Prima zi a Facerii lumii
(cerul și pământul; lumina și întunericul)
Interlocutori: Părintele Platon Popovici, Inginerul O. Piatră, Dentistul Cristian Zelescu, Studentul la psihologie Nae V. Manager de resurse umane Cristina Filoteanu
Părintele Platon Popovici: Mă bucur să ne vedem adunați împreună așa, față către față, și cu această ocazie să încercăm a ne lămuri cumva asupra unor probleme și teme cu adevărat „existențiale”, pe care se cuvine a le parcurge și înțelege tot creștinul și cel învățat și cel mai simplu:
O. Piatră: Așa e, Părinte, chiar e o ocazie mai rară; nici eu nu dau prea des pe la biserică, dar de crezut în Dumnezeu, cred. Chiar vreau să dau la teologie!
Părintele: Bucurie! Ei, așa, încetul cu încetul ne apropiem de cele sfinte... Și dacă tot am vorbit de început, știți și acea vorbă a Domnului „Eu sunt Alfa și Omega – Începutul și Sfârșitul”, ce-ar fi să începem cu Începutul?
Cristian: Cu adevărat, așa ar trebui început.
Părintele: Așadar, cum sună Începutul? Cum spune Scriptura?
Nae V.: Părinte, eu zic să nu mai ne dăm cu presupusul; pe vremea cealaltă nu se făcea religia, știți și dumneavoastră cum au fost timpurile...
Părintele: Cu adevărat grele, nu le-am uitat, și nu se știe ce va veni, ferească Dumnezeu de mai rău... Dar să revenim la început. Prima carte a Scripturii este chiar Facerea – desigur a lumii: cosmosul viața, animalele, omul...
O. Piatră: Toate acestea, Părinte, nu vă fie cu supărare, le-am învățat la școală chiar și în regimul trecut. Acum, mai nou, avem și televiziunea, cu documentare tari pe posturile Discovery, National Geographic, ca să nu mai vorbim de internetul inepuizabil! În câteva secunde de căutare pe Google, să zicem, se deschid sute de pagini din orice domeniu, știu și copiii...
Părintele: Și pe acestea le știm, nu e casă, practic, în care să nu fie televizor și calculator, cei mai mulți au cel puțin liceul. .. Dar, parcă mi se pare că în cele de care vorbim, nu stăm așa de bine.... .
Cristina: Drept ați vorbit, Prea Cucernice. Sufletele și trupurile noastre se usucă de păcate și neputințe; luminați-ne...
Părintele: Așa să fie, cu ajutorul lui Dumnezeu! Deci, iată: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.” Credem noi acestea?
Nae V.: Cu siguranță că așa scrie, dar oare cum să înțelegem noi acestea în sec. XXI? Moise a scris acum mii de ani, și pe vremea aceea nu existau nici telescoape, nici sateliți, nici rachete... ce putea el ști cu adevărat?
O. Piatră: Știa cel mult știința vremii sale, în Egipt se pricepeau la ceva, iată, numărul Ṙ, piramidele etc. Dar cosmologia aceasta, este, mă iertați, n-aș vrea să jignesc pe nimeni, o mitologie, o metaforă, pentru nivelul acelora; nu mai putem s-o luăm întocmai în zilele noastre!
Cristian: Și de ce să nu o luăm? Oare nu spunem în crez: „Duhul Sfânt care a grăit prin prooroci?” Și dintre aceia nu a fost oare Moise cel mai mare?
Părintele: Cu adevărat, Moise a fost insuflat de Dumnezeu, a grăit față către față și s-a învrednicit de descoperiri mai presus de fire, a dat Legea...
O. Piatră: Decalogul? Desigur, și cele morale, ritualul etc. Nici nu contest așa ceva! Dar cosmologia!? Păi, Părinte, oare Biblia este o carte de știință?
Părintele: Să zicem că în sensul tratatelor și manualelor studiate de frăția ta, nu. Și totuși, este o carte de cunoaștere, atât a celor cerești cât și celor pământești, atât cât a socotit Dumnezeu că este de folos omului. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu insuflat proorocilor și, în Noul Testament, Sfinților Apostoli. Ca atare, este teologie și se poate numi „știința științelor”. De aici, cel doritor cu adevărat de cunoaștere poate culege învățături (informații) legate și de astronomie, istorie, geologie, geografie, botanică, zoologie, antropologie etc., cunoștințe ce au garanția Duhului Sfânt. Ele au exact atâtea detalii și descrieri câte sunt omului de folos, restul fiind simple iscodiri ale minții omenești căzute în păcatul originar, în plăcerea satisfacerii curiozității, cunoașterii insațiabile.
Pentru a purcede la orice studiu trebuie pornit cu începutul, temelia – fundamentul. Acest lucru se aplică întocmai teologiei a cărei bază de plecare a fost, este și rămâne în veac prima carte: Facerea. După cum se va vedea, am insistat îndeosebi asupra aspectelor legate de cosmologie, trecând succint peste pasajele, să le spunem așa, de biologie, antropologie, geografie etc. Acestea sunt deja mult mai amplu tratate în alte lucrări și ca atare mult mai cunoscute (vedeți de pildă Ierom. Serafim Rose, Cartea Facerii și omul începuturilor). Desigur că, orice cititor va putea constata ce probleme majore de credință, sufletești și intelectuale îi vor apare în urma lecturii cărții ,,Facerea”: totala incompatibilitate a învățăturii scripturistice și patristice cu „științele contemporane cu care este hrănit din pruncie. Deci, pentru a duce la bun sfârșit și cu roade duhovnicești acest studiu este de neapărată trebuință acea lucrare de ștergere a „celor mai dinainte prinderi în minte pentru a primi cu un cuget curat cele ale Scripturii și Părinților. Este cu adevărat un lucru nu tocmai ușor, dar fără de care nu vor urma acele roade folositoare.
Nae V.: Așa? Păi parcă îmi sună a „crede și nu cerceta” .
O. Piatră: Chiar așa și sună! Tot de la Biblie și aceasta... Părintele: Unde scrie? Cercetarea trebuie făcută cu smerenie, frica și măsură. Vom găsi în Scriptură pasaje cu acest îndemn la înțelepciunea lui Iisus Sirah, III, 20-23, dar date în alt duh decât cel invocat de atei și liber-cugetători.
Biserica și Sfinții ei au cercetat cu măsură, și așa ne îndeamnă și pe noi. În alte locuri, Părinții ne îndeamnă la o cercetare moderată. Sfinții Părinți trasează fără putință de tăgadă și îndoială limitele cercetării, ,,iscodirii omenești, ce vine, direct sau indirect, din curiozitatea protopărinților, curiozitate care a ucis întreg neamul omenesc.
Există însă și un îndemn al Duhului Sfânt de a cerceta, a cerca, a ispiti (1 Ioan IV, 1; Filipeni 1, 9-10) |