțin generației baby boom să se bucure de timpul liber. Studiile superioare nu garantează bunăstarea financiară. Doar 20% dintre persoanele cu facultate sunt mulțumite de situația lor financiară. Persoanele mai puțin educate sunt la fel de nefericite; doar 22% dintre ele susțin că sunt mulțumite de situația lor financiară.Poate descoperirea cea mai revelatoare a studiului AARP este următoarea: în privința celei mai mari ambiții a lor, atât bărbații, cât și femeile visează să-și îmbunătățească situația financiară. Mai citește o dată. AARP a intervievat mii de persoane aparținând generației baby boom și a descoperit că visul lor cel mai mare este să-și pună ordine în viața financiară. De ce? Pentru că milioane dintre ei au amânat efectuarea de economii, iar acum că îmbătrânesc (și trăiesc mai mult), realizează că se confruntă cu o mare problemă. Care este problema cu care se confruntă? Ei bine, conform AARP: Atunci când se gândesc la situația financiară personală, mica majoritatea a tinerilor adulți (58%) și a persoanelor aparținând generației baby boom (54%) și puțin peste jumătate dintre americanii în vârstă (50%) cred că pot să-și atingă obiectivele În ceea ce privește situația lor materială. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre noi (bătrâni, tineri sau între două vârste) NU credem că vom fi în stare să ne atingem obiectivele financiare. Ceea ce face această concluzie și mai șocantă este că același studiu AARP arată că majoritatea persoanelor din generația baby boom și a tinerilor adulți sunt încrezători cu privire la practic orice alt aspect al vieții lor. Cred că viața lor se va îmbunătăți în următorii cinci ani la capitolul relații cu familia și prietenii, sănătate mentală, preocupări religioase și spirituale, viață profesională sau carieră și sănătate fizică. Drept urmare, este cu atât mai important să hotărăști chiar acum că, deși începi târziu, VEI FACE AVERE. Cursa vieții tale a început deja. Poți continua să rămâi pe tușă, reproșându-ți că n-ai început anul trecut, sau acum 10 ani, sau acum 30 de ani, sau te poți ridica și începe să alergi. Și acum, vestea bună OK, ești gata să fii motivat? Ei bine, atunci gândește-te la următorul aspect: cu toții suntem binecuvântați în această țară. Ca societate, America a avut mai multe realizări financiare în ultimul secol decât întreaga lume în toate secolele trecute la un loc. Nivelul nostru de trai este mai înalt, în timpul vieții tale, averea Statelor Unite a crescut cu o valoare uluitoare, sărind de la aproximativ 6 trilioane de dolari acum 50 de ani până la aproximativ 30 de trilioane de dolari în prezent. Și cu toate că mulți sunt faliți și se zbat în sărăcie, mulți alții PROSPERA. într-adevăr, în niciun alt moment al istoriei omenirii nu au mai existat atât de mulți oameni atât de bogați. Potrivit Raportului Averii Mondiale publicat de Merrill Lynch & Co. în 2004, numărul de milionari din Statele Unite (pe care raportul îi definește ca oameni cu active lichide sau financiare în valoare de peste 1 milion de dolari) a crescut cu 14%, până la 2,27 de milioane în 2003. Cu alte cuvinte, unul din 125 de americani este milionar în prezent. Prin comparație, în 1900 existau mai puțin de 5 000 de milionari: în Statele Unite – sau unul din 15000 de Americani la vremea respectivă. Pag. 23 – 29 |