pag. 23-24
CAPITOLUL I
DESPRE CERCETAREA FIINȚEI DIVINE ÎN NATURÃ ȘI DESPRE CELE DOUÃ CALITÃȚI
Chiar dacă trupul și sângele nu pot cuprinde Ființa Divină, ci doar
spiritul când este luminat și aprins de Dumnezeu, noi vorbim adesea
despre Dumnezeu și despre ceea ce este El: amintim fără încetare despre
forțele naturii, despre întreaga creație, despre cer și pământ, astre și
stihii, despre toate făpturile, precum și despre îngerii cei sfinți,
despre diavoli și oameni, Rai și iad.
într-o astfel de privire găsim două calități: una bună și una rea,
care străbat ca un singur lucru această lume, în toate forțele sale, în
astre și în elemente, precum și în toate creaturile; căci nu există
făptură trupească în viața naturală care să n-aibă în sine cele două
calități. Dar să ne oprim puțin să vedem ce înseamnă sau este cuvântul
calitate; calitatea este mișcarea, vibrația, mobilitatea unui lucru, cum
ar fi căldura, care arde, mistuie și mișcă tot ce este cuprins ori
pătruns de ea și nu are însușirea ei. Tot ea încălzește și luminează
ceea ce este întunecos, rece și umed, și înmoaie ceea ce este tare. Dar
ea mai are în sine două specii - lumina și întunericul - despre care
trebuie spuse următoarele. Lumina sau inima căldurii este în sine un
lucru dătător de bucurie și la prima vedere plăcut, o forță a vieții, o
mijlocitoare a vederii de departe a lucrurilor, un izvor al bucuriei
cerești. Căci pe toate în această lume le face vii și mișcătoare;
vietăți, arbori, plante și ierburi cresc în această lume din puterea
luminii, își trag viața din ea ca dintr-o binefacere. Dar căldura poartă
în sine și calitatea cea rea, totodată, căci arde, mistuie, distruge
sau aruncă în stricăciune. Răul acesta izvorăște, crește și pătrunde în
lumină făcând-o mișcătoare și încleștându-se în luptă cu ea, ca și când
ar fi un singur lucru cu dublă origine. Și chiar sunt amândouă unul și
același lucru, dar cu două izvoare distincte. Lumina există în Dumnezeu
fără căldură, dar în natură nu: căci în natură sunt toate calitățile
contopite ca într-una singură, în același fel în care Dumnezeu e totul
și totul pornește de la Dumnezeu. El este inima și izvorul naturii, din
El purcede totul.
Căldura stăpânește în natură și încălzește totul, fiind un izvor în
totul; acolo unde n-ar fi așa, apa ar fi mult prea rece și pământul ar
încremeni; n-ar exista nici aer. Căldura stăpânește în toate: în arbori,
în plante, în ierburi, făcând ca apa să curgă din izvoarele pământului
și să ajute să crească tot ce e viu. De aceea se cheamă calitate, pentru
că izvorăște în toate, și toate cresc.
Iar lumina din căldură dă tuturor calităților puterea prin care
totul să devină plăcut și atrăgător. Căldura fără lumină nu folosește
celorlalte calități, ci aduce stricăciune a ceea ce e bun, fiind un
izvor al răului; atunci calitatea cea rea din căldură biruie. Pe când
lumina din căldură este izvor de viață, în care lucrează Duhul Sfânt;
dar în întuneric nu. Căldura face lumina mișcătoare pentru a se răspândi
și acționa: iarna vedem lumina soarelui, dar razele căldurii lui nu pot
ajunge în aceeași măsură pământul; de aceea nici roade nu cresc.
Despre calificarea frigului
Și frigul este o calitate asemenea căldurii; el califică în toate
creațiile naturii și în tot ce se mișcă înlăuntrul ei: în oameni,
animale, păsări, pești, viermi, plante și ierburi, fiind potrivnic
căldurii și calificând în ea ca și când ar fi unul și același lucru.
Căci frigul domolește căldura și o apără de răul din ea. Dar să luăm
seama că și frigul are în sine două specii: pe cea bună, care
îmblânzește căldura prea mare și o face dulce și plăcută, fiind în toate
făpturile o calitate a vieții; căci nicio făptură nu poate exista în
afara frigului, care pătrunde și acționează în toate lucrurile. Cealaltă
specie este cea rea, căci, unde prinde putere, distruge și nimicește
totul precum căldura nepotolită; nicio viață nu e posibilă în frig, fără
sprijinul căldurii. Răul frigului este distrugerea vieții și sălașul
morții, întocmai ca și răul căldurii.
Despre calificarea aerului și a apei
Aerul își are originea în căldură și în frig; căci căldura și frigul
dau naștere la toate și le împlinesc printr-o puternică înlănțuire de
mișcări. Când însă frigul îmblânzește căldura, calitățile amândurora se
subțiază, și calitatea amară le contractă și le transformă în picături;
aerul, cu marea sa mobilitate, se naște din căldură, iar apa din frig. |