Telepatie curs practic

Pentru a ajunge la dezvoltarea sa perfectă, omul de astăzi, a trebuit să suporte de-a lungul secolelor mutaţii bruşte, veritabile revoluţii, care au provocat apariţia unor caractere noi şi care s-au transmis apoi ereditar.

Lumina, căldura, frigul, într-un cuvânt toate elementele, au fost factorii primordiali ai acestor transformări şi au obligat individul să se adapteze la aceste noi condiţii de existenţă, altfel fiind ameninţat cu moartea.

Şi mai ştim, de asemenea, că omul actual încă mai evoluează; dar acum nu funcţiile sale de nutriţie, de reproducere, de mişcare, sunt cele mai afectate de aceste schimbări lente. Însuşi creierul său evoluează în urma formării de noi centri de asociere, care îi amplifică inteligenţa şi care îi vor permite probabil, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, să triumfe asupra forţelor naturii sau să le stăpânească, pentru a-şi spori confortul existenţei sau pentru a-şi diminua suferinţele.

Graţie acestei creşteri a energiei psihice am putut deja, prin adaptarea la studiul omului a achiziţiilor ştiinţelor fizice, să descoperim, să măsurăm undele, radiaţiile, energia electromagnetică emise de corpul uman viu. Aceste descoperiri ale exteriorizării principiului vital ne incită să ne întrebăm de unde provin aceste fluide sau aceste forţe exteriorizate.

Au fost propuse diverse răspunsuri, este probabil că numeroasele radiaţii ale solului, ale aerului, ale soarelui, ale stratosferei, razele Gamma, razele cosmice etc. contribuie împreună la formarea acestei energii noi, care emană fie chiar din corp, fie din creier.

Corpul uman ne apare astfel ca un transformator de radiaţii, dintre care unele îl penetrează fără ca aparent să-i modifice structura, în timp ce altele, prin continuitatea acţiunii lor provoacă încetul cu încetul schimbări în repartiţia sau în multiplicarea celulelor.

Să zicem, pentru a evita orice discuţie inutilă, că această imagine este semnătura leziunii şi a maladiei, şi să vedem cum se dezvoltă această imagine pe bicepsul bolnavului.

Ca în cazul tuturor proiecţiilor microbiene (fără unguent anemiant) imaginea este mai întâi albă. Ea apare foarte rar în întregime de la început, în general dezvoltându-se lent, în faze succesive: mai întâi se vede un arc de cerc, apoi două arce de cerc, un semicerc şi, în sfârşit, un cerc întreg. Imaginea este oscilantă; după frecţionarea pielii cu pomada anemiantă, se văd adesea mai multe „spherula'', conturându-se în roşu pe suprafaţa pielii. Semnătura este vizibilă cu ochiul liber şi poate fi fotografiată, aşa cum s-a arătat mai înainte.

Se poate oferi o explicaţie pentru acest fenomen nemaipomenit?

Calligaris arătase, în operele sale precedente, că este posibil să se deseneze pe suprafaţa pielii o imagine mentală, susceptibilă să se proiecteze acolo: contururile acestei imagini fiind în mod natural hipersensibile, fie la un uşor curent faradic, fie la contactul cu ciocanul rece.

Iată, prin urmare, un prim fapt: subconştientul poate să proiecteze asupra pielii o imagine şi să o sensibilizeze. Acelaşi fenomen se produce cu spherula dentata: în acest caz, trebuie să intre în acţiune un agent special psihocutanat, care proiectează imaginea asupra pielii şi în sfera senzitivă: acesta ar fi deci un reflex senzitiv-subconştient.

Date fiind relaţiile diverselor funcţii nervoase, se poate presupune de asemenea că există reflexe vasomotorii-subconştiente, aşa cum au demonstrat deja cu alte ocazii constatările stigmatelor.

Această facultate de a orienta, de a comanda şi de a localiza aceste două tipuri de reflexe (senzitive şi vasomotorii) îi aparţine subconştientului şi rămâne ignorată de conştiinţă, pentru că aceste reflexe se dezvoltă în meandrele obscure ale lumii noastre subliminale. Totuşi, sensibilizarea, încărcarea plăcii, este suficientă pentru a face vizibile şi perceptibile toate aceste fenomene ale subconştientului. Şi aici se află, conform opiniei Doctorului Calligaris, cheia misterului.

Şi ne putem, de asemenea, întreba dacă această imagine, această semnătură a agentului patogen, nu este proiectată în permanenţă pe suprafaţa cutanată şi dacă nu cumva reflexul provocat de încărcarea plăcii de pe antebraţ nu face decât să reveleze această imagine invizibilă, latentă, dar totuşi permanentă.

Sau poate agentul microscopic sau celular determină o imagine psihică ce, pe căi necunoscute şi prin mecanisme psihice şi vasomotorii, sub influenţa unui reflex determinat, ajunge să se semnifice sub forma sa reală, dar considerabil mărită pe suprafaţa cutanată?

Oricare ar fi explicaţia pe care o vom adopta, trebuie să ne înclinăm în faţa acestor fapte de netăgăduit şi riguros controlate.

Telepatia provocată ne-a arătat deja, după studierea şi observarea subiecţilor dotaţi cu capacitate de cunoaştere supranormală, că orice fiinţă umană este, din punct de vedere psihic, mult mai amplă decât ne lasă să credem exerciţiul ordinar al inteligenţei noastre. Dincolo de gândirea pe care o controlează, dincolo de exerciţiul cerebral al inteligenţei sale, care necesită percepţii senzoriale şi obişnuinţa de a înlănţui judecăţi, el posedă, conform Doctorului Osty, un veritabil „plan al spiritului'', capabil să ia cunoştinţă de realitate, fără ca spaţiul şi timpul să îi pună obstacol.

O emoţie conştientă este capabilă să provoace fenomene vasomotorii: paloarea, înroşirea feţei, oprirea momentană a inimii, palpitaţii. Spaima poate să provoace o sincopă, anunţul unui eveniment nefericit poate declanşa pierderea cunoştinţei etc.

De ce nu s-ar produce nişte reflexe similare în domeniul subconştientului şi de ce nu ar fi ele susceptibile să proiecteze, prin reacţii senzitive şi vasomotorii, reprezentarea imaginii microbiene latente, înmagazinate în profunzimile necunoscute ale substanţei noastre cerebrale?

Nu este oare cazul să repetăm, împreună cu Hamlet: „Pe lume sunt mai multe lucruri decât poate să înţeleagă filosofia noastră!''? dar a le fi bănuit, unele dintre ele, nu echivalează deja cu o satisfacţie absolut legitimă?

Oamenii de ştiinţă, medicii se vor mira, poate, că facem să intervină un factor psihic sau subconştientul în producerea unui fenomen vasomotor, dar noi credem că eroarea constă în a fi separat, atât de multă vreme, spiritul de materie: omul este un întreg, aşa cum am spus-o deja, şi istoria ştiinţelor, ca şi medicina, ne arată că spiritul trebuie să domine materia, că partea profundă şi ascunsă a problemei vieţii trebuie rezolvată, înainte chiar de cea legată de clarificarea formelor, a aparenţelor şi a aspectelor diverse pe care le descoperă analiza.