Adevăr Divin
Echilibrul emoțional
Calea spre liniște și armonie lăuntrică
| Rezultatul cercetărilor întreprinse de dr. Roy Martina a constat în teoria privind echilibrul emoțional: de fapt, o tehnică prin intermediul căreia ne întoarcem în punctul nostru nemișcat, adică punctul în care suntem cu adevărat stăpâni pe noi și pe viața noastră, nemaipunând preț pe reacții circumstanțiale și pe lucrurile întâmplate în trecut. |
30.83 30.22 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cartea de față evidențiază modalitățile prin care învingem mecanismele de autosabotare și ne învață cum să revenim, repede și ușor, în punctul nemișcat, atunci când ne pierdem echilibrul în viață. Autorul prezintă tehnici de respirație care ne ajută să rămânem conectați la puterea noastră lăuntrică și ne învață să ne desprindem de vechi legături karmice și să ne recuperăm laturi sufletești uitate, să rezolvăm și să fim mereu conștienți de blocajele noastre mentale și emoționale, precum și să ne redobândim rapid echilibrul emoțional, în orice situație. Medic ca pregătire profesională, dr. Roy Martina a fost intens preocupat și de acupunctură, homeopatie și nutriție. Devenind, mai apoi, practician, a fost intrigat de faptul că unii pacienți nu se recuperau, cu toate că primeau cel mai bun tratament holistic, așa că a început să aloce mult timp cercetării acestui fenomen. Descoperirile făcute de el au vizat secretele inconștientului și modul în care ne autosabotăm. A constatat că emoțiile și conflictele nerezolvate din primii șapte ani de viață dau naștere unor convingeri negative și tipare comportamentale adânc înrădăcinate care pot duce la tipare durabile de relații șubrede, greutăți financiare și, desigur, probleme de sănătate. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 7 |
Fragment:
INTRODUCERE Trei niveluri ale conștiinței
Într-o perioadă plină de griji și gânduri negre cauzate de criza economică, la unul dintre ultimele mele ateliere despre legea atracției, un participant a spus: „Dumneavoastră vă e ușor să spuneți că atragem ceea ce ne trebuie. Aveți succes și destul de mulți bani, dar nu e pentru toți la fel.” Am zâmbit și am răspuns: „Aveți perfectă dreptate, mi-e ușor s-o spun, dar nu din motivele pe care le-ați menționat. Succesul nu înseamnă ce credeți dumneavoastră. Faptul că sunt 300 de oameni în această încăpere și că dumneavoastră credeți că eu fac mai mulți bani decât dumneavoastră nu este o măsură a succesului meu. E-adevărat că am strâns acest grup aici, da, dar se ridică întrebarea: e rezultatul norocului, al unei strategii de marketing sau al priceperii? Dorința mea e să credeți că în spatele a tot stă priceperea. Aceasta prevede două părți: lăuntricul și exteriorul. Lăuntricul se referă la ce simt eu despre mine. Mă consider suficient de valoros? Sunt fericit cu ceea ce fac? Simt că, prin ceea ce fac, le dau ceva valoros participanților? Exteriorul înseamnă marketing, broșuri și un site. Aș putea să păcălesc o mulțime de oameni folosindu-mă numai de partea exterioară, dar ei nu s-ar mai întoarce niciodată și ar pleca nemulțumiți de atelier, dacă preocupările mele lăuntrice nu le-ar împlini așteptările. Atunci când interiorul meu se armonizează cu exteriorul meu și amândouă sunt așezate pe aceeași linie cu energia pozitivă, succesul meu crește și devine substanțial. Cel mai bun marketing care există e recomandarea prin viu grai. în fond, nu e vorba de bani, ci de a fi împăcat cu tine însuți. Ești împăcat cu poziția ta din acest moment? Ai decis să fii mai precaut în privința viitorului sau ai de gând doar să aștepți, să vezi dacă ți se schimbă norocul? în cazul în care ceea ce ai nu este și ceea ce vrei, atunci va trebui să faci tot ce poți ca să schimbi acest lucru, atrăgând, așadar, mai mult din ceea ce vrei. Și vei continua pe acest drum, schimbându-ți strategiile până când vei fi dobândit ceea ce vrei. Eu sunt dispus să fac tot ce trebuie pentru asta. Tu? Dacă îți dorești și tu la fel, te pot învăța cum să procedezi. Rezultatul din urmă este întotdeauna succesul suprem: să fii împăcat cu ceea ce ești, cu locul în care te afli, cu ceea ce ai și cu cei cu care împărtășești toate aceste lucruri.” Participantul la atelier s-a uitat la mine și mi-a spus simplu: „Mulțumesc!” Cu