Trei rugăciuni

Nu aș fi îndrăznit niciodată cu de la mine putere să comentez aceste texte simple, dar fundamentale: Tatăl Nostru, rugăciunea către Sfântul Duh („împărate Ceresc, Mângâietorule...“) și rugăciunea de pocăință a Sfântului Efrem Sirul.

Primul text, extrem de prețios pentru toți creștinii, iar celelalte două aparținând patrimoniului Bisericii celei Una, pe care ortodoxia îl păstrează și îl oferă tuturor.

Nu am nici cunoștințele „tehnice“ și nici calitatea duhovnicească pentru a realiza un astfel de comentariu. Pur și simplu nu m-am sustras unor cereri precise și stăruitoare, din dorința de a sluji, chiar dacă termenul poate părea învechit.

Am reflectat la rugăciunea Tatăl Nostru pentru un Congres al Tineretului Ortodox și acest text a fost publicat în săptămânalul France – catholique; îi mulțumesc că m-a autorizat să-1 reiau aici. La cererea unui prieten, Părintele Nicolas Ozoline, am prezentat rugăciunea către Sfântul Duh la o emisiune de televiziune, ortodoxă, difuzată chiar în ziua Cincizecimii. Cât despre rugăciunea Sfântului Efrem, am început s-o comentez cu ocazia unei discuții pe care a trebuit s-o port într-o mănăstire trapistă.

Aceste rugăciuni le-am „rumegat” multă vreme. Am continuat s-o fac, am reluat comentariul (aproape în întregime pentru ultimele două) și le-am dezvoltat mult.

Tatăl nostru este rugăciunea pe care însuși Hristos a dat-o ucenicilor Săi și pe care Biserica ne-a transmis-o. Ea invocă mai întâi, spun Părinții (mă gândesc mai ales la comentariul minunat al Sfântului Maxim Mărturisitorul), cele Trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și voința lor comună, apoi atitudinile necesare omului pentru a intra în universul treimic, folosirea euharistică a timpului, libertatea căutată în har și în respectul dezinteresat pentru celălalt, refuzul ultimei apostazii, participarea la biruința lui Hristos asupra iadului și a morții.

Duhul ni-L dă pe Hristos, care, la rândul Său, ne dă Duhul. Pe Acesta îl primim „pentru viața lumii”, în Trupul eclezial al Gelui înviat, care smulge pe toți oamenii din neant.

Rugăciunea către Sfântul Duh ne deschide sufletele către această suflare de viață, de comuniune, de libertate.

Dar nimic durabil nu se poate câștiga – „viața creștină, spunea Sfântul Serafim de Sarov, constă în dobândirea Sfântului Duh” – fără o asceză de încredere și smerenie.

Rugăciunea de pocăință („metanoică”) a Sfântului Efrem, care era supranumit în secolul al IV-lea „harta Sfântului Duh”, ne arată în același timp piedicile și drumul pentru a ajunge la acea „dragoste” rară și greu de atins, care este „sinteza tuturor virtuțiilor”.