Spălarea creierelor și războaiele bacteriologice

Primele experiențe biologice pe „cobai“ umani au fost atribuite, până acum, în exclusivitate germanilor. Numele doctorului Mengele, supranumit și „îngerul morții”, devenind un adevărat simbol al lagărelor de concentrare cu o asemenea destinație.După război, atât sovieticii, cât și americanii au intrat în posesia cercetărilor doctorului Mengele și le-au dezvoltat în secret.Puțini știu, însă, că primele experimente cu arme biologice pe subiecți umani au avut loc în Japonia, încă din anii ”30. Acest fapt este atestat de „Dosarul Harbin.“

• Dosarul Harbin: japonezii au experimentat arma biologică etnică încă din 1931 • Japonia și războiul bacteriologic: „Unitatea 731” – ,,zero toleranță” • Criminalii de război japonezi, mai utili vii decât morți companiilor americane • Noua ordine mondială și controlul mental • ”Spălarea creierelor”: operațiunea „Bluebird”
• Operațiunea „Midnight climax”: bordelurile CIA: „Vise acide”
• Proiectul ,,Aquarius”: „Controlul mental” și Cultura pop • Psihochirurgia și controlul mental: „Modificarea comportamentului violent”
• Serul adevărului” (Truth drug” – TD) • ,,Inamicii interni” ai statului și controlul politic. Noile tehnologii de tortură și supraveghere: Generația a doua • Escrocheriile științei secolului XX: fluorizarea apei și a pastei de dinți – o fraudă științifică
• Sindromul Creutzfeldt-Jakobs – un efect al globalizării: Maladia „vacii nebune” s-a transmis la om din cauza intereselor comerciale și dezinformării medicale • Pneumonia atipică, o nouă armă bacteriologică? SARS – epidemia globala

JAPONIA ȘI RÃZBOIUL BACTERIOLOGIC „UNITATEA 731­” „ZERO TOLERANȚÔ

În legătură cu experimentele pe cobai umani ale japonezilor din al doilea război mondial, revelator rămâne articolul lui Nicholas D. Kristof, publicat in „New York Times” din 17 martie 1995, intitulat semnificativ ,,Japonia confruntată cu atrocitatea războiului biologic”.

Articolul ridica pentru cititorul american pro­blema atrocităților comise în timpul războiului de „Unitatea Specială 731”, cu profil de război biolo­gic, unitate supranumită și „Zero Toleranță”.

Ceea ce a particularizat activitatea „Unității 731” a fost, potrivit articolului din „New York Times”, aplicarea vivisecției (mai ales asupra prizonierilor americani, dar și sovietici sau chinezi) - când nefericiților supuși experimentelor nu li se adminis­trau niciun fel de anestezice, utilizarea până și a bebelușilor de trei zile drept cobai, precum și campania de război biologic îndreptată împotriva. Statelor Unite, către sfârșitul războiului.

Cu toate acestea, articolul din „New York Times” nu era primul care „spărgea gheața” asupra aces­tui subiect, atât de delicat pentru relațiile dintre Japonia și Statele Unite, în epoca postbelică.

UNITATEA ,,731” ȘI RÃZBOIUL BACTERIOLOGIC AL JAPONIEI

La începutul anului 1949, la Habarovsk (URSS), se desfășurase un amplu proces al „criminalilor de război” japonezi, implicați în războiul biologic contra sovieticilor, în atât de scurta perioadă de beligeranță dintre URSS și Japonia din 1945.

Documentele „Procesului de la Habarovsk” au fost ul­terior publicate în limba engleză, sub titlul „Procesul fos­telor unelte ale armatei japoneze, vinovate de producerea și utilizarea armelor bacteriologice”, la „Editura pentru Limbi Străine” din Moscova, în 1950.

Nu numai Uniunea Sovietică se confruntase cu ar­mele biologice japoneze, ci și China.

Încă din 1940, pe teatrul de război chinez, Generalul Ishii Shiro – comandantul grupului de luptă biologică „Unitatea 731” – a început să utilizeze arme bacteriolo­gice în zonele Ningpo, Chinhua și Chuchu.

La începutul lui 1941, „Unitatea 731” a răspândit din avioane „ciumă bubonică” la Changtze, în provincia Hunan, un fapt dezvăluit de dr. E,J. Bannon, din cadrul spitalului „Bisericii Presbiteraniene Chineze” aflat chiar în Changtze.

Evenimentul a fost consemnat și de antenele servicii­lor secrete american și britanic, rezidente al Chunking.

Dar și de Guvernul chinez, prin Ambasadorul său de la Londra (Wellington Koo) și cel de la Washington (Hu Shin).

„Unitatea 731” a eliberat mii de șobolani infestați, care au provocat o epidemie de ciumă în 22 de localități din provinciile chineze Neilungchiang și Kirin, epidemie sol­dată cu 20.000 de victime în rândul populației.

Printre miile de prizonieri de război japonezi căzuți în mâinile chinezilor se aflau și numeroși membri ai sin­istrei „Unități 731”, judecați de un tribunal special la Shengyang (provincia Mukden), în iunie 1956.

Așadar, unsprezece ani, după încheierea războiului. Printre cei condamnați în acel proces se numărau ,,fig­uri celebre” ale Unității „Zero Toleranță”, ca dr. Ken Yuasa (menționat și de Nicholas D. Kristof în articolul său din „N ew York Times”), Maiorul Hideo Sakakihara, doctorii Yataro Ueda, Yukio Yoshizawa sau Masauji Hata.

Un loc aparte printre aceștia îl ocupa șeful Poliției din Kuantung, Mibu Saito, precum și mai mulți căpitani din cadrul „Kempeitai” (poliția militară japoneză) care furnizau „Unității 731” victimele destinate vivisecției.