toții avem ceva în comun: vrem să fim fericiți. Fericirea poate însemna să avem un acoperiș deasupra capului, hrană suficientă, copii sănătoși sau o relație împlinită. Unii oameni caută o formă superioară de fericire, cunoscută și ca „beatitudine”. Eu, prin beatitudine, înțeleg cea mai înaltă expresie a fericirii. Pentru a atinge și a menține starea de beatitudine, trebuie să distingem între trei niveluri ale fericirii. Nivelul 1: fericirea dată de competiție Este ceea ce întâlnim în sport, afaceri, război, jocuri, la școală etc. Suntem fericiți când câștigăm și ne situăm înaintea celorlalți. Această formă de fericire este, însă, întotdeauna trecătoare și, mai devreme sau mai târziu, se poate întoarce împotriva noastră. Unii oameni rămân blocați la acest nivel și pot fi foarte nefericiți și distruși când pierd. Nivelul 2: fericirea condiționată Această fericire este specifică perioadei în care ne simțim tineri, puternici, atrăgători și plini de energie, iar apoi, când apar simptomele bătrâneții, ne deprimăm. Suntem fericiți când ni se naște un copil și devenim nefericiți atunci când el se transformă într-un puști hiperactiv și tot mai greu de controlat sau când, ajuns la pubertate, se răzvrătește împotriva noastră. Suntem fericiți cu prietenii noștri atât timp cât sunt drăguți cu noi, dar nu și atunci când ne spun ceva ce nu vrem să auzim. Când ne îndrăgostim, totul este fantastic, însă, după câțiva ani, devenim critici. Fericirea condiționată nu e, nici ea, de durată și, mai devreme sau mai târziu, descoperim că lucrurile nu sunt așa cum credeam noi că sunt și devenim nefericiți cu ceea ce avem. Nivelul 3: fericirea necondiționată La acest nivel, nu avem nevoie de niciun stimul din afară ca să fim fericiți sau liniștiți. Suntem împăcați cu faptul că suntem ființe muritoare supuse greșelii, acceptăm și întâmpinăm cu bucurie schimbarea, moartea și suferința. Suntem liniștiți atât în privința neplăcerilor, cât și a plăcerilor și nu suntem dependenți de rezultate, ci ne bucurăm de procesul prin care ne trăim viața la maximum. Suntem recunoscători pentru toate binecuvântările și experiențele de care avem parte pe parcurs și suntem împăcați cu noi și cu ceilalți. Ne eliberăm de nevoia de a judeca sau de a avea dreptate și iertăm ușor. De asemenea, înțelegem că suntem una cu universul. Suntem, în cea mai mare parte a timpului, în zona lipsită de tensiuni pe care eu o numesc punctul nemișcat. Punctul nemișcat: acolo unde e bine să fii Beatitudinea este liniștea perfecțiunii, aceasta din urmă fiind spectrul a tot ce există, așa cum lumina soarelui înglobează toate culorile. Când ne aflăm în punctul nemișcat, simțim liniște lăuntrică, armonie și iubire și știm că totul e bine așa cum e, chiar dacă nu coincide cu ceea ce vrem noi. Atunci când nu suntem conectați la starea noastră naturală de existență întru armonie cu noi înșine și cu ceea ce ne înconjoară, ne simțim singuri, abandonați, neiubiți, respinși și fără de putere. Această carte îți arată cum să-ți găsești propriul punct nemișcat, adică să te conectezi la Esența divină din tine și din jurul tău. Definiția pe care o dau eu lui Dumnezeu depinde de limită, în sensul că, pentru a fi cât mai nelimitat, Dumnezeu trebuie să fie „totul”: tot ceea ce este, tot ceea ce a fost vreodată și tot ceea ce va fi vreodată. Asta e ceea ce uităm și neglijăm noi în permanență, rupând legătura cu Esența divină. Când ne izolăm energetic, ne simțim neînsemnați și singuri. Izolarea este, mereu, o acțiune autoindusă, ne-o producem singuri și o facem atât de bine, încât credem că ne-a fost impusă de alții, de situații, de natură sau de o intervenție a lui Dumnezeu. Principalul motiv pentru care uităm cine suntem cu adevărat este că ne concentrăm asupra celor cinci simțuri ale noastre, care sunt foarte limitate. Realitatea este o proiecție creată de simțurile noastre limitate. Dat fiind că ne dezvoltăm într-o lume în care oamenii nu sunt conștienți de ceea ce sunt ei cu adevărat, începem, și noi, să credem că limitările, durerea, boala și suferința sunt normale. Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de potențialul lor și continuă să creeze tipare în viețile personale care arată că sunt deconectați de la sursa lor lăuntrică de putere. Cunoașterea trece de la o generație la alta, iar acest lucru devine cea mai mare limitare. Ca să accedem la înțelepciunea necesară pentru a atinge fericirea necondiționată, trebuie să ne eliberăm de nenumăratele convingeri cu care am crescut. Numai atunci vom putea să ne sustragem realității noastre proiectate și să ne facem o idee asupra a tot ceea ce există. Swarupa: potențialul nostru Există, în literatura vedică, o povestire frumoasă care ilustrează cine suntem cu adevărat. Într-o pădure din India, o leoaică dă naștere unui pui de leu. Din nefericire, mama moare la scurt timp după aceea, când puiul are doar câteva săptămâni. După ce încearcă să-și trezească mama, puiul pleacă de nebun prin pădure și se rătăcește căutând de mâncare. Dintr-un noroc, dă peste o oaie care-și hrănește puiul. Micul leu e, din clipa aceea, acceptat printre oi și crește alături de ele. Bineînțeles, el nu știe că e leu. Se simțea ciudat uneori, pentru că nu prea reușea să învețe să behăie, iar iarba i se părea greu de digerat, dar nu știa de ce. într-o zi, în timp ce oile pășteau liniștite, apăru un leu mare care începu să ragă și să le alerge. Oile se îngroziră și începură să fugă behăind, și așa făcu și puiul de leu. Leul cel mare se opri surprins să vadă un pui de leu înfricoșat de el și behăind ca o oaie. îl apucă de după ceafă și-l duse în junglă. Leul îi explică puiului înfricoșat că nu voia să-l mănânce, pentru că era un pui de leu, ca și el, dar era de neacceptat ca leii să trăiască alături de oi. Puiul nu reușea să înțeleagă ce-i spunea leul cel mare și continua să zică: „Nu mă mânca, te rog!” Leul își dădu seama că puiul nu știa cine era cu adevărat. Îl duse lângă un râu din apropiere și-l făcu să-și privească reflexia în apă. Puiul acceptă, apoi, că leul avea dreptate. Dintr-odată, începu să meargă ca un leu. Nu mai behăi, ci începu să ragă. Mulți dintre noi sunt exact ca puiul de leu: și-au uitat adevărata natură. Sunt înconjurați de alții care sunt precum oile și trec prin viață cu capul plecat, speriați și incapabili a recunoaște creatura puternică și nobilă dinăuntrul lor. Această povestire se adresează scânteii divine pe care o purtăm cu toții în noi, cunoscută și ca sinele superior. Suntem ființe divine Odată ce acceptăm și acționăm, cu o siguranță de netăgăduit, în concordanță cu latura noastră divină, vom deveni stăpânii destinului nostru și vom trăi respectându-ne, înfruntând cu îndrăzneală încercările din drumul nostru. Vom trata pe oricine ca și cum ar fi tot divin, chiar dacă nu este conștient de acest lucru. Numai așa ne va fi, apoi, ușor să învingem furia, ura, gelozia și lăcomia și să simțim, în schimb, exuberanța iubirii și a empatiei. Acesta e scopul cărții de față: să reușim să ne antrenăm și să ne disciplinăm gândirea cu grație și cu pricepere, pas cu pas. Eliberează-te din sclavie! întrebarea pe care mi-o pune multă lume este: „De ce devenim sclavii minților noastre?” Răspunsul va fi foarte clar odată ce citești această carte, dar, pentru început, aș vrea să-ți prezint câteva principii de bază. Ca să supraviețuim, ne naștem cu câteva programe fundamentale de supraviețuire. Cât suntem copii, viața noastră este simplă: mâncărn, dormim, excretăm și creștem. Pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să ne facem plăcuți; de aceea, bebelușii, drăguți fiind de la natură, te îmbie să-i iei în brațe. Până și sunetele pe care le scoatem sunt menite să atragă atenția și să creeze panică atunci când e nevoie. Nu se poate spune că toate acestea se întâmplă conștient; totul este parte dintr-un program inconștient de care fiecare dintre noi are nevoie pentru a putea răzbate în prima parte a vieții. Crescând, învățăm, printr-un antrenament adecvat, cum să depășim și să anulăm acest program fundamental de supraviețuire. Părinții ne arată afecțiune și iubire chiar și când nu ne este foame și ne îndeplinesc nevoile de bază prin timpul pe care ni-l acordă, prin respectul, admirația, încrederea, recunoașterea, înțelegerea, acceptarea, confortul, încurajarea, grija, acordul etc. dovedite, și asta fără ca noi să trebuiască să renunțăm la ceva, ci doar pentru că suntem ceea ce suntem. Dacă nu avem însă parte de aceste lucruri, râvnim și căutăm să ne îndeplinim dorințele respective. Pag. 11 – 17 |