Această cărticică povestește viața marii și Sfintei Mucenițe Tecla. Este lucrarea egumenei Mănăstirii Sfântul Efrem Sirul, maica Ecaterina.
5.00 RON (Stoc 0)
Acest manuscris cuprinde viața Sfântului Iosif cel Nou scrisă de diaconul său Damaschin Udrea în 1701, înainte de Liturghia arhierească de canonizare.
4.00 3.80 RON (Stoc 0)
Despre această rugăciune ne vorbește domnul Sandu Florea în lucrarea de față, trecând sintetic prin filonul mai vechi al tradiției isihaste și insistând asupra a doi Părinți filocalici străluciți: Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama.
7.00 6.65 RON (Stoc 0)
El, Simon, umilul pescar, căruia Hristos îi va schimba, încă de la prima întâlnire, numele în Petru, va fi, după cum ni-l prezintă Evangheliile, cel mai întreprinzător din grupul celor doisprezece, ocupând o poziție dominantă, ca reprezentant si interpret al acestora, si primul căruia i S-a arătat Iisus înviat.
15.00 12.00 RON Cumpără
Cunoscându-ne toate tainele si cugetul lăuntric, Sfântul Efrem le cuprinde cu negrăita sa delicatete si smerenie, asa precum a învătat de la Domnul Iisus.
5.00 4.50 RON (Stoc 0)
Cartea cuprinde viata si minunile Sfantului Ilie, reprezentari iconografice, legende populare, credinte si obiceiuri ale romanilor in legatura cu sarbatoarea crestina si o serie de consideratii privind rolul Sfantului in pastrarea dreptei credinte.
Mă simt mângâiat și întărit știind că-mi voi petrece în continuare zilele privegheat și ocrotit cu nesfârșită duioșie de Sfântul Haralambie, de la fereastra icoanei sale, venită din lumea țărănească, atât de dragă mie. Un Prieten al lui Hristos și, nădăjduiesc, prieten mie, într-;o continuă și binefăcătoare lucrare
Cartea de fată cuprinde înregistrările unor relatări ale Cuviosului Porfirie despre viata sa. Cele mai multe dintre acestea au fost realizate în prezenta unui grup restrâns si înregistrate cu acordul Sfântului la intervale de timp destul de mari una fată de cealaltă.
30.00 27.00 RON (Stoc 0)
Era deopotrivă nevoitor aspru și blând ca un prunc, și strălucea în chip dumnezeiesc. Gesturile sale expresive, cuvintele mișcătoare și convingătoare îi călăuzeau pe începători pe calea Luminii.
15.00 13.50 RON (Stoc 0)
Azi, Sfântul Efrem s-a făcut contemporan cu noi prin rugăciune si, nemaifiind mărginit de îngrădirile vietuirii în trup, multora le dăruieste credintă, prin lucrările sale minunate, deschizându-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusă timpului, Împărătia cea vesnică a Preasfintei Treimi.
Sfinții Petru și Fevronia au fost și rămân un model de căsătorie creștină, viața lor fiind un minunat exemplu pentru toți cei care-și doresc o familie sau au întemeiat deja una. Ei sunt Grabnic Ajutători pentru cei care vor să se căsătorească, dar și pentru cei care întâmpină diverse probleme în familie.
9.00 RON (Stoc 0)
Desi chilia lui se afla in mijlocul lumii, a resusit sa traisca afara de lume. La aceasta, precum si la savarsirea minunilor mult l-au ajutat cele doua zile pe saptamana in care statea inchis in chilia sa si se ruga.
8.00 RON (Stoc 0)
Scriitoarea, Vasiliki Rallis aduce marturia ei si a altor locuitori din tinutul Termis care au avute vise si au fost martori ai descoperirii sfintelor moaste.
14.00 RON (Stoc 0)
Prin izbânda martiriului Sfântului Efrem, moartea a fost din nou biruită cu puterea lui Hristos, iar aceasta s-a săvârsit în inima monahului-mucenic dintru împlinirea dragostei pentru vrăjmasi.
…preacuvioase Părinte Efrem, lumina dumnezeiască pe care ai purtat-o în adâncul sufletului s-a făcut cunoscută tuturor dintru tăria si bărbătia duhovnicească prin care ai înfrânt caznele călăilor tăi, biruind desăvârsit prin moartea martirică.
Cutremurându-se în fata pătimirilor înfricoșătoare ale Sfântului Gheorghe, cititorul de azi va descoperi în viața lui, așa cum este ea înfățișată în cartea de față, un izvor de curaj și de avânt pentru a-I urma lui Hristos și a dobândi biruința în lupta duhovnicească.
18.00 16.20 RON (Stoc 0)
Spune un proverb că pomul se cunoaște după roade, iar omul, după fapte. Prin exemplul Sfântului Antonie, pustia a devenit o grădină duhovnicească, doar că roadele ei au fost nenumărații sfinți ce s-au nevoit acolo. Fără număr au fost cei ce au ales, încurajați de exemplul său, această cale de mântuire.
Nu stim cine a scris aceasta atat de frumoasa carte. Dar trebuie sa fim recunoscatori vrednicului intru pomenire Episcop al Buzaului P.S. Dionisei Romano, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, care inca de pe vremea cand era simplu arhimandrit, inainte de 1856, a talmacit pe romaneste si a tiparit aceasta lucrarea mangaietoare.
Constient de limitele ființei umane, el pune sub semnul întrebării nemăsurata noastră încredere în propriile puteri în fata tainelor unui Dumnezeu Care nu va putea fi niciodată redus la un obiect al discutiilor intelectuale, ca si în fata absurditătii suferintelor omenesti.
12.00 11.40 RON Cumpără
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înțeleagă. Când omul trăiește în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este și cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduința Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt.
20.00 16.00 RON (Stoc 0)
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii