4018 produse pe stoc
 |
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
 |
| |
Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte
Ghid de supraviețuire pentru părinți cu copii de 2-7 ani | 
» Coperta | Cartea Joannei Faber și a lui Julie King vă dezvăluie secretele comunicării cu copiii mici cum să îi ascultați, cum să îi determinați să vorbească, cum să înțelegeți ce gândesc, ce simt și ce vor.
| | Afișat de 22207 ori. |
| Preț raft: | 50.00 RON | |
Reducere: | 25% | Preț site: | 37.50 RON
* | |
Contact
|
| PARTEA I
INSTRUMENTE
ESENȚIALE
CAPITOLUL 1
Instrumente pentru gestionarea emoțiilor...
Ce este cu toată agitația
despre sentimente?
Când copiii nu se simt bine, nu se pot comporta bine
Joanna
Majoritatea părinților participanți la cursurile mele au fost destul de
nerăbdători în legătură cu acest prim subiect: cum ajutăm copiii să facă
față unor sentimente dificile. Ei ar fi dorit să trecem direct la a doua
sesiune: despre cum să‑i determini pe copiii tăi să facă ceea ce le spui
tu
să facă! Asta nu înseamnă însă că nu ne interesează cum se simt copiii
noștri. Doar că nu este, în general, o prioritate de top pentru un părinte
cu frământări. Hai să recunoaștem, dacă copiii ar face cum li se spune,
lucrurile ar merge așa de bine, încât ne‑am simți cu toții
minunat!
Problema este că nu există o scurtătură
bună prin care să obținem un
copil cooperant. Puteți încerca,
dar probabil că veți ajunge să vă
afundați până la genunchi intr‑o
mlaștină de conflicte.
Gândiți‑vă la acele momente în care
sunteți foarte recunoscători că nu
sunteți filmați pentru vreun reality
show. Momentele când țipați la
un copil atât de tare încât vă doare gâtul; tocmai i‑ați spus pentru a
suta oară să nu‑și mai împingă sora
mai mică spre cuptorul fierbinte sau să nu mai tragă câinele cel bătrân
de urechi Te va MUȘCA! Și chiar MERIȚI să te muște! și totuși
copilului vostru nu‑i pasă.
Îmi imaginez că acestea sunt momente în care vă simțiți obosiți,
stresați sau supărați din cu totul alt motiv. Dacă același incident ar
fi avut loc intr‑un moment în care vă simțeați mai veseli, ați fi arătat
mai multă eleganță în situațiile tensionate. Poate ați fi îndepărtat‑o
pe
surioara mai mică de cuptor cu un pupic sau pe câine, care suferea de
mult timp, scărpinându‑l sub bărbie, și apoi l‑ați fi redirecționat pe
tânărul sălbatic cu o expresie înțelegătoare.
Așadar, care este scopul pentru care spun toate astea? Scopul este
să înțelegem că nu putem să ne comportăm bine atunci când nu ne
simțim
bine. Și nici copiii nu se pot comporta bine atunci
când nu se
simt bine. Dacă nu avem mai întâi grijă de sentimentele lor, nu prea
avem șanse să obținem cooperarea lor. Tot ce ne mai rămâne este să
ne folosim capacitatea de a utiliza o forță mai mare. Și, pentru că ne
dorim să rezervăm forța brută pentru situații de urgență, cum ar fi
atunci când trebuie să smulgem copiii de pe o stradă circulată, este
necesar să ne confruntăm cu această chestiune a sentimentelor în alt
fel. Deci, hai să începem!
Cei mai mulți dintre noi nu avem mari probleme când acceptăm
sentimentele
pozitive ale copiilor noștri. E destul de ușor. Doamne,
Jimmy
este
cel mai bun prieten al tău din întreaga lume? Îți plac clătitele lui
tati?
Ești încântat de noul bebeluș? Ce drăguț. Mă bucur să aud.
Abia atunci când copiii noștri exprimă un sentiment negativ începem
să avem probleme.
Ce? Îl urăști pe Jimmy? Dar e cel mai bun prieten al tău!
Vrei să îl pocnești în nas? Să nu îndrăznești!
Cum adică te‑ai săturat de atâtea clătite? Sunt preferatele tale.
Vrei să returnez bebelușul? Ce lucru îngrozitor ai spus! Să nu te mai
prind
niciodată că mai scoți pe gură ceva atât de urât!
Nu vrem să acceptăm sentimentele negative pentru că sunt așa... ei
bine... negative. Nu vrem să le oferim nicio putere. Vrem să le corectăm,
să le diminuăm sau, și mai bine, să le facem să dispară cu totul.
