Întâlniri solare povestește o experiență așa de intensă încât ea deschide și pentru alții posibilitatea trecerii de la suferință la bucurie, trecerea spre o altă conștiință.
Ai intrat în casa mea. Știam că ești Tu, cel în care nu
puteam crede. Nu îndrăzneam să-mi ridic ochii către fața ta. Cum să-mi imaginez
fața Iubirii?
Întâlniri solare povestește o experiență așa de intensă
încât ea deschide și pentru alții posibilitatea trecerii de la suferință la
bucurie, trecerea spre o altă conștiință. Această transformare e adusă la
început de întâlnirea cu o imagine a lui Isus trăită într-o stare de meditație
profundă. Această imagine se interiorizează din ce în ce mai mult pentru a
deveni substanța însăși a fericirii și a vieții.
EL SPUNE:
Teama nu mai face parte din tine. Îți cer îndrăzneala
splendidă a unei explozii solare. Îți cer să semeni peste tot un nou ferment,
nu prin învățătura unei vorbe care poate fi închisă într-o dogmă sau prin orice
formă rigidă de gândire ci printr-o stare de a fi, o transparență care este
cea a transformării constante a vieții.
Cer miilor de fațete ale libertății tale de a se
propulsa în orice loc pentru a forma cu mulți alții rețeaua iubirii pe care am
conceput-o asupra planetei.
Îți cer să fii bucuria care înflorește pe toate
drumurile lumii.
Îți cer să fii eu, sursa infinită a Iubirii.
Îți cer să fii într-adevăr tu însăți.
Aceste întâlniri și dialoguri sunt trăite în mod intuitiv,
fără nici o formă religioasă. Concepția agnostică despre lume m-a însoțit până
atunci. Aceste texte reprezintă un parcurs neașteptat pe care l-am trăit cu o
mare intensitate. Sentimentul si percepția pe care le aveam asupra vieții s-au
schimbat radical.
Un cuvânt mai profund s-a dezvăluit în ființa mea, acela
care stă de veghe, poate, în fiecare dintre noi. Acest cuvânt m-a invitat sa mă
apropii de o conștiința nouă și de Unitatea vieții.
Experiența personală care e evocată aici, îmi pare de
natură secundară. Ea servește doar de suport pentru o transformare la care am
fost invitată fără să fie inițiativa mea. E oricum posibil ca transformarea să
fi fost pregătită de o cale parcursă anterior.
Propun celor interesați de aceste texte, și pentru care
numele de Christ e atașat unei credințe sau a unei necredințe, să nu dea
acestui nume decât o singură semnificație, aceea de Sursă a Iubirii.
În Întâlniri Solare Isus reprezintă această sursă și eu
sunt prima a fi surprinsă, având în vedere ideile pe care mă bazam până în
prezent.
Prin tot ceea ce este spus în aceste scrieri, sunt adusă
să mă pun în discuție cu delicatețe și exigență. Nu îmi este ușor să renunț la
maniera mea obișnuită de a gândi și să nu mai fiu în acord cu mediul meu
cultural și social. Dar asta mi se cere. Experiența se deschide constant spre
Necunoscut și punctele de vedere se schimbă pe parcurs ca și cum s-ar ajusta
la etapele căii.
De fapt, nu înțeleg din punct de vedere rațional ceea ce
mi s-a întâmplat și cred că trebuie să fiu destul de modestă pentru a accepta
că explicațiile sunt în zadar.
O altă stare de a fi îmi este propusă,
este reflexia unui sine debarasat de frică și condiționări. Această stare de a
fi îmi este prezentată printr-o imagine solară a lui Isus, care e doar bucurie,
compasiune, companie indulgentă și atentă pentru fiecare pas efectuat pe această
cale. Nodurile fricii și vinovăției sunt desfăcute, unul câte unul cu dulceață și
răbdare. Și pe măsură ce înaintez în această experiență, observ născându-se,
subjugată, suflul unei libertăți fără limite. Ea pare să fie în corelație cu un
sentiment și chiar cu senzația unei transformări a celulelor corpului meu.
Această imagine radiantă a lui Isus anunță nașterea unei epoci noi, în care umanitatea
descoperă posibilități noi, sau puțin cunoscute până în prezent, chiar dacă
sunt evocate circumstanțe dificile de trăit în limitele unui viitor destul de
aproape.
Douăzeci și cinci de ani s-au scurs de la Întâlnirea
interioară cu o imagine a lui Christ. Impactul a fost atât de intens încât
rămâne viu și astăzi.
Bucuria, intemperiile și transformările succesive nu au
influențat forța sa. Lumina Întâlnirii se continuă pe căi întotdeauna noi și se
transformă în fiecare moment. Astfel, an după an, iubirea infinită se oferă
fiecărei celule de-ale mele. Trebuie să o ascult constant, dacă nu, pierd rațiunea
de a exista.
Pentru asta e nevoie să rămân atentă, să culeg ca pe o
comoară fiecare scânteie a acestei Prezențe și să nu uit niciodată că ea
permite să fie răspândită pe pământ, pe infinitul cerului.
Această carte e un fel de dialog dintre o parte din noi înșine conectată cu tot și cealaltă parte, încă
îngreunată de suferința de pe pământ.
Experiența este trăită în prezent acompaniată de uimire
și încântare. Partea conectată a luat pentru mine numele de Isus: acest nume e
o sursă care transformă privirea și o face deseori extatică.
Iubirea se înscrie cu litere de foc.
Dacă lumina se modifică cu timpul, ea nu-și pierde
niciodată strălucirea. Uitarea, singură, ar putea să o facă să dispară. De asta
e scrisă această carte.
Fie ca ea să prelungească amintirea acestei alchimii a
sufletului.
Lumina lumii este simbolizată aici printr-o imagine
directă, intimă, tandră și infinită, a unui surâs divin, cel al Christului.
Ea dă
inimii dorința să exalte sau să se dizolve într-un preaplin de bucurie.
Caracteristici
Numărul de pagini: 256
Formatul în cm. (l x L): 15 x 21
I.S.B.N.: 978-973-0-19493-7
Greutate: 0.240 kg
A apărut în: 2015-10
Opiniile cititorilor [1]:
Andreea Ruse:
Pentru mine,Întâlniri Solare" a fost și încă e o carte vie.
Am ajuns la ea condusă cu siguranță de ceva mai presus decât mintea mea. Am citit-o cu blândețe și umilință, și, pas cu pas, am simțit pentru prima dată cum se citește cu inima. E ceva ce nimeni nu putea să mă învețe efectiv, chiar dacă mi-ar fi explicat, pentru că astfel de lucruri se trăiesc și se cunosc doar prin propria experiență.
O carte pe care o recomand cu drag, pentru acei căutători spirituali, căutători ai acelui spațiu din ei înșiși, un spațiu atât de plăpând și totuși atât de vast și cuprinzător. Îndemn la această întâlnire solară, cu propriul soare interior. Merită!