Dezvoltarea umană este o călătorie în care oamenii pornesc din momentul concepției, un drum al experiențelor noi pe care îl parcurg pe toată durata vieții. Deși fiecare călătorie este unică, există și repere stabile: bebelușii cresc și devin copii, iar copiii devin adulți. Studierea dezvoltării umane clarifică atât experiențele unice, cât și pe cele comune trăite de-a lungul acestei călătorii prin viață.
199.00 159.20 RON Cumpără
Trupului nostru îi e foame și îi e sete. Sufletul lumii a rânduit astfel lucrurile pe acest pământ încât orice om să aibă ce mânca și ce bea, de când e lumea lume și până la sfârșitul sfârșitului. Dacă am ști să fim oricând mărinimoși și să sărim în ajutorul fraților noștri, nimănui nu i-ar mai fi foame și nimănui nu i-ar mai fi sete.
34.00 27.20 RON (Stoc 0)
Acționează și gândește ca o pisică. Liber, calm, demn, atent, încrezător, elegant, independent.
29.90 25.42 RON (Stoc 0)
Calendar zilnic.
45.00 38.25 RON (Stoc 0)
Ai nevoie de un imbold? După cum spunea Norman Vincent Peale: „Schimbă-ți gândurile și îți vei schimba astfel întregul univers personal.”
Poveștile din această carte te pot ajuta enorm în această direcție.
– Deborah Neville
53.00 39.75 RON Cumpără
„Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.”Michelangelo
41.48 RON Cumpără
O carte bogată în conținut menit să te inspire și să te motiveze totodată, o carte plină de sens și de citate care te vor pune pe gânduri, pe care o vei citi cu plăcere având sentimentul că ai primit ceva de care aveai nevoie. O carte la care vei simți probabil nevoia să te întorci de mai multe ori pe parcursul vieții…
42.00 33.60 RON (Stoc 0)
Ca și gîndirea logică, gîndirea laterală este un mod de folosire a minții. Este un obicei și o atitudine a minții.
37.00 27.75 RON (Stoc 0)
În paginile cărții de față, autorul are în vedere trei mari coordonate esențiale ale succesului: pasiunea, performanța și scopul nostru în viață. Ceea ce-l distinge pe Ziglar de alți autori de literatură motivațională este realismul cu care tratează fiecare dintre aceste trei subiecte.
40.01 31.61 RON (Stoc 0)
Cuplul, legăturile dintre părinți și copii, bucuria lecturii și voluptatea scrisului, îmbătrânirea, încercările, schimbarea: sunt tot atâtea teme pe care le abordează cu luciditate și intensitate în textele inedite care alcătuiesc această carte, pe jumătate jurnal intim, pe jumătate eseu luminos.
33.00 24.75 RON Cumpără
Lucrarea de față, o adevărată capodoperă a gândirii creative, dezvăluie un set de tehnici ușor de aplicat care facilitează reconcilierea oricăror contradicții, punând accentul pe elaborarea permanentă a unor noi opțiuni.
40.01 30.01 RON (Stoc 0)
Edward de Bono este maestrul gândirii creative.
32.00 24.00 RON (Stoc 0)
Creativitatea serioasă nu este o contradicție în termeni, ci dovada că abilitățile gândirii creative pot fi îmbunătățite — creativitatea nu aparține exclusiv lumii artelor și nu este o chestiune de talent sau de întâmplare!
39.99 36.00 RON (Stoc 0)
Cartea Știința motivației îți arată ce s-a descoperit în urma cercetării motivației și la ce strategii a ajuns binecunoscutul Brian Tracy în activitatea lui din domeniul dezvoltării personale și profesionale. Tot el va arunca lumină și asupra miturilor despre motivare cu care ne hrănim prin educație și cultură.
35.00 26.25 RON Cumpără
Cartea Știința influenței îți oferă combinația potrivită pentru orice tip de blocaj. Reputatul Brian Tracy îți arată soluția perfectă pentru rezultate incredibile: relații personale mai fericite, mai multe vânzări, parteneriate mai profitabile și o capacitate crescută de a-ți menține angajamentele importante pentru tine.
În paginile ce urmează, vei învăța cum să identifici acele blocaje ascunse care te țin pe loc. Vei învăța cum să îți eliberezi rezervele vaste de energie, entuziasm și dorință în direcția pe care ți-o alegi tu însuți. Vei învăța idei și descoperiri verificate care îți pot schimba viața.Josh Billings, umorist din secolul al XIX-lea, spunea cândva: „Nu ceea ce știe îi face rău omului, ci ceea ce știe că este adevărat.” Mai ales despre sine însuși.
35.00 31.50 RON (Stoc 0)
Viteza încrederii: Singurul lucru care schimbă totul de Stephen M.R. Covey și Rebecca R. Merrill este un mic tratat despre încredere. Stephen M.R Covey îți prezintă calea încrederii: cum să o câștigi, să o construiești, să o păstrezi și să o încorporezi în fiecare aspect al vieții tale, pentru că, așa cum va demonstra pe parcursul cărții, o încredere mai mare generează rezultate mai bune, cu un cost mai scăzut, într-un timp mai scurt, atât în relațiile profesionale, cât și în cele personale.
56.00 43.68 RON Cumpără
Programul Stil de Viață Apetisant este prezentat de Jasmuheen pentru Ambasada Păcii ca modalitate puternică și pragmatică de a te bucura de mai multe ritmuri de sănătate, fericire și armonie cu sine și cu lumea!Bazat pe principiile științei biocâmpurilor, acest stil de viață holistic mărește claritatea mentală și capacitățile intuitive, stimulează exprimarea naturii noastre superioare și, în general, ne ajută să devenim mai empatici, mai împliniți și mai altruiști.
30.00 22.50 RON (Stoc 0)
Magia se află chiar în tine – trebuie doar să-ți reconfigurezi modul de a gândi. Află ce impact au gândurile, alegerile și așteptările tale în tot ceea ce faci și cum să-ți sporești puterea și să-ți descoperi misiunea personală. Numai așa vei găsi soluții durabile la problemele cu care te confrunți și vei ajunge la adevărata fericire.
28.00 23.80 RON (Stoc 0)
Trăim vremuri interesante. Deși suntem mai liberi, mai sănătoși și mai înstăriți ca oricând, cumva, totul pare să se fi defectat într-un mod oribil și ireparabil: planeta se încălzește, guvernele eșuează, economiile se prăbușesc și toată lumea se declară ofensată pe Twitter. În acest punct al istoriei, când avem acces la tehnologie, educație și comunicare cu o ușurință la care strămoșii noștri nici n-ar fi visat, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță.
45.00 36.00 RON (Stoc 0)
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii