Forța binelui
viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi

Vom găsi în aceste pagini câteva dintre poveștile reale ale unor oameni care au pus în practică ideile susținute de el, îmbunătățind viața altora și dobândind pentru ei înșiși o sănătate fizică și mentală mai bună. Căci, așa cum ne spune Dalai Lama, ”să iubești e chiar mai important decât să fii iubit”.
Daniel Goleman prezintă aici ceea ce am putea numi ”știința compasiunii” și demonstrează cum aceasta are puterea:
• Să anihileze corupția, acordurile politice secrete și prejudecățile.
• Să vindece ecosistemele care susțin viața pe planetă.
• Să elimine inechitatea socială, prin transparență și responsabilitate.
• Să înlocuiască peste tot în lume violența cu dialogul.
• Să promoveze ideea că toți oamenii sunt egali și pot colabora pentru binele comun.
• Să determine firmele care au ca scop profitul să devină responsabile social și ecologic.
• Să introducă în școli discipline care educă empatia, stăpânirea de sine și etica.
Forța binelui adună laolaltă oameni care cred în puterea compasiunii, fie că sunt creștini ori musulmani, fie că sunt budiști ori au alte credințe, în slujba binelui acționează și oameni care nu au o anumită religie, dar cred în puterea rațiunii și în dovezile științifice care arată cum și de ce societatea materialistă și globalizată de azi trebuie să-și schimbe modul de viață. Rolul omului pe Pământ nu e acela de a consuma toate resursele planetei și de a distruge ceea ce n-a consumat. Ci de a lăsa copiilor săi o lume mai bună decât a primit.
De peste o jumătate de secol, Dalai Lama - unul dintre cei mai influenți lideri spirituali și politici ai lumii - îndrumă umanitatea pe calea compasiunii, învățându-ne ce înseamnă să trăiești frumos.
Cartea de față - apărută chiar la aniversarea a 80 de ani a lui Dalai Lama - arată cum ne putem transforma compasiunea într-o forță pozitivă. Avem în față mărturia eforturilor de-o viață ale unui om care și-a pus toată energia în slujba binelui.
Devenind mult mai mult decât cel mai proeminent exponent al budismului tibetan, cel de-al XIV-lea Dalai Lama este un vizionar cu o profundă înțelegere a evenimentelor petrecute în lumea de ieri și de azi, dar și cu o perspectivă unică asupra viitorului omenirii. El ne inspiră să luăm măsuri concrete, convingându-ne că a venit timpul să contribuim cu toții la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile următoare.
De-a lungul timpului, milioane de oameni au ascultat sfaturile lui Dalai Lama despre cum putem trăi o viață mai fericită și mai plină de sens. Acum, când lumea are nevoie de îndrumarea lui mai mult ca oricând, el ne arată cât contează actele fiecăruia dintre noi - dacă sunt motivate de compasiune (indiferent cât ar fi de neînsemnate) - pentru a genera o forță a binelui.
Introducere, de Dalai Lama ... 13
PARTEA I
UN CETÃȚEAN AL LUMII
Capitolul 1
Reinventarea viitorului ... 17
PARTEA A II-A
O PRIVIRE ÎN INTERIOR
Capitolul 2
Igiena emoțională ... 39
Capitolul 3
Revoluția bunătății ... 59
Capitolul 4
Asocierea cu știința ... 76
PARTEA A III-A
O PRIVIRE ÎN EXTERIOR
Capitolul 5
O compasiune solidă ... 97
Capitolul 6
Economie cu chip uman ... 113
Capitolul 7
îngrijiți-vă de nevoiași ... 132
Capitolul 8
Vindecați Pământul ... 151
Capitolul 9
Secolul dialogului ... 168
Capitolul 10
Educați-vă inima ... 191
PARTEA A IV-A
PRIVIND ÎN TRECUT, PRIVIND ÎN VIITOR
Capitolul 11
O perspectivă largă ... 207
Capitolul 12
Acționați acum ... 223
Note ... 235
pag. 28-29
...rezolvă problemele
colective mai înțelept - o lume mai bine pregătită pentru nevoile unei
planete interconectate. Iar această viziune despre ceea ce ar putea fi e
mai mult decât gândire optimistă, oferind semințele soluțiilor
pragmatice de care avem urgentă nevoie - astăzi mai mult decât oricând.
O voce transformatoare
A fost un copil născut într-un sat izolat, din țărani analfabeți. A
trebuit să fugă din patria lui și a fost un om fără țară mai bine de
jumătate de secol. Nu a deținut niciodată o casă, o mașină sau un
salariu, ca să nu mai vorbim că n-a făcut niciodată vreo investiție. Nu
și-a întemeiat niciodată o familie.
Nu a mers niciodată la o școală normală. Educația lui a constat
într-o serie de seminarii după ritualuri și metode filosofice tainice,
având la bază o programă elaborată cu vreo 600 de ani în urmă. Și
totuși, s-a întâlnit în mod curent, pentru discuții profunde, cu unii
dintre cei mai mari oameni de știință din lume.
Se vede frecvent cu lideri atotputernici, cu discipoli și cetățeni
obișnuiți, din toate categoriile sociale, inclusiv cu cei care trăiesc
în cartierele sărace, pretutindeni în lume. Călătorește încontinuu,
întotdeauna fiind pregătit să învețe lucruri noi.
Firește, toate aceste lucruri îl descriu pe Dalai Lama - o persoană
cu totul rară pe pământ, liberă de numeroasele obligații ce reduc
preocupările celor mai mulți dintre noi la viața personală, la familie
și prieteni, la comunitatea și la țara fiecăruia.
Deși nu are nimic din pregătirea unui specialist, competența lui
vizează alte dimensiuni ale vieții. Mai degrabă decât simplă cunoaștere,
Dalai Lama a adunat înțelepciune.
Competența lui este una deosebită - este specialist în meditație și
în liniște interioară, în altruism și compasiune. Majoritatea dintre noi
nici măcar nu ne-am gândi să medităm cinci ore pe zi, așa cum meditează
Dalai Lama. Și totuși, putem învăța multe din practica lui profundă,
din compasiunea și din grija lui față de modul în care putem trăi o
viață mai bună și mai împlinită.
Când vine vorba de investiții, cerem părerea unui expert financiar;
când vine vorba de sănătatea noastră, îi cerem părerea unui medic. Iar
când vine vorba de viața noastră interioară, de modul în care putem fi o
forță pentru bine în această lume, ne putem încrede în Dalai Lama, de a
cărui povățuire putem beneficia cu toții.
începeți prin a privi în interior și prin a vă stăpâni mințile și
inimile, ne spune el. Apoi priviți în exterior, dintr-un punct interior
echilibrat, gândindu-vă la binele pe care îl puteți face.
Nu vă descurajați la auzul știrilor îngrozitoare. în realitate,
acestea reflectă o mică parte a poveștii umane. Sub vârful hidos al
ghețarului, se găsește un mare rezervor de sensibilitate și de
generozitate - iar fiecare dintre noi poate spori această bunătate.
Leadership-ul se întâmplă să fie un subiect despre care am scris de
multe ori în ultimii ani, iar eu găsesc la Dalai Lama mai multe lecții
pentru orice lider. După cum vom vedea, viziunea lui pentru o lume mai
bună nu exclude pe nimeni, ci vizează toate păturile societății și pe
oamenii de pretutindeni. în mesajul său, nu există prejudecăți de grup -
el ne oferă îndrumare tuturor.
Și nici nu ne dictează ce măsuri ar trebui să luăm. Deși are în
minte mai multe obiective clare, el lasă la alegerea fiecăruia dintre
noi dacă îi vom urma exemplul sau nu, iar dacă da, cum vom alege să
acționăm.
Nu e interesat de banii noștrii, de like-urile noastre, de adresele
noastre de e-mail ca să le adauge la nu știu ce listă și nici să ne
adune ca. followers. El își face cunoscută perspectiva asupra vieții în
mod gratuit, iar aceasta este accesibilă tuturor.
Iar ceea ce este reconfortant, în loc să urmărească niște interese
egoiste ascunse, mesajul lui gravitează în jurul unui principiu
organizator central:...