Mori pentru a renaşte :. OSHO :. Sapienţia :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Sexualitatea este ca o afacere între doi străini; iubirea uneşte două persoane care se cunosc intim, care nu sunt împreună pentru a se exploata, ci pentru a evolua una prin cealaltă. Fără iubire şi transfigurare, sexualitatea devine frivolă...

Autor: Osho

Editura: Sapienţia

Afişat de 22202 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	32.49 RON

	•Reducere:	20%
	•Preţ site:	25.99 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

CAPITOLUL 1

Doar dacă mori ...

Un om bogat şi generos trăia odată la Bokhara. Rangul înalt pe care îl ocupa în ierarhia invizibilă îi conferea titlul de Rege al lumii.

În fiecare dimineaţă el împărţea aur: într-o zi bolnavilor, a doua zi văduvelor. .. Cu toate acestea, cei care cereau nu primeau nimic. Dar unii nu veneau ca să tacă.

Într-o zi, a venit rândul avocaţilor să-şi primească partea din aceste binecuvântări. Unul dintre ei nu s-a putut abţine şi a prezentat o cerere detaliată.

N-a primit nimic.

Acest eşec nu l-a descurajat însă. A doua zi, venind rândul invalizilor, s-a prefăcut că are braţele rupte.

Înţeleptul l-a recunoscut imediat şi nu i-a dăruit nimic. Avocatul a încercat iar şi iar, ajungând chiar să se deghizeze în femeie, dar fără niciun rezultat.

În sfârşit, el s-a adresat unui antreprenor de pompe funebre spunându-i, după ce s-a învelit într-un giulgiu: „Când va trece înţeleptul, mă va lua poate drept un cadavru şi s-ar putea să arunce un ban pentru a-mi plăti înmormântarea. Dacă va fi aşa, voi împărţi câştigul cu tine. „

Aşa s-a şi petrecut. înţeleptul a lăsat să cadă pe giulgiu un ban de aur. Avocatul l-a apucat în grabă, temându-se ca nu cumva antreprenorul să-I ia el primul.

Apoi s-a adresat binefăcătorului său: „Mi-ai refuzat generozitatea dar, cu toate acestea, până la urmă tot am reuşit s-o obţin!”

„Trebuia să mori - a replicat omul generos - pentru a putea să-mi primeşti darurile. „

Acesta este sensul frazei enigmatice: Omul trebuie să moară înainte să moară.

Darurile urmează acestei „morţi”; ele nu vin niciodată înainte.

Dar este imposibil să „mori” fără ajutor.

Există foarte multe religii, dar inima, miezul intim, adevăratul suflet al oricărei religii autentice este spiritualitatea.

Spiritualitatea nu este o ramură a religiei; dimpotrivă, religia face parte din ea. Exista cu mult înainte de naşterea lui Mahomed şi va exista şi după ce acest profet va fi dat uitării. Doctrinele se nasc şi mor; religiile se cristalizează şi dispar; spiritualitatea însă va dăinui, deoarece ea nu reprezintă o dogmă, ci este însăşi inima existenţei religioase.

Krishna este un sufit. Hristos, Buddha, Mahavira, de asemenea. Totuşi niciunul dintre ei nu auzise vreodată şi nu ştia ce înseamnă acest cuvânt. La fel este şi pentru noi acum: este de ajuns să fim cu adevărat religioşi pentru a fi sufiti.

O religie este vie atâta vreme cât în ea vibrează spiritualitatea. Ea se degradează şi moare de îndată ce spiritul ei autentic o abandonează sau mai exact spus, este abandonat. Nu mai rămân atunci decât nişte resturi - oricât de decorate ar fi ele, de filosofie, de metafizică sau dogme. Trebuie să conştientizăm acest fenomen, altfel riscăm să ne legăm de un cadavru.

Spiritualitatea nu poate trăi alături de dogme. Poate să trăiască într-o perfectă armonie cu un suflet viu care dansează, dar cu siguranţă nu cu teoreticienii sterili. Spiritului autentic al religiei îi este cu neputinţă să se dezvolte printre preoţii fără har şi de altfel nici nu are nevoie de ei. Domeniul său nu este capul, ci inima: acolo este Biserica, dar ea nu are structuri, căci orice organizare este un produs al mentalului. De îndată ce mintea devine stăpână, inima nu poate face altceva decât să se dea la o parte pentru a-i face loc. Spaţiul vital al adevăratului spirit religios este cerul întreg, nimic altceva. EI nu poate fi izolat în locuri sfinte. Singurul templu care i se potriveşte este Existenţa în plenitudinea ei: spiritualitatea nu se desfăşoară decât sub cerul liber, în libertate. Dispare când lucrurile se organizează în sistem, în ritual. Atunci, spiritul autentic al religiei pur şi simplu dispare.

Evreii L-au ucis pe Iisus, dar prin aceasta n-au reuşit câtuşi de puţin să-L desfiinţeze. Cu toate acestea şi în pofida tuturor, EI a supravieţuit. în mod paradoxal însă, acolo unde evreii au dat greş, creştinii au reuşit... şi fără răstignire! Ei aproape că L-au ucis pe Iisus cu tot felul de dogme. Straniu şi penibil, cei ce se numesc adoratori ai lui Iisus s-au arătat mai „eficienţi” decât duşmanii Săi.

Creştinismul este acum o religie aproape moartă, aproape incapabilă să mai asigure înăuntrul ei existenţa spiritualităţii. îi este acum chiar frică de spiritualitatea autentică, deoarece aceasta este sinonimă cu libertatea infinită: ţine mai mult de dragoste decât de silogism, mai mult de poezie decât de proză: este aproape iraţională. De aceea, toate teologiile, raţionale prin definiţie, se simt în pericol: a te consacra integral spiritualităţii înseamnă a te abandona necunoscutului. Şi totuşi, în viziunea noastră comună Dumnezeu este de multe ori iraţional. Este şi firesc să fie aşa: altfel EI ar fi profesor de filosofie, teolog sau preot şi nu Existenţa însăşi.

Spiritualitatea autentică s-a îndepărtat de multe religii. Jainismul este de asemenea o religie aproape moartă. Cândva el a înflorit deplin, dând naştere marelui mistic Mahavira, dar apoi râul a secat brusc: din el nu a mai rămas decât albia uscată. Apa nu mai curge acum deloc, malurile şi-au pierdut verdeaţa. Pământul odinioară fertil pe unde curgea apa dătătoare de Viaţă a Adevărului Ultim a devenit acum un deşert steril. Cum de s-a întâmplat aceasta? Discipolii jainişti au căzut pradă intelectualismului, matematicii, au devenit calculaţi, şireţi şi au ucis astfel spiritul autentic al religiei. în creştinism, ceea ce a îndepărtat într-o anumită măsură suflul divin iniţial a fost importanţa exagerată pe care a căpătat-o în timp ritualul eclesiastic; în jainism acest agent devastator a fost cerebralitatea care a dat naştere teologiei şi filosofiei sterile.

Trebuie să ne amintim mereu şi mereu faptul că spiritul religios autentic nu este proprietatea niciunei religii particulare. Dimpotrivă, el stă la baza oricărei religii şi toate religiile vii îi aparţin. EI este însăşi imensitatea Cerului, ţesută dintr-o stare deosebită a conştiinţei.

Cum să devii în mod autentic religios? Aceasta nu se face neapărat aparţinând unei religii precise, ci detronând capul şi întronând inima.

Sunt posibile două forme de a exista. Ne putem focaliza pe gândire sau pe trăirile inimii. în primul caz, ne vom realiza în această lume: vom dobândi bogăţii, putere, prestigiu. Din afară vom putea părea chiar un exemplu. Dar în interior eşecul va fi total: o persoană axată pe intelect nu are aproape deloc acces la lumea interioară. Mentalul este orientat spre exterior, spre ceilalţi; inima se deschide înăuntru, spre Sine. Când energia noastră vitală coboară din cap spre inimă, devenim autentic religioşi.