Intuiția noastră ne spune să respingem aceste sentimente cât mai
repede și cât mai tare posibil. Dar acesta este unul dintre exemplele în
care intuiția noastră ne ghidează greșit.
Mama mea îmi spune mereu următorul lucru: Dacă nu ești sigur
ce este bine, încearcă mai întâi pe tine însuți. Hai să facem asta.
Gândiți‑vă care ar fi reacția voastră în următoarea situație:
Imaginați‑vă că vă treziți intr‑o dimineață simțindu‑vă foarte rău. Nu
ați dormit destul în noaptea precedentă și simțiți o durere de cap care
stă să înceapă. Vă opriți să vă cumpărați o cafea înainte de a merge la
locul de muncă de la grădiniță și vă întâlniți cu un coleg. Îi spuneți:
Frate, nu am niciun chef să merg astăzi la muncă și să mă confrunt
cu toți copiii aceia zgomotoși și certăreți. Tot ce vreau este să mă
întorc
acasă, să iau niște paracetamol și să‑mi petrec toată ziua în pat!
Care ar fi reacția voastră dacă prietenul vostru:
... ar ignora sentimentele pe care le aveți și v‑ar certa pentru
atitudinea voastră negativă?
Hei, nu te mai plânge. Copiii nu sunt chiar așa de
răi. Nu ar
trebui
să vorbești despre ei în felul acesta. Oricum, știi că de fapt te
vei
simți bine odată ce vei ajunge acolo. Haide, arată‑mi zâmbetul
tău
frumos.
... ar începe să vă sfătuiască?
Uite, trebuie să te aduni. Știi că ai nevoie de
slujba asta. Ceea ce
trebuie
să faci tu acum este să renunți la cafeaua asta și să bei niște
ceai
de plante care să te liniștească și să meditezi puțin în mașină
înainte
de a începe programul.
... v‑ar ține o predică filozofică plină de bunăvoință.
Hei, nicio slujbă nu este perfectă. Pur și simplu așa e viața. Nu are
niciun
rost să te plângi. A pune accent pe partea negativă a lucrurilor
nu este deloc
productiv.
... v‑ar compara cu un alt cadru didactic?
Uită‑te la Liz. Ea este mereu entuziastă legat de mersul la muncă.
Și
știi de ce? Pentru că este foarte pregătită. Întotdeauna are planuri
de
lecție foarte bune, gata cu câteva săptămâni înainte.
... v-ar adresa întrebări utile?
Oare tu dormi suficient de mult? La ce oră te‑ai culcat aseară?
Crezi
că ar fi posibil să te pândească o răceală? Ai luat vitamina C?
Ai
avut grijă să folosești acele șervețele dezinfectante pe care le avem
la
dispoziție la grădiniță astfel încât să nu iei microbi de la copii?
Iată câteva dintre reacțiile pe care le obținem atunci când prezentăm
un astfel de scenariu în grupul nostru:
Nu o să mai vorbesc niciodată cu TINE!
Acest om nu este deloc prieten cu mine!
NU ÎNȚELEGI nimic!
Te urăsc! Du‑te naibii!
Bla, bla, bla.
TACI DIN GURĂ!
Nu voi mai vorbi niciodată cu tine despre problemele mele; mă
voi limita la subiecte legate de vreme de acum înainte.
Mă simt vinovat că am făcut foarte mare tam‑tam în legătură
cu asta.
Mă întreb de ce nu pot să mă descurc cu copiii.
Mă simt jalnic.
O urăsc pe Liz.
Simt că sunt interogat.
Mă simt judecat; probabil că tu crezi că sunt prost.
Nu pot spune asta cu voce tare, dar îți voi spune două litere... F‑i!
Acest ultim răspuns exprimă perfect intensitatea ostilității pe care o
trăim uneori atunci când cineva contestă sentimentele noastre negative.
Putem trece repede de la nefericire la furie atunci când cineva ne
vorbește în acest fel și la fel pot și
copiii noștri.
Așadar, ce ar fi util să vi se spună intr‑o situație de genul ăsta? Credința
mea este că o parte dintre supărările voastre ar fi calmate dacă cineva
pur și
simplu v‑ar recunoaște și v‑ar accepta sentimentele.
Of. Este groaznic că trebuie să mergi la muncă atunci când nu
te simți bine. Mai ales când lucrezi cu copii. Am avea nevoie de o
furtună de zăpadă drăguță sau poate de un uragan foarte mic care
să facă să se închidă grădinița doar pentru o singură zi.
Când sentimentele lor sunt acceptate, oamenii se simt ușurați: Mă
înțelege.
Mă simt mai bine. Poate că nu e chiar așa de rău. Poate mă
pot
descurca.
Oare noi chiar vorbim cu copiii noștri în acest fel corectându‑i, certându‑i,
interogându‑i și ținându‑le predici atunci când ei își exprimă
un sentiment negativ? Membrii grupului nostru au găsit fără probleme
o mulțime de exemple. Iată câteva dintre cele mai comune.
Negarea sentimentelor:
Nu urăști cu adevărat grădinița. Te vei distra odată ce vei ajunge
acolo. Știi că îți place să te joci cu cuburile.
A răspuns vreodată vreun copil:
O da, ai dreptate. Tocmai mi‑ai amintit că eu chiar iubesc
grădinița!
Filozofie:
Vezi tu, puștiule, viața nu este corectă! Trebuie să te oprești din a
tot
repeta El a primit mai mult, ce a primit ea este mai bun.
Cât de probabil ar fi să primiți următorul răspuns de la copilul vostru:
Oh, chiar așa, eram foarte supărat, dar acum că mi‑ai explicat tu că
viața nu este corectă, mă simt mult mai bine. Mulțumesc, tată!
Întrebări:
De ce ai aruncat cu nisip când tocmai ți‑am spus să nu o faci?
Ce spune copilul:
Hmm, de ce oare am făcut‑o? Cred că nu există vreun motiv bun.
Mulțumesc că mi‑ai atras atenția. Nu se va mai întâmpla.
Comparație:
Uită‑te ce frumos stă Olivia și își așteaptă rândul în liniște!
Al cui copil
ar spune:
O, Doamne, voi încerca și eu să fiu cuminte ca Olivia!
Este mult mai probabil ca, de fapt, să simtă pornirea de a‑i da Oliviei
o castană în cap.
Predică:
Cum se face că vrei mereu acea jucărie pe care tocmai a luat‑o fratele
tău să se joace cu ea? N‑ai avut niciun interes pentru ea până în
momentul ăsta. Vrei doar să i‑o iei. Nu e prea drăguț. Oricum, e o
jucărie pentru bebeluși și tu ești o fetiță mare acum. Ar trebui să fii
mai răbdătoare cu frățiorul tău mai mic.
Și cine a pomenit un copil care va răspunde:
Continuă, dragă mamă. Învăț atât de multe din acest discurs. Dă‑mi
voie doar să notez câteva lucruri pe iPad‑ul meu, încât să pot să mă
gândesc la aceste puncte și mai târziu.
Bine, bine, spuneți acum. Dar este ușor să fii empatic cu un prieten
matur. Adulții sunt civilizați! Copiii mici nu sunt așa. Ei sunt mult
mai
puțin raționali. Prietenii mei nu mă țin treaz noaptea. Cel puțin nu
majoritatea. Nu trebuie să‑mi determin prietenii să meargă la școală,
să se spele pe dinți sau să se oprească din a‑și lovi propriii frați. A
încerca să îmi imaginez copilul ca pe un prieten adult nu funcționează
deloc. Dacă prietenii mei adulți s‑ar comporta cum se comportă copilul
meu, nu ar mai fi mult timp prietenii mei.
Desigur, înțeleg. Nu ne putem trata copiii așa cum ne tratăm prietenii
adulți. Dar dacă ne dorim cooperarea de bunăvoie în loc de ostilitatea
lor, trebuie să găsim o modalitate prin care să folosim același
principiu
al recunoașterii sentimentelor atunci când o persoană este supărată.
Hai să căutăm în trusa cu instrumente și să vedem cum le putem
modifica
pentru a le folosi cu cei mici.
Instrumentul nr. 1. Oglindiți sentimentele în cuvinte
FRUSTRANT
DEZAMĂGITOR
ENERVANT
Data viitoare când copilul vostru spune ceva negativ și revoltător,
urmați acești pași:
1. Strângeți din dinți și rezistați pornirii de a‑l contrazice imediat!
2. Gândiți‑vă care este emoția pe care o simte.
3. Denumiți această emoție și exprimați intr‑o propoziție.
Cu puțin noroc, veți vedea cum intensitatea sentimentelor negative se
diminuează dramatic.
Sentimentele pozitive nu se pot manifesta până când sentimentele
negative nu sunt lăsate să treacă. Dacă încercați să înăbușiți aceste
sentimente negative, ele vor mocni în interior și vor deveni mai
puternice.
De exemplu:
Când un copil spune: Îl urăsc pe Jimmy. Nu mă mai joc cu el
niciodată.
