Trezirea tigrului

Trauma e un fapt al vieții, însă nu trebuie să reprezinte o sentință pe viață. Nu numai că poate fi vindecată, dar, cu îndrumare și susținere corespunzătoare, ea poate fi transformatoare. Trauma are potențialul de a fi una dintre cele mai semnificative forțe pentru trezirea psihologică, socială și spirituală și pentru evoluție. Modul cum gestionăm trauma (ca indivizi, comunități și societăți) ne influențează masiv calitatea vieții. În cele din urmă, ne influențează modul cum vom supraviețui ca specie – sau dacă vom supraviețui.
Tradițional, trauma e privită ca o tulburare psihologică și medicală a minții. Practica medicinei și psihologiei moderne, deși vehiculează vorbe goale despre conexiunea dintre minte și corp, subestimează masiv relația profundă pe care o au ele în vindecarea traumei. Unitatea sudată a corpului și minții care, în timp, a format baza susținătoare filosofică și practică a majorității sistemelor tradiționale de vindecare ale lumii lipsește, din păcate, în înțelegerea și tratamentul modern al traumei.

Ce spun experți din domeniul științei, medicinei și sănătății despre Trezirea tigrului ... 5
Introducere ... 9
Prolog. Să-i oferim corpului ce i se cuvine ... 13
Găsirea unei metode ... 15
Corpul ca vindecător ... 17
Cum să folosești această carte ... 23

Partea I: Corpul ca vindecător

1. Umbre ale unui trecut uitat ... 27
2. Misterul traumei ... 35
3. Răni care pot să se vindece ... 46
4. Un tărâm nou și ciudat ... 53
5. Vindecare și comunitate ... 68
6. Reflecția/Imaginea traumei ... 76
7. Experiența animală ... 97
8. Cum devine biologia patologie: Înghețarea ... 112
9. Cum devine patologia biologie: Dezghețarea ... 121

Partea a II-a: Simptomele traumei

10. Miezul reacției traumatice ... 139
11. Simptomele traumei ... 158
12. Realitatea unei persoane traumatizate ... 168

Partea a III-a: Transformare și renegociere

13. Model pentru repetiție ... 187
14. Transformarea ... 206
15. A 11-a oră: Transformarea traumei societale ... 234

Partea a IV-a: Primul ajutor în caz de traumă

16. Administrarea primului ajutor (emoțional) după un accident ... 249
17. Primul ajutor pentru copii ... 260

Epilog. Trei creiere, o singură minte ... 279

Mulțumiri ... 281
Despre autor ... 283

Ceea ce nu știm poate să ne rănească

Când vine vorba despre traumă, ceea ce nu știm poate să ne rănească. A nu ști că suntem traumatizați nu ne împiedică să avem probleme cauzate de acest proces. Totuși, cu labirintul incredibil de dezinformare și mituri ce există cu privire la traumă și tratamentul ei, negarea este de înțeles.
E suficient de dificil să facem față simptomelor traumei, fără anxietatea suplimentară de a nu ști de ce le experimentăm sau dacă ele vor înceta vreodată. Anxietatea apare dintr-o varietate de motive, incluzând o durere adâncă ivită când partenerul de viață, prietenii și rudele se unesc în convingerea că e momentul să-ți continui viața. Ei vor să te comporți normal deoarece consideră că ar fi trebuit să înveți să trăiești cu simptomele tale până acum. Apar senzații de neajutorare, inutilitate și disperare, plus sfatul incorect că unicul mod în care simptomele îți pot fi ușurate e printr-un regim de medicație sau terapie pentru toată viața.
Ca urmare, apar înstrăinarea și frica de a vorbi cu cineva despre simptomele tale, întrucât acestea sunt atât de bizare, încât ești sigur că nimeni altcineva nu trece prin același lucru. Suspectezi și că nimeni nu te va crede dacă îi vei spune și că probabil o iei razna. Există și stresul suplimentar asociat facturilor medicale care se acumulează, pe măsură ce treci prin a treia sau a patra rundă de analize, proceduri, trimiteri și, în final, o intervenție chirurgicală exploratoare care să determine cauza durerii tale misterioase. Trăiești cu ideea că medicii te cred ipohondru, întrucât nu descoperă nicio cauză a afecțiunii tale.
Când interpretezi simptomele traumei, e devastator și să tragi pripit concluzii eronate. Consecințe dăunătoare pot să rezulte când citiri incorecte ale simptomelor îi fac pe oameni să creadă că au fost abuzați sexual, fizic sau chiar ritualic în copilărie, când, de fapt, nu a fost așa. Nu sugerez deloc că nu au loc abuzurile din copilărie. Un mare număr de copii, din fiecare segment al societății, suferă zilnic abuzuri de neconceput. Mulți dintre ei nu își amintesc abuzul până la maturitate. Totuși, așa cum voi explica în capitole ulterioare, dinamicile traumei produc uneori „amintiri" înspăimântătoare și bizare ale unor evenimente trecute care pare extrem de reale, dar nu s-au petrecut niciodată.
Cantitatea de dezinformare cu privire la traumă, tratamentul ei și perspectivele de recuperare ale unei persoane traumatizate este uluitoare. Chiar și numeroși profesioniști specializați în traumă nu înțeleg aceasta. Inevitabil, dezinformarea conduce la anxietate și la mai multă suferință.