Mărturiile acestor ofițeri japonezi au fost publicate în volumul „The Chemical and Biological Warefares” (Războaiele chimice și biologice”), la Editura „Chunghua Book Company”, în 1989.

Deși armele chimice și biologice au fost interzise prin „Convenția de la Geneva” din 1925, Japonia a utilizat bombe cu gaze otrăvitoare în cursul campaniei militare din Wusung-Shanghai, de la începutul celui de-al doilea război chino-japonez, în august 1937.

Abia însă după bombardamentul cu bombe bacterio­logice de la Changtze, Președintele Roosevelt a protestat energic, la 5 iunie 1942, amenințând Japonia cu repre­salii americane în cazul utilizării, în continuare, a bombe­lor cu gaze otrăvitoare.

Cum americanii luptau din greu cu japonezii în Pacific, amenințările lui Roosevelt au rămas, firește, literă moartă.

INTERESE SECRETE

După război însă - fără ca opinia publică americană să fie înștiințată - autoritățile de ocupație militară ale Statelor Unite din Japonia au zădărnicit orice efort pen­tru aducerea în fața tribunalului a medicilor și ofițerilor „Unității 731”, în cadrul „Procesului de la Tokio”.

Nu același lucru se întâmpla, însă, cu medicii naziști în Europa.

Urmăriți, judecați și condamnați pentru crime îm­potriva umanității.

Ishii Shiro și oamenii săi au reușit astfel să se sus­tragă Justiției.

Motivele se vor descoperi abia mult mai târziu.

în Statele Unite, prima persoană care a dezvăluit atrocitățile „Unității 731”, precum și faptul că autoritățile americane „acopereau” întreaga afacere a fost John W Powell Jr.

Publicația acestuia, „The China Weekly”, editată în Shanghai, a fost suspendată din această cauză în iunie 1953.

John Powell a reușit să-și publice studiul „TheJapon’s Biological Weapons 1930-1945” (‚,Armele biologice japoneze 1930-1945”), în numărul din octombrie 1981 al prestigioasei „The Bulletin of Atomic Scientists”.

în 1989, apărea primul studiu mai amplu privind ac­tivitatea „Unității 731”, cartea a doi tineri ziariști bri­tanici, Peter Williams și David Wallace, „The Unit 731:

Japon’s Secret Biological Warfare in World War II” („Unitatea 731: Războiul secret biologic al Japoniei în al doilea război mondial”), la Editura „Hodder and Stoughton” din Londra.

Replica americană în materie de dezvăluiri pe această temă nu s-a lăsat așteptată.

Profesorul Sheldon Harris publica, în 1994, monu­mentala lucrare „The Factories of Death: Japonese Bio­logical Warfare 1932-1945 and the American Cover-Up” („Uzinele morții: Războiul biologic japonez 1932-1945 și mușamalizarea americană”) la Editura „Routlege” din New York.

Noi fapte au fost astfel scoase la iveală: în decembrie 1944, Japonia a expediat 200 de baloane-bombă otrăvi­toare asupra teritoriului american.

Urma ca zeci de avioane kamikadze să fie expediate apoi pentru a ataca zona Sem Diego (California), cu bombe conținând microbul ciumei.

Cele câteva cărți au readus astfel în dezbaterea pu­blică atrocitatea unor experimente și atacuri biologice ale „Unității 731”, ascunse până în anii ‚90 în arhivele se­crete.

DR. SHII SHIRO

Încă din 1918, la sfârșitul primului război mondial, biroul pentru medicină al Armatei japoneze a fost însăr­cinat să facă studii privind războiul biologic, sub co­manda Maiorului Terunobu Hasebe.

Căruia i-a succedat dr. Ita, în fruntea unui grup de 40 de savanți.

Totuși, adevăratul promotor al cercetărilor moderne de război biologic în Japonia este socotit, în mod una­nim, Ishii Shiro.

Acesta absolvise, în 1920, cursurile departamentului medical al Universității Kyoto, după care intrase în cadrele armatei.

Un corp de mare prestigiu al Imperiului japonez.

În 1924, Shiro reveni se în calitate de cercetător la Uni­versitatea Kyoto, bucurându-se de un regim special, după ce se căsătorise cu :fiica rectorului Iorasabyro Akira.

în 1927, își lua doctoratul și reveni se printre cadrele armatei.

Ascensiunea militarismului japonez i-a suflat precum vântul în pânze lui Shiro, pasionat de problematica războiului biologic.

Trei circumstanțe favorabile i-au asigurat ascensi­unea și notorietatea de „cel mai mare biolog al Japoniei imperiale”.

Mai întâi, din 1928, Ishii Shiro are șansa de a călători și studia în Europa și America, familiarizându-se cu nivelul cercetărilor biologice de pe aceste continente.

Reîntors după doi ani în Japonia, Shiro este promovat la gradul de Maior și lansează teoria potrivit căreia „războiul modern poate :fi câștigat doar prin știință și tehnologie avansată”, iar ,,fabricarea armelor biologice constituie cel mai economic mijloc militar pentru o țară ca Japonia, lipsită, în general, de resurse naturale”.

În al doilea rând, Shiro și-a găsit numeroși susținători în rândul comandanților japonezi, printre care atât de in­fluentul ministru al Apărării (ulterior al Sănătății), Sadao Araki, liderul facțiunii „Calea Imperială” din armata japoneză.

Cea de-a treia șansă pentru afirmarea lui Shiro a con­stituit-o, paradoxal, epidemia de meningită din Shikoku.

Pag. 10 – 15