Descriere - Florin Dumitrescu, Gateste cu mine - Retete de acasa
De aceasta data nu sunt in postura de jurat, mentor sau autoritate in
domeniul culinar. Azi, aici, sunt doar un gurmand, iar dragostea mea
pentru mancare este mai presus de pasiunea de a gati.
Pentru ca, inainte de a fi bucatar, am fost copil, fiu si nepot, iar
amintirile, trairile, gusturile cu care am intrat in contact in acea
perioada m-au format ca adult.
Inainte de a fi bucatar sunt prieten, iubit, coleg, iar relatiile
interumane m-au facut sa inteleg cat de importanti sunt cei din jur in
evolutia noastra personala si profesionala. Inainte de a fi bucatar sunt
sot si tata, iar azi stiu ca mancarea pe care o gatesc pentru cei dragi
este mai buna decat orice experienta culinara la vreun restaurant cu
pretentii, pentru ca e gatita cu multa iubire.
In primul an de ucenicie in bucatarie trebuia sa ajut pe toata lumea. Nu
aveam neaparat o sectie de care sa ma ocup, eram baiatul bun la toate.
Dadeam cu matura, stergeam faianta, curatam legumele, curatam solzii de
peste, duceam gunoiul, alegeam legumele urate de cele frumoase... Faceam
treaba pe care orice ucenic trebuie sa o faca intr-o bucatarie.
Era o singura treaba pe care, insa, nu imi placea sa o fac... sa curat
pestele afumat de oase. imi venea sa imi iau talpasita si visele
grandioase de bucatar in devenire si sa fug. Se punea presiune foarte
mare pe mine, de catre seful bucatar, de bucatarul de linie, ba chiar si
de femeia de la vase care, cand trecea pe langa mine, imi spunea: ”vezi
ca ai scapat un os”.
Ieseam mereu transpirat din ”batalia” mea cu pestele afumat. Cand il
curatam de oasele mici trebuia sa pastrez intacta carnea sfaramicioasa
si asta nu era usor deloc! Dar, asa este inceputul oricui, in orice
meserie. Pana cand ajungi sa iti dai seama ca treaba ta este foarte
importanta pentru bunul mers al lucrurilor trece mult timp.
Daca imi scapa vreun os mic in vascheta cu peste curatat deveneam,
brusc, ”persona non-grata” in bucatarie. La vremea aceea nu intelegeam
de ce era atat de important sa curat atat de bine pestele ala! De parca
oamenii, acasa, cand mananca peste afumat, nu sunt in stare sa se
descurce singuri cu oasele.
Mai tarziu am inteles ca fiecare restaurant are stilul si specificul lui
si ca restaurantul unde lucram era unul cu pretentii si plin de clienti
obisnuiti cu o anumita calitate. Stefan, bucatarul sef si mentorul meu,
avea o vorba, care m-a ghidat dupa aceea in meseria mea, si anume:
”cand gatesti, trebuie sa te pui in locul clientului si, daca iti este
greu sa mananci ceva ce ai gatit sau il mesteci cu dificultate, nu iti
faci meseria cum trebuie”.
Bine, nu este cuvant cu cuvant ce mi-a spus el, dar cam asta am inteles
eu. Treaba mea cu pestele afumat era foarte importanta, fiind un proces
meticulos, care necesita multa atentie, o treaba pe care bucatarii de
linie nu ar fi avut timp sa o faca, iar clientii nostri nu trebuiau sa
depuna niciun efort atata timp cat luau masa in restaurantul nostru.
Totul trebuia sa fie ca la carte.
Obisnuiesc sa mai fac acasa, din cand in cand, salata cu peste afumat.
Este o salata pe care imi place sa o mananc vara sau primavara. Si daca
acum cativa ani detestam mirosul de peste afumat, azi il ador!
Nu este intocmai reteta de restaurant, dar principiul este acelasi. Se
curata pestele afumat de oase si de piele si se pastreaza cat mai
intacta carnea. O sa vedeti cat este de greu sa faceti asta pentru prima
salata, pentru care veti avea nevoie de cativa pestisori, dar cu
timpul, va intrati in mana. |
Adevăr Divin