Lumea unui om cu adevărat religios este inima, cerul său este dragostea. Lui aproape că nu-i pasă de unde vine Universul şi încotro se îndreaptă. De fapt el nu pune întrebări; dimpotrivă, el începe să trăiască. Existenţa este etern prezentă: doar nebunii se întreabă de unde vine ea. Spun bine: doar nebunii. Degeaba se împodobesc ei cu expresii filozofice foarte complicate, în realitate nu sunt decât nişte bieţi ignoranţi. Un om înţelept trăieşte Existenţa cu toată fiinţa sa, fără a fi obsedat în chip steril, aşa cum facem noi acum, de originea ei. Trebuie să fim prezenţi, să vibrăm, să trăim cu adevărat. Să lăsăm Viaţa să se manifeste în noi în toată plenitudinea misterului Ei!

Abia atunci se poate produce miracolul: doar cel care nu întreabă primeşte răspunsuri. Nu cel curios devine conştient de început şi de Sfârşit, ci doar acela care în tot ceea ce i se petrece rămâne egal şi detaşat. într-o stare de sărbătoare lăuntrică. în el se întâlnesc începutul şi Sfârşitul, deoarece devine el însuşi un mister. Acest profund secret nu este un „ceva” exterior. Examinându-l, observându-l, analizându-I, studiindu-I, ne învârtim în jurul cozii! Nu gândind vom realiza secretele Vieţii, ci avansând transfiguraţi cu toată fiinţa spre centrul misterului, adâncindu-ne în el.

Ori, noi putem deveni acest mister, căci facem parte din el, aşa cum şi el face parte din noi. Când pătrundem miracolul Vieţii, nu o facem în calitate de observatori, care rămân mereu străini, ci identificându-ne extaziaţi cu el. Atunci nu plutim, nu înotăm, ci devenim însuşi cursul apei. înţelegem brusc faptul că râul este curentul apei, iar curentul apei este râul. La fel, Dumnezeu este în noi, în măsura în care şi noi suntem în EI.

În această fuziune beatifică toate întrebările dispar ca prin farmec, iar răspunsul se iveşte nu ca o soluţie a problemelor noastre; de fapt, înţelegem că în realitate nu există nici o problemă şi în acel moment, pentru prima oară, ajungem să trăim plenar acest mister profund care este Viaţa, reuşim să trăim divinul. să fim divini. Deoarece a declarat: .Ana’l Hak, Eu sunt Dumnezeu”. AI Hallaj Mansur a fost omorât cu bestialitate de musulmani. Oamenii aşa zis religioşi ucid întotdeauna adevărul: ei nu pot suporta ca un om să afirme ca este una cu Dumnezeu, că ESTE Dumnezeu. Aceasta le lezează ego-ul: cum ar putea un om să fie divin? Ei nu îI înţeleg pe AI Hallaj atunci când acesta spune: „Eu sunt Dumnezeu”. Aceasta nu înseamnă nici „Eu sunt Dumnezeu şi voi nu sunteţi”, nici „Eu sunt Dumnezeu şi aceste pietre şi stânci, nu”. Afirmând „Eu sunt Dumnezeu”, în fapt el nu declară altceva decât că totul este divin, că totul este sacru şi că el A REALIZAT ACEASTA.

Fanaticii, cei care cred numai în dogme, l-au ucis pe AI Hallaj. Pentru ei, Dumnezeu l-a creat pe om; acesta nu poate fi decât o creatură, nu şi un creator. A proclama ”Eu sunt Dumnezeu” este, în această viziune penibil limitatoare, un sacrilegiu şi o profanare. Totuşi, atunci când Mansur a fost ucis, el se adresa Cerului, strigând plin de credinţă: „Nu mă poţi înşela! Te văd până şi în aceşti ucigaşi; oricare ar fi forma în care Te-ai manifesta, Te voi recunoaşte, Doamne, deoarece eu deja Te-am cunoscut”.

Spiritualitatea autentică nu este câtuşi de puţin o reflecţie sterilă asupra existenţei, ea constă în primul rând

Pag. 3 – 7

A apărut în: 2015-03

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro