Credință și înțelegere

Sfinții apostoli „au văzut și au crezut“ (In 20,29). Dar nu numai credința lor s-a putut sprijini pe o verificare rațională. Căci noi, cei după Apostoli, credem pe temeiul mărturiei lor și înțelegerea noastră nu este mai puțin soliciatată în verificarea și asimilarea acestei mărturii, în formularea și actualizarea ei.

Astfel, Revelația, nici în stadiul ei ultim și suprem, nu anulează efortul omului de a înțelege. „Dumnezeu nu e un tată care scrie temele școlare ale copiilor săi“ (Hans Urs von Balthasar). Ca oarecând Daniel, credinciosul creștin e mereu în situația de a-și sârgui inima să înțeleagă.Iată adevărul care stă la baza teologiei, a întregii cugetări creștine!

Pe de altă parte însă, credința implică depășirea a tot ceea ce poate cuprinde înțelegerea omenească. De aceea, treyirea credinței în inimă necesită impulsul supranatural al harului.

• Pr. Prof. Dr. Vasile Miho