... Paradoxal, omul
sănătos este cel care acceptă că viața însăși este o boală pe care va face tot
posibilul să o mențină ca atare, să nu o „vindece“...
Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative
35.0024.50RON
(Stoc 0)
Indisponibil
×
Anunță-mă când „Terapia prin Cioran” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Valoarea terapeutică a fost pentru Cioran criteriul în funcție de care a judecat
orice creație umană, inclusiv filosofia (de altfel, motivul principal al
respingerii filosofiei de sistem este că „nu ajută la nimic”). Pentru ființa
bolnavă care este omul, niciun alt criteriu nu poate fi mai potrivit decât
acesta. Căci ceea ce urmărește ființa conștientă în toate acțiunile și
credințele sale, prin religiile și filosofiile ei, este obținerea vindecării,
tămăduirea. Imensa contribuție a lui Emil Cioran constă în a ne spune că însăși
dorința noastră de vindecare este bolnavă, că promisiunile tuturor mântuitorilor
de a ne salva de relele de care suferim sunt ucigașe, câtă vreme „răul” esențial
de care vor să ne salveze este viața însăși și că însăși intenția noastră de a
ne salva ascunde tentația autosuprimării. A rezista acestei tentații – sub toate
formele ei – este eroismul și sănătatea ființei conștiente. Paradoxal, omul
sănătos este cel care acceptă că viața însăși este o boală pe care va face tot
posibilul să o mențină ca atare, să nu o „vindece”. • Horia
Pătrașcu
Impresia pe care mi-a lăsat-o lectura câtorva dintre
cărțile lui Cioran a fost surprinzătoare: în loc de tristețea, depresia sau
chiar „disperarea” la care mă așteptam, am căpătat un mai pozitiv sentiment al
vieții decât înainte. Am retrăit în alt fel senzația pe care am avut-o după ce
am parcurs „Mitul lui Sisif” de Albert Camus. Cartea lui Horia Pătrașcu explică
într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum își obține gândirea
negativă, reprezentată, printre alții, de Cioran, efectul pozitiv, precum și
modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, își ratează scopul de a învinge
depresia, tot mai răspândită în lumea contemporană. • Vasile Dem.
Zamfirescu