Experienţe transpersonale Este vorba despre experienţe care se instalează într-un stadiu mai profund de regresie, având ca amprentă definitorie transcenderea Ego-ului şi a spaţio-temporalităţii standard. Categoria respectivă îşi arondează un evantai bogat de trăiri, dificil de inventariat şi, mai ales, de găsit un criteriu suficient de cuprinzător şi expresiv pentru a le tipologiza exhaustiv. Experienţele transpersonale nu apar deseori în stare pură, realizând conexiuni inclusiv cu celelalte niveluri (biografic şi perinatal).
Dacă vom urmări cu meticulozitate cele mai importante lucrări ce dau contur producţiei editoriale semnate de Grof, nu va fi greu să identificăm retuşurile, mai mult sau mai puţin evidente, pe care le-a operat pe măsura aprofundării problemei.
Clasificarea pe care o invocăm în continuare a fost formulată de Grof în Noile dimensiuni ale conştientei (1989) şi, ulterior, în Psihologia viitorului (2002). Este vorba despre trei mari categorii de experienţe transpersonale:
• extensia experienţială în cadrul realităţii consensuale, a spaţiului şi timpului
• extensia experienţială dincolo de realitatea consensuală, de spaţiu şi timp
• experienţe transpersonale de natură psihoidă
Fiecare dintre cele trei categorii de experienţe transpersonale comportă mai multe subdiviziuni, asupra cărora nu vom insista, căci ele pot fi accesate prin consultarea oricăreia dintre cele două cărţi menţionate.
Demn de remarcat, în acest areal problematic, este că între principalele ramificaţii şi subramificaţii ale acestei clasificări se realizează multiple conexiuni. Pentru a nu încărca expozeul cu exces de informaţii, din bogata panoplie de exemple oferite de binecunoscutul savant vom selecta doar câteva.
Pentru început, vom ilustra capacitatea unui individ de a se identifica în stare transpersonală cu o altă persoană din prezent sau trecut (inclusiv cu personaje mitologice), prin cazul livrat de S. Grof (1989). Protagonista întâmplării este chiar soţia sa, Christina, care a avut certitudinea că devine însuşi Gregory Bateson (cunoscutul om de ştiinţă şi prieten al familiei Grof), care suferea de un neoplasm pulmonar în fază avansată. Fuziunea a fost atât de profundă, încât ea a înţeles că Gregory va muri, lucru care s-a şi întâmplat, deşi starea lui fizică nu prognoza un deznodământ atât de rapid.
în legătură cu posibilitatea identificării cu animale, păsări, reptile etc, se ştie bine că în jungla amazoniană, sub influenţa renumitei poţiuni psihedelice ayahuasca, băştinaşii aflau detalii despre instinctele şi comportamentul animalelor, ceea ce le stimula semnificativ iscusinţa la vânătoare (Grof, 1989).
Printre cele mai exotice şi controversate experienţe transpersonale se numără cele ale unor încarnări trecute. O astfel de întâmplare tulburătoare a traversat însuşi S. Grof, aşa cum relatează în cartea sa Când imposibilul devine posibil (2008). Concret, cu ocazia vacanţei pe care Stan a petrecut-o, în anul 1959, la Mamaia, s-a întâlnit cu un universitar din Kiev, care îşi petrecea concediul împreună cu familia pe malul Mării Negre. Printre altele, acesta i-a povestit şi de mănăstirea ortodoxă Pe-ciorskaia Lavra de lângă Kiev, situată într-o zonă montană, care avea o serie de catacombe unde erau depozitate în sicrie deschise rămăşiţele mumificate ale tuturor călugărilor care au trăit acolo de-a lungul vremii. Povestea respectivă i-a generat lui Stan o reacţie emoţională de o intensitate particulară, care l-a dus cu gândul că probabil există un resort inconştient profund care a animat-o. Tot atunci a încolţit în el şi dorinţa imperioasă de a vizita mănăstirea respectivă. Peste doi ani, cu ocazia unei excursii în URSS, ajungând la Kiev, pentru că vizitarea mănăstirii nu era prevăzută în traseul grupului, Stan, asumându-şi toate riscurile, s-a dus pe cont propriu la Peciorskaia Lavra. Plimbându-se pe coridoarele straniului cimitir subteran, Grof a trăit un răscolitor sentiment de dejâ-vu. Zăbovind în dreptul unei mumii, care, spre deosebire de toate celelalte, nu avea mâinile împreunate ca pentru rugăciune, Stan a fost copleşit de o trăire cu totul specială.
Peste ani, când deja activa la Centrul de Cercetări Psihiatrice din Maryland (Baltimore), cu ocazia unei regresii hipnotice realizate de soţii Kelsey, Grof a reuşit să dezlege misterul trăirilor care l-au bulversat atât de mult la mănăstire. Transa hipnotică i-a adus în prim-plan o viaţă anterioară când era fiul unei bogate familii ruse. într-o zi, fiind în atelierul unui fierar, o bucată de fier înroşită în foc l-a lovit în faţă, desfigurându-l. Ca urmare, a fost nevoit să se retragă la mănăstire chiar dacă nu avea nicio vocaţie pentru viaţa monahală. Anii duri pe care i-a petrecut în mănăstire i-au deformat degetele. Suferea de artrită sau poate era doar simptomul simbolic de protest în faţa unui destin crud, nemilos. Având asemenea infirmitate, după moarte, degetele sale chircite nu au putut fi împreunate ca la ceilalţi confraţi ai săi. Cert este că, după această şedinţă de regresie, Grof a înţeles originea subtilă a conflictului cu care se confrunta în această viaţă, cel dintre senzualitate şi spiritualitate, o senzualitate strivită cândva brutal şi, deci, neonorată din cauza unui accident mutilant. Important este că regresia respectivă s-a acompaniat cu efecte tămăduitoare certe, căci în continuare Stan a putut să se bucure în această viaţă de plăcerile trupului, fără crispări sau mustrări de conştiinţă inutile, făcând loc şi unor intense preocupări spirituale.
O altă întâmplare spectaculoasă extrasă din cazuistica soţilor J. şi D. Kelsey (apud Grof, 1989) plasează în centrul atenţiei o doamnă care se confrunta cu o insuportabilă fobie la păsări şi pene. Şi pentru că suferinţa ei îi făcea existenţa un coşmar, ea a fost supusă unei regresii hipnotice. Pe această cale şi-a accesat o viaţă anterioară, care s-a consumat în Persia medievală. Era bărbat, în mijlocul unei bătălii crâncene, când o săgeată i-a străpuns pieptul. |
Adevăr Divin
