Bioenergia

Cu toții revelăm puțin din DOMNUL DUMNEZEU, atunci când direct sau indirect intervenim în viața cuiva prin intermediul unui „ceva”, fie sub forma unui dar, fie sub forma unei terapii, fie sub forma înțelegerii și acceptării, iar toate acestea se definesc printr-un act de iubire.

Ceea ce mulți nu știu este că oamenii nu pot să simtă mângâierea, înțelepciunea, protecția sau iubirea LUI până când nu le-o dezvăluim personal.

O inimă matură nu caută să evalueze obiectul iubirii sale mai înainte de a-și fi manifestat iubirea față de el.

„Oamenii au nevoie de iubire atunci când o merită cel mai puțin”.

N-am spus-o eu, dar am experimentat și așa este! ! !

Cap. 1. Introducere
Cap. 2. Câmpul energetic - Aura
Cap. 3. Determinarea funcționării canalelor energetice
Cap. 4. Pietre necesare echilibrului fizic si energetic
Cap. 5. Culorile necesare echilibrului fizic si energetic
Cap. 6. Purificarea spațului în care trăim
Cap. 7. Vindecarea relațiilor interumane
Cap. 8. Sedințe de vindecare
Cap. 9. Etapele vindecării
Cap. 10. Nivelele procesului de vindecare
Cap. 11. Meditații pentru dezvoltarea experienței terapeutice
Cap. 12.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

M-am născut cu capacități paranormale și am experimentând tehnici proprii pentru vindecarea oamenilor, cât și a animalelor și plantelor.

În timp ce copiii de vârsta mea se jucau cu jucării sau inventau tot felul de jocuri, eu aveam o singură preocupare – să fac pe cineva sau ceva fericit; fie prin vindecare, fie prin clarvedere, fie prin simple atingeri, dar care ajutau unele plante să supraviețuiască factorilor agresivi ai mediului.

Eram preocupată de tot ce exista în jurul meu, de la oamenii care, de cele mai multe ori, mă răsfățau într-un mod deranjant (dar nu întâmplător) până la ultima vietate sau plăntuță, ce consideram eu că ar avea nevoie de ajutor.

De foarte multe ori, când bunica mea planta răsadurile în pământ mă ruga să trec cu mâinile peste ele, pentru a fi sigură că vor prinde rădăcini. Avea cele mai frumoase legume din sat.

De asemenea, toate animăluțele care aveau nevoie de ajutor sub un fel sau altul erau aduse în curtea bunicii, eu le atingeam și la scurt timp după aceea erau perfect sănătoase.

La fel procedam și cu oamenii, deși, de cele mai multe ori, ei îmi solicitau ajutorul mai mult pentru capacitățile mele de clarviziune.

Astfel ajunsesem să fiu considerată un fenomen, iar la poarta noastră poposeau mulțimi de oameni de dimineață până seara. După o astfel de zi încărcată, într-o seară când eu încă nu împlinisem șase ani, am făcut brusc febră, însoțită de câteva picături de sânge din nas, ce s-au intensificat pe măsură ce creștea febra, până când pur și simplu nu mai puteau fi oprite.

Spre miezul nopții, temperatura a început să scadă și brusc sângerarea s-a oprit.

Din acel moment, mama mea nu m-a mai lăsat să intru în contact cu oamenii aceia ce mă căutau pentru a obține „ceva” de la mine sau prin intermediul meu. În ciuda insistențelor, nici mama si nici bunica mea nu au putut fi înduplecate cu privire la „serviciile” mele, eu copilul-fenomen trebuia să am o viată la fel ca toti ceilalti copii de vârsta mea. Și așa a fost!

Începând din acea zi, în ciuda preocupărilor mele care nu aveau nimic în comun cu ale celorlalți copii, capacitățile mele au început să fie dirijate spre tot ce atrăgea atenția unui copil de șase ani. Bunica s-a ocupat intens de mine timp de câteva luni, cooptându-mă în tot felul de activități ce mă puteau distrage din lumea nevăzută si nestiută de nimeni.

Deși posibilitățile de informare cu privire la un domeniu „inexistent” în societatea românească de atunci erau zero, mama și bunica știau să explice capacitățile mele așa-zis paranormale. Atunci când cineva îndrăznea să mai facă vreun comentariu de genul „vindecările astea nu vin de la Dumnezeu” bunica răspundea cu un glas blând -„fetița vindecă prin bioenergie, iar asta este lăsată numai de Dumnezeu” și astfel închidea gurile celor dornici de a crea senzațional aruncând cu noroi în ceva ce numai de ACOLO de SUS poate veni. Cum să creadă cineva că întunericul ar putea vreodată să facă bine oamenilor, atâta timp cât el reprezintă doar răul?!

La toate provocările la care a fost supusă, bunica le răspundea doar atât: ”Vă citez din Evanghelia după Marcu: ”Duceți-vă în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură! Cine va crede și va fi botezat, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi condamnat. Și aceste semne vor însoți pe cei ce vor crede, în NUMELE MEU vor scoate demonii; vor vorbi limbi noi; vor lua în mână șerpi! Dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor face sănătosi”.

Nu știu sigur dacă cei ce auzeau aceste cuvinte le și puteau înțelege, însă, astea nu vin de la bunica răspundea cu un cel puțin pe moment, se opreau din comentat.

Încet, încet iureșul copilăriei m-a captivat total, iar dorința mea de a fi la fel ca ceilalți copii începea să prindă contur. Rareori mai făceam câte ceva ”paranormal” și atunci se lăsa cu pedepse din partea mamei. Faptul că toți acei copii care se temeau de mine până într-un anumit moment, privindu-mă ca pe „ceva ciudat”, deveniseră prietenii mei de joacă, m-a ajutat foarte mult să-mi înfrânez pornirile de a rezolva toate problemele considerate „fără rezolvare” si mai ales de a face tot ceea ce altii nu puteau face.

Așa am crescut, căutând să ofer fericire ( dacă ar fi fost posibil să și primesc), iubind necondiționat, iertând și experimentând capacitatea de a tolera și a empatiza la infinit. În perioada adolescenței îmi spuneam tot impul că cea mai mare frustrare a noastră este imposibilitatea de a oferi iubire cel puțin în egală măsură pe cât primești, precum și lipsa de empatie față de ceilalți. A iubi pe cineva necondiționat reprezintă șansa de a face bine în mod indirect. Prin natura noastră noi, oamenii, suntem ființe sociale, la fel ca toate celelalte primate, fără excepție. Printre cele aproape 180 de specii de primate nu există niciuna ai cărei membri să trăiască izolați și însingurați.

Există, desigur, oameni mai sociabili decât alții, dar persoanele asociale au tulburări de comportament.

Este posibil ca frustrările și dezamăgirile unor oameni să-i ducă pe aceștia spre unele stări destul de încrâncenate, rigide , inflexibile care la rândul lor pot dezvolta boli precum claustrofobia, depresia, atacuri de panică, anxietatea etc.

Deoarece nu au termen de comparație vizavi de propriile percepții, apreciază eronat tot ceea ce vine de la alții, dar și ceea ce fac ei înșiși.

Dacă vor avea disponibilitatea de a se pune în locul altcuiva, precum și de a avea grijă de altcineva, vor reuși să-și găsească calea de ieșire din lumea îngustă în care s-au cufundat. A dărui înseamnă bucurie, iar în schimb vei

Pag. 2 – 7