Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca despre darurile duhovnicești

Purtatorul oricarei valori, daca va ajunge la cunostinta atarnarii sale de Dumnezeu, va ajunge drept.
Dar, zice parabola, ca unii din talentati, n-au vrut sa-l recunoasca de stapan, 80% au facut rebeliune impotriva Stapanului averii. Acestia sunt cei ce socotesc ca sunt ale lor darurile date de Dumnezeu.
Ei se umfla cu parerea de sine, isi afuma mintea cu mandria si scot afara pe Dumnezeu din negustoria lor. Toata lumea e egala cu ingroparea talantului in pamant.
A nu lucra cu valorile, in sensul in care le-a rostuit Dumnezeu, inseamna a iesi din ierarhie si a face anarhie. Deci 20% petrec in ierarhie si 80% in anarhie : exact situatia a 20 de oi in mijlocul a 80 de lupi.
Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupești și duhovnicești. „Cei ce se țin de trup poftesc cele trupești, iar cei ce se țin de duh, cele duhovnicești. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu și nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8,5-8).
Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul și l-au răstignit împreună cu poftele (Galateni 5, 24). „Nu suntem datori trupului, ca să viețuim după trup. Căci, dacă viețuiți potrivit trupului veți muri; iar dacă ucideți cu duhul poftele trupului; veți fi vii. Fiindcă toți câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, ei, fiii lui Dumnezeu sunt.“ (Romani 12-14).
Căci: „Voința lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră, ca să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredincioșii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.“ (l Tesaloniceni4,3-5, 7).
TALANȚII – DARURI DUHOVNICEȘTI (PÃRINTELE ARSENIE BOCA)
Cunoștința mântuirii trebuie, cu orice preț, reaprinsă între oameni.
Toate valorile, talentele, ar trebui să se negustorească între oameni, în favoarea lui Dumnezeu.
Purtătorul oricărei valori, dacă va ajunge la cunoștința atârnării sale de Dumnezeu, va ajunge drept
Când lipsesc drepții dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea.
Cârmuirea neamurilor tot de sus se face.
Unii stau sub dar, alții sub sabie.
Jertfa e maxima apropiere a voinței și iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului.
Iconomul nedrept