Asculta, priveste, atinge - Ieromonah Hrisostom Filipescu
…in rugăciune poți iubi pe oricine, oricând, oricât de mult. Toate orele, toate zilele le topesc doar în palma Ta, Doamne...
Un înger nu poate vorbi de rău alt înger. Inima se desface ca un crin și miroase a Dragoste.
Suflete, te las să zbori și îți dau motive să te întorci. Fiecare, prin sufletul celuilalt, zboară spre lumină.
Există o Cale. Nu murim când murim, ci murim când nu mai iubim. Mă
cuibăresc lângă tine Doamne, ca lângă un Tată, și primesc Iubirea.
Împărăția lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire. Intră, dar nu
trânti ușa în nas. Prezența ta să aducă fericire!...
Să iubești și să ai grijă de sufletul tău, om frumos! Cândva vei zâmbi dintr-o poză de album...
..............................
M.C.: Cum ne putem reîntoarce la Hristos?
H.F.: Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul
curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care
pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot
întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu
refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui
Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.
Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Dumnezeu. Sunt oameni
grăbiți și Dumnezeu intervine și ii învață să se oprească și să mai
tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se
observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în
viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare.
Așa că este nevoie să chemăm pe Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare. Nu
avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru
a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru
orice problema. Rusinea si critica nu schimba pe nimeni, lumea are
nevoie de dragoste...
............
Orice poate deveni rugăciune, moment de contemplare a Creatorului. Te
poți înălța și adânci în taina dumnezeirii în orice clipă. Hristos
locuiește în noi și cu noi.
Dă-ți voie să simți, omule! Inima fiecăruia dintre noi este ieslea în care Doamne se naște mereu... Dar și mormântul învierii.
Era o întâmplare cu o bunicuță care a intrat în biserică ținându-și
nepoțelul de mână. S-a închinat la icoana Maicii Domnului, a
îngenuncheat și a început să se roage. Copilul își învârtea privirea de
la bunica sa la luminița din candelă care, datorită paharului roșu, se
vedea roșie. Și iar se uita la luminiță și iar spre bunica sa.
La un moment dat zise:
- Mamaie, când se face verde plecăm, nu-i așa?
Eu nu aștept în rugăciune să se aprindă beculețul verde.
.....................
Era un bătrânel care odată a întrebat un tânăr:
-Tu știi ce înseamnă prietenia?
-Depinde de situație.
-Vezi domnul acela care stă la masă? El este prietenul meu cel mai bun.
Ne-am născut în 1939 și am crescut împreună. Am cumpărat amândoi o
bucată de pământ și în fiecare zi veneam în acest bar, beam o bere și
citeam ziarul. De fapt, el îmi citea ziarul pentru că eu nu știu să
citesc. Eram mereu împreună.
In 1988 ne-am certat, ne-am bătut. De atunci nu am mai vorbit, nici
măcar nu ne-am mai salutat. Dar, în ciuda faptelor întâmplate, în
fiecare zi venim amândoi aici, la aceeași oră. Ne vedem în fiecare zi,
nu ne salutăm și ne așezăm la mese diferite. Amândoi luăm o bere. în
fiecare zi ia ziarul și citește știrile cu voce tare. Lumea crede că e
nebun, dar o face pentru mine... din 1988! |