În loc să îi spuneți: Bineînțeles că te vei mai juca. Jimmy este cel
mai bun prieten al tău! Și noi nu folosim acest cuvânt, «ură».
Încercați: Vai, sună ca și cum, în momentul ăsta, ești foarte furios
pe Jimmy! sau: Jimmy a făcut ceva ce te‑a supărat foarte rău!
Când un copil spune: De ce trebuie să mâncăm mereu numai clătite?
Urăsc clătitele.
În loc să îi spuneți: Știi foarte bine că tu iubești clătitele! Sunt
mâncarea ta preferată.
Încercați: Mi se pare că ești dezamăgit că am făcut iar clătite la
micul dejun. Ai poftă să încerci ceva diferit astăzi.
Când un copil spune: Acest puzzle este prea greu!
În loc să îi spuneți: Nu, nu este. Este ușor. Uite, te ajut eu. Iată,
am
găsit o piesă pentru colț.
Încercați: Uf, puzzle‑urile pot fi foarte frustrante! Toate aceste
piese mititele pot fi superenervante.
Astfel, îi oferiți copilului un vocabular elementar al sentimentelor la
care să poată apela în momentul în care are nevoie. Când va putea să
strige SUNT FRUSTRAT!, în loc să muște, să trântească și să lovească,
atunci veți simți fiorul triumfului!
Toate sentimentele
pot fi acceptate.
Unele acțiuni trebuie
să fie limitate!
Deci, nu sugerez că ar trebui să
stați și să vă bucurați de faptul că
juniorul îl pocnește pe prietenul
lui Jimmy în nas sau să începeți
imediat să pregătiți o omletă cu
ciuperci și cașcaval pentru copilul
vostru mofturos care tocmai s‑a
plâns de clătite. Doar acceptați
sentimentul. Adesea, o simplă
oglindire a sentimentului este
suficientă pentru a dezamorsa
o posibilă explozie. Pentru acele
momente când nu este suficient,
veți găsi mai multe instrumente
în Capitolul 2. (Cum? Nu mai
aveți răbdare? Vreți ca întreaga carte să fie comprimată în Capitolul 1?
Vă înțeleg! E enervant să fii dus cu zăhărelul în felul ăsta. Dacă
puteam
să înghesuim
totul intr‑un paragraf, am fi făcut‑o.)
Era sfârșitul unei ședințe și aproape că rămăsesem fără timp, dar Toni
a insistat să ne spună această poveste înainte să plecăm.
Povestea lui Toni: Surorile se descurcă singure
Ne întorceam de la un restaurant care vinde hamburgeri la pachet
și Ella voia neapărat să înceapă să mănânce în mașină. Eram toți
obosiți și plânsul Ellei mă scotea din sărite. I‑am explicat că va putea
să mănânce imediat ce ajungem acasă, dar nu vom mânca în mașină
din cauza mizeriei care s‑ar face. Tot discutam și nu ajungeam la nicio
concluzie când sora ei geamănă, Jenna, a spus:
Știu, Ella. Uneori e greu să aștepți.
A fost un moment de cotitură. Am zis:
Ai dreptate! Uneori e greu să aștepți, nu‑i așa?
Ella a răspuns:
Da. E greu să aștepți.
Restul drumului spre casă a fost mai liniștit. Jenna înțelesese că sora
ei avea nevoie de empatie, nu de raționament, și era chiar amuzant că
un copil de patru ani știa ce să facă atunci când nici mama ei nu știa.
M‑am consolat cu gândul că ea luase ca model vreun răspuns empatic
al meu din una dintre zilele anterioare. Copiii știu deja instinctiv la
vârsta de patru ani ceea ce eu învăț abia acum!
La sfârșitul acestui capitol, veți găsi o pagină de rezumat utilă pentru
a o copia și a o afișa în locurile preferate. Sigur, ați citit toate
acestea,
dar asta nu înseamnă că veți putea gândi calm atunci când vă aflați în
tranșee, atacați. Când bebelușul plânge, laptele s‑a vărsat, pâinea prăjită
s‑a ars, iar câinele fuge cu scutecul, va trebui să vă reamintiți toate
opțiunile
dintr‑o singură privire!
A apărut în: 2019- |
|
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
 | Bebe, hai la joacă!
Idei de joacă, jucării și activități pentru bebelușui și toddleri de la 0 la 24 de luni |
|
 | Yummy!
300 de rețete pentru bebeluși și copii |
|
|
|
|
|
 | Inteligența pozitivă
De ce doar 20% dintre oameni și echipe își ating adevăratul potențial și cum îl poți atinge tu pe al tău |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
|
|
|
 |
|
 |
|