Cum arată realitatea unei persoane traumatizate

Cu toții am avut experiențe care nu pot fi puse pe deplin în cuvinte. Ridicând din umeri, spunem: „Trebuia să fii acolo ca să înțelegi." Trauma e o astfel de experiență. Cuvintele nu pot să transmită cu acuratețe chinul și intensitatea ce sfidează descrierea prin care trece persoana traumatizată. Mulți oameni traumatizați simt că trăiesc într-un iad personal, pe care niciun alt om nu ar putea să-l înțeleagă.

Așa cum am menționat, simptomele traumei sunt fenomene energetice utile organismului, oferind un mod organizat de gestionare și atașare a uriașei energii conținute atât în reacția originară la amenințare, cât și în cea perpetuată de la sine.
Datorită unicității experienței fiecărui individ, realizarea unei liste cu toate simptomele cunoscute ale traumei ar reprezenta o sarcină restrictivă. Totuși, există simptome ce constituie indicatori ai traumei, deoarece sunt uzuale la majoritatea persoanelor traumatizate. În ciuda vastei diversități a posibilităților disponibile lui, sistemul nervos chiar pare să favorizeze unele simptome în locul altora.
În general, anumite simptome traumatice au șanse mai mari să apară înaintea altora. În capitolul anterior, am discutat primele simptome ce se dezvoltă (miezul reacției traumatice):
• hiperstimularea
• constricția
• disocierea (incluzând negarea)
• senzația de neputință
Alte simptome timpurii, ce pot să apară în același timp sau la puțin timp după cele de mai sus, includ:
• hipervigilența (a fi „în gardă" permanent)
• viziuni sau imagini intruzive
• sensibilitate extremă la lumină și sunet
• hiperactivitate
• reacții emoționale surprinzătoare și exagerate
• coșmaruri și spaime nocturne
• schimbări bruște de dispoziție (reacții furibunde, accese de furie, rușine etc.)
• abilitate redusă de gestionare a stresului (persoana se stresează frecvent și ușor)
• dificultăți legate de somn

Câteva dintre simptomele de mai sus pot să se manifeste și în următoarea fază de dezvoltare, precum și în cea dinainte. Lista nu există pentru diagnosticare, ci ca ghid care te ajută să simți cum se comportă simptomele traumei.
Simptomele ce apar, în general, în următoarea fază de dezvoltare includ:
• atacuri de panică, anxietate și fobii
• „confuzie" și „spațialitate" mentală
• reacții surprinzătoare, exagerate
• sensibilitate extremă la lumină și sunet
• hiperactivitate
• reacții emoționale exagerate
• coșmaruri și spaime nocturne
• comportament de evitare (adică evitarea anumitor împrejurări)
• atracție către situații periculoase
• plâns frecvent
• schimbări bruște de dispoziție, precum reacții furibunde sau accese de furie
• activitate sexuală exagerată sau diminuată
• amnezie și uitare
• inabilitatea de a iubi, a îngriji sau a te lega de alte persoane
• frica de moarte, de a avea o viață scurtă sau de faptul că înnebunești
• abilitate redusă de gestionare a stresului (persoana se stresează frecvent și ușor)
• dificultăți legate de somn

Grupul final de simptome le cuprinde pe cele care, în general, au nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta. În majoritatea cazurilor, ele au fost precedate de unele dintre simptomele timpurii. Poți să observi că unele apar pe toate cele trei liste.