De-a lungul pregătirii mele ca psihosomatician şi în practica mea cotidiană, aceste cinci etape au fost oarecum modificate din necesitatea de a fi cât mai aproape de trăirile pacienţilor care aveau nevoie de ajutorul meu în acele momente. Drept pentru care, fără a pune la îndoială munca predecesorilor mei, o să ţi le prezint într-o altă manieră. Încă o dată, vei putea remarca pertinenţa teoretică şi practică a psihosomaticii clinice care îşi dovedeşte întreaga însemnătate şi dimensiune în arsenalul psihoterapeutic destinat acompanierii pacienţilor pe acest drum dureros. În realitate, se pare că există nouă etape clinice, unele dintre ele putând să se suprapună în cursul propriei lor desfăşurări. Să le analizăm succesiv într-o primă fază, şi apoi să le ilustrăm cu câteva exemple. Să luăm cazul decesului unei persoane apropiate, survenit în urma unui accident. Pentru a înfăptui doliul pe deplin, pentru ca povara emoţională să fie cât mai uşoară posibil şi compatibilă cu o viaţă viitoare apropiată de normal, va trebui să trec prin diferite etape a căror cronologie nu este imuabilă. În unele cazuri, un ajutor din afară ar putea fi binevenit. Doar cu titlu orientativ, perioada doliului se poate întinde în mod obişnuit pe o durată de până la doi ani, doi ani şi jumătate. Dincolo de acest interval de timp, vom vorbi despre doliu blocat. Dar, aşa cum spun adeseori, fiecare caz este unul particular. Cele nouă etape clinice ale doliului Există nouă astfel de etape: negarea, negocierea, furia, tristeţea, explicaţia, înţelegerea, integrarea, acceptarea şi reinvestirea. Prima etapă: negarea Persoana refuză să creadă, să înţeleagă, să accepte această veste. Nu, nu este posibil! Este primul gând care ne vine în minte. Apoi, după câtva timp, suntem obligaţi să admitem faptul petrecut, acceptând pur şi simplu realitatea. Etapa a doua: negocierea De ce el şi nu celălalt şi Aş vrea să fi murit eu în locul lui - acestea sunt frazele-cheie ale negocierii. E un fel de târguială, de tranzacţie specială în centrul căreia este situată moartea. Cu titlu de exemplu, fără legătură directă cu subiectul nostru, dar foarte sugestivă în privinţa acestui sentiment, iată povestea unui pacient care relatează unul dintre evenimentele vieţii strămoşilor săi, doi fraţi alpinişti blocaţi în vârful muntelui, într-o poziţie foarte periculoasă, aşteptând să fie salvaţi. Primul i-a spus celuilalt: „Dacă scap viu din această situaţie, mă fac preot''. Al doilea i-a răspuns: „Şi eu''. La scurt timp după salvarea lor, în loc să escaladeze noi versanţi stâncoşi, cei doi au parcurs toate treptele pentru a fi hirotonisiţi ca servitori ai Domnului. Când am povestit această întâmplare unui grup, dorind să arăt că negocierea poate fi regăsită în diverse domenii pentru a se evita astfel o nenorocire a vieţii, una dintre participante, evreică, a adăugat: - Sora mea a făcut obiectul unui control fiscal extrem de minuţios. Ştiind că nota de plată ar putea fi foarte piperată, ea a negociat cu Dumnezeu: «Dacă scap cu bine, n-o să mai lucrez sâmbăta». De atunci, sora mea trage oblonul şi nu mai poţi cumpăra nimic din magazinul ei în această zi, de regulă cea mai profitabilă din toată săptămâna''. |