Spartacus și gladiatorii traco-geto-daci

Fără îndoială, cel mai cunoscut trac din istorie este Spartacus, gladiatorul care a pus în pericol existența Romei, pe vremea marelui rege Burebista. De atunci și până astăzi, numele Spartacus a străbătut vremurile fiind și acum, la peste 2.000 de ani de la faptele lui, un personaj care își păstrează locul în conștiința umanității.

Alături de el, alți războinici remarcabili de neam traco-geto-dacic, majoritatea anonimi, au fost nevoiți să lupte în arenele romane, pentru a satisface setea de sânge a nobililor și plebeilor romani.

Dincolo de toate acestea, lumea gladiatorilor antici, pe care o veți descoperi citind această carte, este surprinzătoare; nu doar pentru că cei mai buni luptători erau vedete ale vremii lor, ci și pentru că nenumărați oameni liberi și-au asumat riscul de a coborî în arenă, pentru a obține gloria, inclusiv unii dintre împărații romani.

Între toți acești gladiatori antici, de neamuri dintre cele mai diferite, traco-geto-dacii s-au distins în mod special. O dovedesc atât reprezentările antice ale gladiatorilor în care cel mai des apar luptătorii traci și gali, cât și dovezile istorice și arheologice care ne arată că una dintre cele cinci școli de gladiatori care ființau la Roma, chiar lângă Colosseum, era Ludus Dacicus – o școală unde se antrenau exclusiv luptătorii geto-daci...

Despre toate acestea, profesorul Mihai Popescu ne oferă detalii deosebit de incitante, fundamentate științific, într-o lectură cu adevărat plăcută. Așadar, sunteți invitați într-o călătorie unică, în care merită să porniți!

Cuvânt înainte
Introducere

PARTEA I. Spartacus

Apogeul sclaviei și marile revolte

Spartacus

Răscoala lui Spartacus

Înfrângerea răscoalei

Posteritatea lui Spartacus

Un Spartacus negru

„Cel mai splendid tovarăș...”

PARTEA A II-a. Gladiatorii – sclavi și eroi

Gladiatorul sau purtătorul de sabie

Obiceiuri străvechi

De la bunăvoința zeilor la bunăvoința publicului

Cine putea ajunge gladiator?

Jurământul gladiatorilor

Organizarea gladiatorilor

Speranța de viață a gladiatorilor

Categorii de gladiatori

Gladiatori celebri

Gladiatori femei „Religia" gladiatorilor

PARTEA A III-A. Spectacolul Panem etcircensis sau Pâine și circ

Jocurile ca spectacol împărații și luptele de gladiatori

Gladiatorii și armata

Luptele de gladiatori și medicina vremii

Costul vieții și al morții

Creștinii și luptele de gladiatori

PARTEA A IV-A. Arene și amfiteatre

De la arene la amfiteatre

Colosseumul sau Amfiteatrul

Flavian Publicul spectator

PARTEA A V-A. ȘCOLILE DE GLADIATORI

Instrucția gladiatorilor

Luduș Dacicus

Amfiteatre romane de pe teritoriul României

Gladiatorul geto-dac

Skirtos din Tomis

Impăratul Maximinus Thrax (235-238) împărat și gladiator

Bibliografie selectivă

DE LA BUNÃVOINȚA ZEILOR LA BUNÃVOINȚA PUBLICULUI

Pe teritoriul Peninsulei Italice, mai multe popoare antice aveau obiceiul „să-și îmbuneze" zeii prin ceremonii funebre expiatorii (ispășitoare), în care luptătorii își riscau viața pentru a obține bunăvoința zeilor. Una dintre primele ceremonii de acest fel a fost consemnată în Campania, în anul 310 î. Hr. Mai recent, arheologii italieni au descoperit în morminte din Campania fresce funerare datate în secolul ai V-lea î. Hr., în care sunt pictate lupte de gladiatori.

De asemenea, se știe că zeii etruscilor din regiunea Toscana erau întotdeauna înarmați cu fulgere, cu tunete și cu bice, iar comunitățile făceau eforturi să nu provoace mânia stăpânilor din ceruri. în corpusul textelor etrusce nu s-au păstrat descrieri ale acestor ceremonii funebre, în schimb arheologii și cercetătorii moderni au identificat unele elemente care atestă originea etruscă a luptelor de gladiatori. Astfel, în arenă (cuvânt latin tot de origine etruscă!!!, dar dintr-o străveche rădăcină indo-europeană), alături de zeul roman Mercur, „curierul zeilor", în momentul morții unuia dintre luptători, apărea întotdeauna și daimonul etrusc Churon sau Charon, devenit în mitologia greco-romană „luntrașul" care purta sufletele morților peste râul Styx, pentru a ajunge în lumea subpământeană a lui Hades. Stăpânul unei școli de gladiatori (luduș) era denumit prin | cuvântul lanista, care desemna călăul in limba etruscă.

Încă din secolul I î. Hr., Nicolaus Damascinus scria despre luptele de gladiatori că erau de origine etruscă. însă peste o generație, istoricul Titus Livius preciza că primele jocuri s-au desfășurat în Campania, pentru a celebra victoria romanilor asupra samniților,în anul 310 î. Hr.